Scrieţi, scrieţi, online-ul nu muşcă!

Blogul sperie mulţi adulţi. Noutatea, lipsa de control sperie de multe ori generaţiile care au rămas dependente de mirosul de celuloză sau rămân fidele nostalgiei unei Vârste de Aur anume. Astfel, s-a creat o percepţie fictivă despre autorii din România care au bloguri.

Ei au devenit nefrevcentabile de către intelectualii clasici care discreditau din start mediul online. Aşa au apărut diverşi lideri de opinie sau intelectuali „virtuali”(denumirea îmi aparţine) care reprezintă segmentul online abandonat de universitari dinozauri sau intelectuali încremeniţi în timp(mi-e frică de plagiat aşa că ma destăinui şi amintesc că expresia „încremenit în proiect” aparţine lui Gabriel Liiceanu).

Când te ascunzi de lume, te ascunzi de tine!

Mulţi dintre cei din urmă mă mustrau prieteneşte pentru anumite lacune istorice sau filosofice. Fiecare se comporta ca şi cum ar fi trebuit să îi ştiu opera sau biografia în mod aprioric. Nu se supărau prea tare pe mine, dar se ofuscau când îi întrebam: „De ce nu au blog, de ce nu scriu?”. Pentru mine era mult mai simplu să-i găsesc în online, decât în librării sau în analele vreunei universităţi sau institut de cercetare. Răspunsul lor era simplu în esenţă: „Daca nu te informezi nu ai de unde să ştii Alex. Pe blog se scriu chestii la modul superfluu, nu e locul unui universitar acolo ”. Aşa îmi explic în momentele de tristeţe profundă de ce intelectualul public român încă se regăseşte! Până la urmă avea dreptate şi Carl Jung dintr-o perspectivă anume, „cel ce se ascunde de lume se ascunde şi de sine”.

”Câtă luciditate, atâta dramă!”

Mulţi critică presa românească pentru stirile pe care le confecţionează şi pentru felul misterios prin care stabileşte agenda publică(agenda setting), dar nu mişcă un deget pentru a schimba această realitate. Blogurile sunt perfecte pentru a impune o nouă agendă publică mai liberă, mai flexibilă şi cel mai important fără cenzura unor editori sau şefi care lucrează pentru un trust anume sau pentru un patron de presă anume. Camil Petrescu spunea: ”Câtă luciditate, atâta dramă!”. Restul e tăcere! Din păcate prea multă tăcere…

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este cum anume putem ieşi din această logică păguboasă. În principiu ar fi bine să aplicăm vechea chemare spre cultură a secolului XIX: „„Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”, cu o menţiune scurtă, neaparat pe online. Cultura, care nu se regăseşte îndeajuns în paginile presei româneşti îşi poate găşi un loc de cinste în acest mediu. Până când bibliotecile în integralitate se vor muta şi în online, teatrul trebuie să facă un pas înainte. Teatrul Nottara îşi propune să atingă acest deziderat, dezvoltând în acelaşi timp discursul cultural din spaţiul online şi stârnind dezbatere despre teatrul românesc şi cultura română în genere.

Un ideal măreţ începe şi cu un blog: http://nottara.ro/blog/

3 Comentarii

  1. expresia incremeniti in proiect ii apartine lui jung si nu lui liiceanu. liiceanu a preluat-o fara sa specifice!

  2. Dumitru-Alexandru Filimon Filimon Alexandru says:

    Blogul este o ciorna! Ce aforism pretios. Exista smartmob-uri, multimi inteligente, programe care in retea folosesc puterea calculatoarealor atunci cand ele nu sunt utilizate pentru a cerceta cancerul sau alte lucuri din cosmos si noi avem probleme in a intelege ce este blogul. Parabola „intelectual” este peiorativa astazi. Aceste lucruri le datoram intelectualilor actuali prin care am mostenit si esecul lor, o tara incremenita in tranzitie.Se pare ca ei au pierdut si tranzitia si online-ul! Traiasca revolutia!

  3. Un tablou nu e orice desen, ci unul pus in rama. Cam asa si cu scrisul. Blogul poate fi interesant, ca dezbatere, dar e in definitiv o ciorna. Nu inlocuieste carti si reviste. In plus, in Romania practic dezbati cu aceleasi cateva sute, poate mii maxim, de persoane ca accesul, atentia si interesul e limitat pe net.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *