Puntea din somn

Eram în casa dispãrutã,
Pãrinţii mei dormeau pe-aproape,
În jurul nostru creştea noaptea,
Iar el întârzia sã vinã.

În aşteptare, rãsfoisem
Volumul de pe pat, cu gândul
La uşa ce urma sã se deschidã:
M-ar fi gãsit pierdutã-n carte,
Dar fiindcã nu se arãtase,
M-am dus în camera vecinã
Unde bunica aprinsese
Lumina şi stãtea de vorbã
Cu o fãpturã nevãzutã.

Atunci s-a auzit în uşã
Un ciocãnit. Deja uitasem
Şi tresãrind, am mers nãucã
Sã îl primesc. Avea aceeaşi
Şi totuşi altã-nfãţişare.

“Poarta de-afarã nu se-nchide”…,
A spus intrând în încãpere,
Uitându-se doar la bunica;
Apoi a desfãcut pe masã
Cadourile pentru mine:
Un câmp cu flori şi doi mesteceni,
Trei file de demult, pe care
Scrisesem cercetând o tainã.

“De unde-ai luat aceste daruri?”
L-am întrebat înfioratã,
Dându-mi brusc seama cã bunica
Şi el erau fãrã sã fie,
În locuinţa descompusã.

“Din amintire”, îmi rãspunse
Dupã ce visul scãpãtase.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *