Dialog cu E.S. AGUSTÍN GUTIÉRREZ CANET, Ambasadorul Mexicului la Bucureşti

Despre diplomaţie, jurnalism şi cultură

De-a lungul bogatei dumneavoastra cariere, ati fost, rind pe rind, jurnalist, profesor universitar, diplomat. Puteti sa ne vorbiti despre fiecare dintre aceste etape din viata dumneavoastra ?

Jurnalismul este pasiunea mea, diplomația – profesia mea , iar tranziția a fost reprezentată de mediul academic. Jurnalismul mi-a oferit posibilitatea de a cunoaște în profunzime realitățile sociale ale Mexicului, scriind pentru ziarul cel mai important din țară, la puțin timp după apariția mișcărilor studențești desfășurate la Ciudad de México în 1968. Am avut ocazia când eram foarte tânăr, recent licențiat universitar, de a fi corespondent al ziarului Excélsior din Washington în perioada 1974-1976. Iar această experiență de 2 ani mi-a oferit ocazia să cunosc îndeaproape burta fiarei, după cum ar spune marele poet José Martí. După ce mi-am dat demisia de la respectivul ziar, din solidaritate cu șeful meu și mentorul meu, Julio Scherer García, am trecut printr-o adevărată criză profesională, prima din parcursul meu profesional. Am ajuns șomer, fără salariu, însă având convingerea că făcusem ceea ce era corect, după ce directorul general (Scherer), fusese înlocuit din funcția sa de către Guvern, care nu era mulțumit de  opiniiile critice ale ziarului.

embajador

Am fondat ulterior o revistă de opoziție care a continuat să funcționeze până acum și este cea mai importantă de acest fel din țară; se numește Proceso. Însă experiența obținută la  Washington mi-a permis să cunosc în profunzime relațiile internaționale și, în special legăturile dintre Mexic și Statele Unite. Aceasta a fost practic sămânța viitoarei mele cariere diplomatice. De aceea, pot spune că jurnalismul a reprezentat o poartă de intrare în diplomație, iar în 1977 am fondat un alt ziar după plecarea de la Excélsior – publicația Unomásuno, pentru care scriam ca reporter pe probleme diplomatice.

Însă într-o zi am asistat la înmormântarea lui René Arteaga, un reputat jurnalist-reporter, veteran în domeniu, și am fost adânc impresionat să-i văd copiii abandonați, deznădăjduiți, în sărăcie, jurându-mi că nu voi avea parte niciodată de un sfârșit atât de trist. În acel moment am luat decizia să renunț la jurnalism și să intru în Serviciul Diplomatic Mexican. Sunt 33 de ani de atunci.

Mult mai târziu, în anul 1996, pe când eram Ambasador în Irlanda, am trecut prin cea de-a doua criză a vieții mele profesionale. Președintele mexican aflat la putere atunci, Ernesto Zedillo, dispusese încarcerarea fratelui fostului președinte Carlos Salinas de Gortari, acuzat de asasinat politic și alte infracțiuni. Iar Salinas, fostul președinte, a călătorit în mod secret în Irlanda, unde eram Ambasador, pentru a se reuni cu un scriitor numit Jorge Castañeda, care-mi era prieten întrucât tatăl său îmi fusese superior în trecut, ca Ministru al Afacerilor Externe, pe când eram Director General de Comunicare Socială în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Știrea despre această întâlnire pe care au avut-o Castañeda și Salinas s-a publicat în Mexic, eu fiind acuzat că aș fi aranjat totul, lucru total fals.

La scurt timp după acest incident mi-a fost oferit un post la Ambasada din Haiti, însă nu am acceptat, ci am solicitat permisiunea de părăsire pentru o perioadă nedefinită a locului de muncă și astfel am petrecut zece ani în afara Serviciului Diplomatic Mexican.Pe parcursul acestor 10 ani, grație mediului academic, am fost numit Decan al Departamentului de Relații Internaționale în cadrul Universității Iberoamericane, fosta Alma Mater, și timp de cinci ani am contribuit la modernizarea respectivei specializări, în timp ce m-am întors la cariera de jurnalist. Scriam articole – câte unul pe săptămână – în ziarul El Universalși altele de gen,comentând critic politica externă.

Și astfel, viața mea profesională a fost împărțită între jurnalism, unde îmi este inima, diplomația, profesia pe care mi-am ales-o și tranziția- reprezentată de mediul academic.

Care a fost motivul principal care v-a determinat sa intrati in diplomatie ? A fost dorinta de a cunoaste alte arii culturale si alte popoare sau, in egala masura, optiunea dumneavoastra de a va pune cunostintele si talentele in slujba  tarii dumneavoastra ?

Principal motiv pentru care am ales cariera diplomatică a fost dragostea pentru Mexic li onoarea de a reprezenta această țară. A fost foarte ușor pentru mine să fac tranziția de la jurnalism la diplomație întrucât ambele domenii au în comun datoria de a informa cu privire la ceea ce se petrece într-o anumită țară, atât din punctul de vedere al jurnalistului, cât și al diplomatului. Și apropo de asta, am avut onoarea și plăcerea ca marele poet mexican Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, să-mi scrie următoarea dedicație pe unul dintre volumele sale: Pentru Agustín Gutiérrez Canet, cel care știe că diplomația este precum jurnalismul, dar cu încetinitorul.

Puteti sa povestiti pentru publicul din Romania scurta dumneavoastra intilnire cu Eugen Ionescu petrecuta la Ciudad de Mexico ?

A fost o întâlnire de scurtă durată, fugară. Pe atunci eu lucram pentru ziarul Excelsior în Ciudad de México, iar în acea zi tocmai se publicase un interviu luat lui Eugen Ionescu, care se afla în Mexic pentru a-și promova piesa de teatru Rinocerii. Ieșeam de la muncă și citisem ziarul și mergeam pe Bulevardul Paseo de la Reforma, echivalentul Kiseleff-ului bucureștean și dintr-o dată l-am văzut venind în fața mea pe Ionesco. L-am recunoscut imediat din fotografia pe care o publicaseră în ziar. Ne apropiam unul de altul, eu fiind emoționat că s-a ivit această ocazie de a-l vedea.

Ajuns față în față cu el, singurul lucru pe care i l-am putut spune a fost “La revedere, domnule Ionesco”. În acel moment s-a întors surprins spre mine, s-a oprit, însă eu am continuat să merg. Cum nu vorbeam franceză, m-am temut că faimosul dramaturg român îmi va adresa vreo întrebare și nu aș fi avut cum să-i răspund. Așa că am preferat să evit acea situație incomodă. În orice caz, îmi amintesc cu mult drag de acel moment. După ce l-am salutat – chiar și pentru câteva secunde- pe marele literat român am simțit, ca tânăr mexican, că fac parte cu adevărat din cultura universală.

Am avut placerea sa aflu ca desfasurati cercetari in arhivele diplomatice din Romania si din Mexic referitoare la sederea regelui Carol al II-lea la Ciudad de Mexico. De unde a aparut interesul dumneavoastra pentru studierea acestei perioade din viata fostului rege al Romaniei ? Cind planuiti sa publicati rezultatele cercetarilor dumneavoastra ?

Interesul pentru viața lui lui Carol al II-lea provine din faptul că, de mic, auzeam de la rude că într-o casaă situată aproape de a mea în Coyoacán locuise Regele Carol al II-lea al României. Acea casă se află la intersecția străzilor Francisco Sosa cu Salvador Novo. Este o vilă rezidențială cu o grădină mare, străjuită de jur-împrejur de un gard înalt, astfel că niciodată nu am putut vedea interiorul casei, dar se află într-una din zonele cele mai frumoase din Coyoacán, respectiv Ciudad de México. Eram un puști de 12-14 ani și treceam mereu pe acolo. Apropo de asta, cartierul Coyoacán a reprezentat locul de reședință pentru mulți intelectuali, mexicani și străini deopotrivă. Dintre personalitățile care au populat acel loc îi amintesc pe Frida KahloșiDiego Rivera, actrița mexicană Dolores del Río, dar și scriitorul Salvador Novo, care a dat și numele străzii. În față se află așa-numita Casa de Alvarado, o casă de dimensiuni impresionante care datează din secolul XVIII și care astăzi găzduiește Fonoteca Națională. De asemenea, în Coyoacán a trăit André Breton, León Trotsky, cât și mulți alți intelectuali atrași de țara mea. Iar atunci când am fost numit Ambasador în România, imediat mi-a venit în minte această casă în care a locuit Carol al II-lea alături de Madame Lupescu.

De aici și interesul pentru a începe o cercetare la Arhivele Diplomatice Mexicane, aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, iar când am venit în România am continuat cu Arhivele Diplomatice Române. Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima recunoștința față de Directorul respectivelor Arhive, domnul Stelian Obiziuc, pentru că mi-a facilitat accesul la respectivele documente și mi-a permis să păstrez copii ale acestora. Urmează să realizez traducerea, să le verific și apoi să le dau un sens. Din aceste motive, încă nu pot da o dată exactă a publicării cercetării mele. Ceea ce vă pot spune este că documentul cel mai valoros descoperit este o scrisoare a lui Carol al II-lea adresată fiului său, regele Mihai, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, când Carol se afla exilat în Brazilia. În această scrisoare Carol îl felicita pe fiul său – cu care avea o relație dezastruoasă din motive binecunoscute de toată lumea – pentru faptul că se deschidea o nouă etapă de pace și progres pentru România după terminarea războiului. Din câte am înțeles, această scrisoare nu a fost publicată până acum, iar originalul se păstrează, presupun, în Arhivele Casei Regale a României. Ceea ce am găsit la Arhivele din Mexic este copia care a fost trimisă prin intermediul Valizei Diplomatice Mexicane, întrucât a existat o strânsă colaborare între diplomația mexicană și cea românească pentru a transmite documentele lui Carol al II-lea rudelor și simpatizanților din țară.

Sinteti la Bucuresti de aproape doi ani. Ce asemanari ati putut constata cu viata din Mexic ? Care sint deosebirile cele mai importante care v-au atras atentia ?

Asemănările sunt mult mai ușor de găsit decât diferențele. În primul rând, pot spune că ambele sunt societăți cu un puternic sens al unității familiale; atât mexicanii, cât și românii recurg înainte de toate la sprijinul familiei când intervin dificultăți și probleme. Vorbesc de solidaritatea între membrii familiilor. O altă similitudine este orginea latină comună, limba vorbită; mai specific, ceea ce am observat și mi s-a părut foarte interesant sunt obiectele de artizanat românești, care se aseamănă destul de mult cu cele mexicane.

Ca societăți profund agricole cu origini rurale, există multe asemănări între iile brodate cu motive tradiționale românești și cele mexicane. Într-adevăr, țesătura albă de bumbac cu litere brodate și modele florale este prezentă în ambele porturi tradiționale.

Un alt element care mi-a atras atenția este ceramica neagră, pe care o regăsim și în regiunea Oaxaca din Mexic, fiind specifică acelei zone. Este cu adevărat interesant întrucât sunt foarte puține țările care utilizează ceramică neagră pentru a realiza obiecte de artizanat.

Pe de altă parte, în ceea ce privește diferențele, acestea sunt destul de evidente. Din punct de vedere lingvistic, deși există originea latină comună, limba română a suferit influențe considerabile de filiera turcă și slavă. Pentru o persoană vorbitoare de limba spaniolă ca mine, este greu să înțeleg sensul propozițiilor rostite în limba română și de cele mai multe ori prind numai anumite cuvinte.

Cu toate că există diferențe geografice și geopolitice foarte evidente în sensul că România a fost o țară cucerită de marile puteri – mai întâi, de către Imperiul Roman, apoi a urmat invazia turcilor și influența Imperiului Austro-Ungar, mai ales în partea Transilvaniei, iar apoi invaziile Rusiei și Germaniei. De cealaltă parte, și Mexicul a fost o țară invadată; în primul rând de către Spania, cu toate că Mexicul nu exista ca un stat suveran în epoca aztecilor. După aceea a urmat invazia franceză a lui Napoleon al III-lea, menită să impună un mornarh de origine austriacă, Maximilian. La acest capitol coincid România și Mexicul, suferind influența unui singur imperiu, cu toate că Mexicul nu se afla sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Maximilian era Împăratul Mexicului, însă cu sprijinul trupelor franceze ale lui Napoleon al III-lea. Mexicul nu era o anexă a Imperiului Austro-Ungar.

Am suferit totodată și din cauza războiului imperialist condus de Statele Unite în perioada 1846-1848, în urma căruia Mexicul a pierdut jumătate din teritoriu, urmând alte invazii posterioare. Aceasta este una dintre asemănări. Actualmente, atât Mexicul, cât și România parcurg o etapă modernă de progres, cu alte realități.

Inainte de venirea in Romania, ati fost ambasador in Irlanda si Finlanda, ati lucrat la Consulatul general din Hong Kong si la Ambasada Mexicului din Spania. Care sint amintirile cele mai frumoase care v-au ramas in urma acestor misiuni ?

Prima mea detașare în străinătate a fost în Italia, îndeplinind funcția de Consilier pentru afaceri politice. A fost extraordinar să am ocazia de a cunoaște îndeaproape leagănul civilizației occidentale, opera marilor artiști ai Renașterii și de a mă bucura de cultura italiană contemporană – arhitectura, pictura, muzica. Acum înțeleg de ce italienii sunt designeri atât de buni, de ce posedă atât bun gust – deoarece sunt înconjurați de frumusețe, artă, nu numai peisajele naturale, ci și orașele, satele, bisericile, palatele, toate opere de artă superbe. Iar arta in Italia nu se studiază în cărți, ci se respiră, se admiră și se atinge în fiecare zi.

Ulterior am îndeplinit poziția a doua la Ambasada Mexicului din Spania. Pentru Mexic Spania este patria-mamă, parte a identității noastre prin moștenirea spaniolă și din aceste considerente Ambasada Mexicului are o mare imprtanță în Spania. Cunoscând Spania am ajuns sa-mi cunosc mai bine propria țară, atât virtuțile cât și defectele. Multe dintre trăsăturile negative ale mexicanilor vin de la spanioli și la fel, multe calități. Îmi place în mod deosebit vitalitatea poporului spaniol, spotaneitatea sa, gustul pentru viață, mâncarea și vinurile. De asemenea, gastronomia spaniolă este printre preferatele mele, alături de cea mexicană.

Hong Kong a reprezentat pentru mine o experiență importantă din perspectiva promovării economice; experiență pe care nu o aveam până atunci. Formarea mea profesională nu fusese una economică, ci avea legătură mai mult cu politica. Hong Kong este orașul unde se practică capitalismul în stare pură, în forma lăsată de Adam Smith, în care există o participare minimă din partea statului în reglementarea economiei. De asemenea, Hong Kong constituia poarta de intrare spre China. Astăzi nu mai beneficiază de o importanță așa semnificativă deoarece a apărut Shanghai.

Am îndeplinit funcția de Consul General într-o epocă de tranziție de la statutul de colonie britanică la recuperarea suveranității chineze, devenind regiunea administrativă Hong Kong. Principalele mele atribuții erau promovarea investițiilor chineze în Mexic, promovarea comerțului, a schimburilor comerciale și astfel am ajuns să cunosc vitalitatea porturilor, operațiunile derulate la bursa de valori. Această experiență avută în Hong Kong m-a îmbogățit considerabil, complementând experiența politică cu cea economică. De asemenea, a servit la îmbunătățirea capacității de promovare desfășurată ulterior la alte ambasade.

De asemenea, Hong Kong a fost un loc extrem de important ce mi-a oferit posibilitatea de a cunoaște China, acest veritabil colos economic în care se reflectă reformele economice întreprinse de către liderul chinez Deng Xiaoping, prin care economia Chinei s-a deschis spre întreaga lume, însă fără să afecteze stabilitatea politică a statului. Deng nu a repetat greșeala comisă la căderea fostei Uniuni Sovietice, care s-a părbușit ulterior, ci a creat un sistem de deschidere graduală a laturii economice, punând bazele zonelor economice speciale din Shenzhen, contiguă Hong Kong și Zhuhai, adiacentă fostei colonii portugheze Macao, respectiv Fujian, aflat în fața Taiwan. A urmat apoi un experiment limitat la un mic teritoriu geografic tocmai pentru a nu destabiliza restul Chinei, experiment ce s-a dovedit un real succes, deoarece au profitat de mâna de lucru ieftină a Chinei pentru a obține investiții orientate către dezvoltarea unei infrastructuri industriale care a transformat ulterior China în principalul producător de bunuri de consum la nivel mondial.

În Mexic nu înțelegeau această mare revoluție mondială a economiei și considerau că doar semnarea Tratatului Nord-American de Comerț Liber, cunoscut mai bine pentru abrevierea englezească NAFTA va constitui soluția potrivită pentru Mexic și astefl vom deveni principalul asociat economic al Statelor Unite. Nu a fost așa. Actualmente China ocupă această poziție, fiind urmată de Canada și apoi pe locul al treilea – Mexic. Iar asta fără să existe în prealabil un tratat de comerț liber între chinezi și americani.

Ulterior am fost numit Ambasador în Irlanda pentru puțin timp, între 1995 și 1996. Am trecut prin criza despre care am povestit mai sus, cu întâlnirea dintre Salinas și Castañeda, iar apoi, după 10 ani, mi-am reluat cariera în Serviciul Diplomatic, fiind numit Ambasador în Finlanda, între 2008 și 2013. Finlanda a constituit o altă experiență benefică întrucât mi-a oferit ocazia să cunosc unul dintre cele mai performante sisteme sociale din lume; egalitate, bunăstare socială creată de partidele socialiste, bazată pe un nivel ridicat de impozitare, cu o cultură puternică a onestității și un grad mare de eficiență a guvernelor în menținerea unei societăți omogene, fără mari diferențe sociale. Și pentru mine acest model este un vis pe care sper să-l împlinim într-o bună zi și în Mexic, o țară cu mari discrepanțe sociale, în care aproximativ 50% din populație trăiește în sărăcie. Aceasta este marea problemă căreia trebuie să-i găsim soluție și consider că avem deja acest model nordic al bunăstării care servește ca posibilă inspirație pentru realizarea unui alt model de dezvoltare politică, socială și economică a Mexicului. De asemenea, am putut să observ cu atât mai bine faptul că, în ciuda diferențelor existente între Mexic și Finlanda, cultura reprezintă o punte de comunicare care-i unește pe mexicani și finlandezi.

Mai mult, deși la început nimănui nu-i venea să creadă, am scris o carte care evidențiază tocmai aceste influențe culturale prezente în design, muzică, literatură, cinematografie, cultură populară prezente în Mexic și Finlanda. Am publicat o ediție bilingvă (spaniolă-finlandeză), fruct al unei cercetări care s-a întins pe o perioadă de trei ani, în decursul cărora am intervievat artiști, am citit mult și am consultat materialele de arhivă. Pe lângă carte, am organizat și o expoziție la Arhiva Națională a Finlandei, documentând fiecare obiect de artă, pictură, film, prin care se demonstra foarte clar afinitățile dintre cele două țări și influența mexicană exercitată asupra Finlandei, admirată apoi și de publicul finlandez.

Ce proiecte culturale pregatiti pentru perioada urmatoare prin intermediul Ambasadei Mexicului in Romania ?

Ca Ambasador al Mexicului în România, Ambasada a organizat în ultimii doi ani două mari evenimente. Primul a fost o Săptămână Culturală Mexicană dedicată statului Oaxaca, la care au participat peste 20 de artiști, dansatori, muzicieni, pictori, producători de mezcal și s-a realizat un altar al morților fără precedent. În Oaxaca se regăsește inima Mexicului și o semnificativă influență indigenă. Am fost plăcut impresionat să văd o participarea foarte numeroasă din partea publicului la actele culturale desfășurate la Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Satului, Centrul Cultural “Reduta” din Brașov și Centrul Cultural “Tinerimea Română” din București. Festivalul a avut o amplă acoperire mediatică, cu peste 50 de știri apărute în presă și mediul online, contribuind așadar la promovarea culturii mexicane în România, grație sprijinului Guvernatorului Statului Oaxaca, Gabino Cué Monteagudo.

A doua mare activitate culturală a fost reprezentată de celebrarea celor 80 de ani de relații diplomatice între Mexic și România, eveniment marcat prin organizarea a două expoziții: una cu portrete realizate lui Emil Cioran de către fotograful mexican  Rogelio Cuéllar, prezentate în premieră publicului, iar cealaltă cu gravuri veche despre Mexic realizate de artiști europeni între secolele XVI și XIX, din colecția privată a subsemnatului, pe care le-am adunat în decursul a aproape 20 de ani. Ambele expoziții au fost vizitate de către Primul Ministru  și de către Ministrul Culturii la sediul Bibliotecii Naționale a României. De asemenea, ne-am bcuurat și de participarea scriitorului mexican Francisco Prieto, care a vorbit despre influența operelor lui Emil Cioran și Mircea Eliade asupra culturii mexicane. Prieto a ținut prelegeri în librării faimoase din București, precum Cărturești Carusel și Seneca Anticafé, cu participarea Decanului Facultății de Filosofie al Universității din București, domnul Romulus Brancoveanu. Francisco Prieto îl cunoscuse pe Eliade în Mexic pe când era student, prin intermediul profesorului Horia Tănăsescu, care ținea cursuri la Universitatea Iberoamericană. Horia era prieten de-al lui Eliade și organiza reuniuni în reședința sa din Ciudad de México, la care îi invita pe studenții interesați, iar printre aceștia se afla și Francisco Prieto.

Deocamdată, acesta a fost planul nostru de promovare culturală, ne vom gândi pe viitor care vor fi următoarele evenimente.

Traducere din limba spaniolă de Adina Năstase

 

 

PROFIL

Agustín Gutiérrez Canet

Ambasadorul Mexicului în România

S-a născut în Mexico City, pe data de 26 iulie 1951. Este licențiat în Știința și Tehnica Informației din cadrul Universității Iberoamericane. Diplomat de carieră, și-a început activitatea în Serviciului Extern Mexican în 1979.

A fost Ambasador al Mexicului în Finlanda (2008-2013), Ambasador al  Mexicului în Irlanda (1995-1996), Consul General al Mexicului în Hong Kong (1991-1995), Șef de Cancelarie al Ambasadei Mexicului în Spania (1989-1991) și Reprezentant supleant al Mexicului la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (1986-1987).

În cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Mexicului, a lucrat ca Director General pentru Comunicare Socială (1982-1985) și Director General Adjunct pentru Presa Străină (1980-1982).

În perioda 2003-2005, a fost Coordonator de Informații Internaționale în cadrul Președinției Republicii.

În mediul academic, a activat ca secretar pro tempore al Asociației Mexicane a Instituțiilor de Învățamânt pentru Relații Internaționale (2002-2003); coordonator al cursului de Cultură și Relații Internaționale al Universității Vaxjo, Suedia (2001-2003), conferențiar invitat în Politica Externă din Camera Deputaților și Senatul Mexican (2000-2004); profesor de Practică Diplomatică și Consulară (1998-2002), profesor de Analiză a Relațiilor Internaționale (2001-2003) și Director al Departamentului de Studii Internaționale al Universității Iberoamericane.

Printre lucrările sale publicate, se număra cartea “Finlanda-Mexic 2010”, Helsinki, 2010; articolul “Politica externă și presa în Mexic” din revista Politica Internațională a Academiei Diplomatice din Peru (2001); articolul “Comentarii despre migrația în Europa” din cartea “Studii despre migrație” a Institutului Mexican de Cercetări Juridice din cadrul Universității Naționale Autonome a Mexicului (2001); și cartea “Mexicul în secolul XXI” publicată de Universitatea Iberoamericană.

Pentru activitatea sa jurnalistică a primit Premiul pentru Traiectorie Jurnalistică a Clubului Prim Plan (2001) și Premiul pentru Articolul de Fond al Clubului Jurnaliștilor (2000). A comentat frecvent relațiile internaționale la știrile de radio si televiziune (Business Leaders,CNN în spaniolă, TV AztecaCanal 11 și altele); de asemenea, a scris, ocazional, articole la revista CISA-Proceso (2000-2003) și a avut cronici săptămânale la serviciului de știri –Notimex (1988-1999), Siempre (1997-2003) și la ziarul El Universal (1997-2003).

A fost decorat de Guvernele Spaniei, Suediei și Finlandei.

Ambasadorul Gutiérrez Canet este un cunoscător rafinat al limbii engleze, deține un amplu bagaj de cunoștințe de limba italiană și noțiuni de franceză.

Este căsătorit și are două fiice.

Notă: Interviul a fost publicat în versiune originară în revista ARCA din Arad.

 

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *