Nu de puține ori am constatat ca instituții create în slujba cetățeanului, să-l sprijine, să-l ajute, să-l informeze, sunt populate cu funcționari care, de fapt, au un scop opus celui declarat: să-l încurce, să-l dezinformeze sau să-l facă să renunțe. M-am tot întrebat de ce acest antagonism? Cred că un răspuns ar putea fi șpaga. Anumiți funcționari au nevoie de stimulente pentru a-și face treaba, iar când nu o fac sunt acoperiți de documente birocratice. De curând am aflat că există și un alt motiv: instituții cu dublu rol, unul oficial și altul pentru uz intern.
Acum ceva vreme, m-a rugat tata să-mi fac timp pentru a trece pe la CNSAS și să mă interesez de un dosar al bunicului patern. Bunicul a decedat în 1989, cu câteva luni inainte de Revoluție, dar se pare că urma lui pe acest pământ a rămas încă întipărită într-un dosar de pe rafturile instituției denumite cu pompă Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Intrând în sediul din str. Matei Basarab, am rămas puțin surprins. Imediat m-a preluat o doamnă foarte amabilă, m-a condus la Registratură, mi s-a făcut fișă pentru sala de lectură și am fost rugat să aștept puțin până mi se găsește dosarul. Între timp mi s-au adus formulare cu cereri, dacă doresc să solicit copii de la dosar, pe suport hârtie sau CD, dacă doresc deconspirarea informatorilor din dosar, prezenți cu nume conspirative. Ba chiar și o cerere pentru deconspirarea ofițerilor de securitate care au lucrat la dosar. Mă și gândeam că am nimerit într-o instituție nouă, europeană. În timp ce-mi așteptam dosarul am observat în sală o doamnă în vârstă, trecută de 80 ani, care vocifera continuu. Studia un dosar voluminos și la fiecare pagină dată găsea timp și pentru câte o replică injurioasă:
− Am să vă dau în judecată, comuniștilor! Securiștilor, v-ati adunat cu toții aici! Să vă fie rușine! Am să merg până la președinte…
Nimeni nu-i acorda vreo atenție doamnei, doar din când în când câte un supraveghetor o sfătuia să vorbească mai încet că deranjează sala. Gestul era contraproductiv căci nu făcea decât să ațâțe potopul de invective. Mă gândeam cu milă la acea persoană, probabil a suferit mult, a fost afectată psihic, poate și emoțional de vede peste tot numai securiști. N-am stăruit prea mult asupra acestui gând căci între timp îmi sosise dosarul bunicului și m-am apucat de citit. La un moment dat, gândesc că timpul meu ar putea fi folosit mai judicios dacă fac poze după paginile îngălbenite de vreme. Mai ales că ce citeam îmi părea complet străin și trebuia să mă consult cu tata pentru a înțelege. Să tot fi făcut vreo 10-15 poze cu telefonul mobil când o doamnă supraveghetor a aruncat din mână revista de mondenități și s-a îndreptat val-vârtej către mine. Mi-a smuls telefonul mobil amenințând:
− Ori stergeți poza ori vă confisc telefonul. Nu aveți voie să faceți poze aici.
În clipa aceea mi-aș fi dorit să am un telefon mai deștept pentru că în timp ce încercam să șterg poza mi-a apărut pe ecran tot fișierul de poze cu iconițe explicite. Și am înțeles că doamna era ceva sefă:
− Mai fetelor, vedeți câte poze are ăsta aici? Unde v-au fost ochii?
− Dar nu înțeleg, am încercat eu să protestez, dacă tot imi permiteți să fac copii după dosar, de ce nu pot face copii și cu telefonul ?
Era clar că depășisem linia roșie și orice explicație era de prisos. Doamna cea amabilă, care m-a preluat prima dată, după câteva minute de gândire, s-a simțit datoare să-mi dea totuși un răspus:
− Copiile din dosar trebuie autorizate. Vă dați seama că pot exista situații mai sensibile sau ofițeri încă activi care nu doresc să fie deconspirați. De aceea, copiile trebuie să fie cu ștampila noastră.
Mai bine ar fi tăcut. M-am grăbit atunci să predau dosarul a lehamite, și cererile completate, după care am părăsit sala. La Registratură, unde îmi lăsasem buletinul, am fost ajuns din urmă de doamna cea în vârstă care m-a abordat cu solidaritate:
− Domnule, ăștia sunt niște nenorociți, ar trebui să meargă cu toții la pușcărie. Să înfunde pușcăriile! Sunt mai rău ca torționarii. Sunt fiii și nepoții torționarilor comuniști, a spus bătrâna în timp ce trecea cu mersu-i greoi.
− Lăsați-o pe doamna, a sosit replica de la ghișeu după ce s-a mai depărtat. Aproape zilnic vine aici și ne face capul calendar cu prostiile ei.
− Poate că exagerează, am raspuns eu, dar dacă n-ar fi existat oameni ca ea, n-am fi avut libertate, am fi rămas și acum încremeniți în comunism…
− Ce libertate domnule! Ăștia n-au făcut nimic pentru țara asta, nici n-au trăit aici, și beneficiază de retrocedări de milioane. Știți câți bani învârt ăștia? Eu și dumneavoastră trebuie să muncim să ne întreținem copiii și ei vin și iau totul de-a gata, din munca noastră. Și mai au și tupeu să facă scandal. Păi nu le e rușine!
Am plecat de acolo besmetic, rusinându-mă de gândurile mele meschine, că pentru o clipă am crezut-o pe bătrână senilă, că vede comuniști și securiști peste tot. Dar de fapt ei chiar acolo erau, peste tot, unii cu carnet iar alții cu concepții și filosofii de tip comunist. Unii amabili, alții mai duri, dar toți cu același scop, să te facă să te simți prost dacă nu ești ca ei. Ușor, ușor, gândurile mele navigau pe meridianele timpului către o altă perioadă a vieții mele când am interacționat cu Securitatea, și am avut parte de securiști buni și securiști răi, toți dedicați. Dar despre asta voi scrie o altă poveste.
P.S.: La câteva săptămâni după vizita la CNSAS primesc din partea instituției o adresa, pe care o reproduc mai jos. Fără alte comentarii!
Interesante comentariile voastre, mai ales că invită la polemică. Întrebarea este ce-i de făcut pentru a reforma o astfel de instituție? Atatea victime nevinovate parcă nu ne lasă să ne resemnăm. Subscriu la ideea că arhiva ar trebui digitalizată și pusă pe net.
Dacă dorești să te doară memoria …mergi la CNSAS !
Un prieten care a fost urmărit ,interceptat ,telefonic și poștal …apoi arestat de Securitate ,bătut ,,schinjuit ,trimis la munci umilitoare la târnăcop și lopată la minus 24 de grade ,pentru simplul fapt că prin *74 a scris o scrisoare la postul de radio Europa Liberă ,apoi după eliberare nedându-i nimeni de muncă ,deși miliția -i strângeau pe cei care nu aveau servici ;a fost obligat de viață să caute prin containere ,până când a fost forțat să colaboreze cu aceștia din *76 până în *79 .
Eu l-am considerat și-l consider prieten pentru toată viața ,fiindcă-i știu sufletul nevinovat ; că a fost șantajat să dea NOTE FĂRĂ VALOARE INFORMATIVĂpână în *79 ; fiindcă după 10 ani am ieșit împreună împotriva dictaturii în Revoluție,cărând răniții printre gloanțe la spitale .
CNSAS ,prin reprezentanții săi în instanțe, nu ține cont de oameni ,nici de condițiile în care acești oamenii au fost efectiv distruși fizic și moral în Comunism ; ei acționează la ordin mașinal ; cu cât au procese câștigate în instanțe ,cred că li se măresc și comisioanele ,altfel nu-mi explic cum declarațiile martorilor care au fost date în procesele intentate sunt considerate ..IRELEVANTE și NECONCLUDENTE ?
Când, in *79 pentru a scăpa de Securiști și Dictatură , prietenul meu ș-a pus funia de gât spânzurându-se ,în văzul a trei persoane ( martori în proces ),nu a realizat că după 37 de ani v-a fi ucis de …CNSAS în ziua de astăzi !
Cineva mi-a spus că …dacă avea rude care au fost LEGIONARE …scăpa direct fără nici un fel de probleme ! ???!!!
No coment !
Mie nu mi-a raspuns nici acum, din 2007 am facut o cerere pentru a studia informatorii din scara blocului, era cate unul pe scara pe care il vizita securistul sa zica cine, ce si cum, deci un proiect academic asa, m-am gandit ca ar fi interesant chiar pentru fostul domn profesor inginer Petrescu! Am vorbit, cu el si cu directoare de cercetare, m-a cantarit din priviri si asta a fost, we’ll get back t you! Acolo doar ei fac cercetare, publica niste selectii, niste cartulii, cu interpretari prorii, relativ benigne etc. Adevarul simplu este ca CNSAS a fost facuta si gandita pentru a bloca si filtra accesul la arhiva trecutului comunist, nu pentru a o scoate la lumina si asta chiar cu asentimentul unor intelectuali foarte anticomunisti uneori: cand am zis ca ar trebui digitalizate si puse pe net sau liberalizatat accesul la dosare, lumea de-acolo a sarit ca arsa : cum sa poata oricine sa judece dupa capul lor? sa nu mai filtram noi? sa nu mai fim noi interpreti? sa se strice reputatii, bla, bla? – Trebuie sa fim realisti : in Romania n-a fost o revolutie, ci un transfer de putere : din 1990 si pana azi s-a incercat in mod constant sa se albeasca trecutul sau sa fie dat uitarii, sa se lungeasca procese pana sa se inchida, sa se ascunda fapte, adevaruri, sa se inchida gura celor mai vocali, sa se blocheze cunoasterea trecutului, sa se marginalizeze subiectul si mai ales sa se evitde tragerea la raspundere a cuiva cu reala influenta, ma refer la politicieni postcomunisti in primul rand, dar si tot feluld e functionari si tehnocrati ai regimului deveniti functionari democratici sau mari oameni de afaceri.