1.” Eu nu sunt pentru improvizaţie, sunt pentru un desen precis. Regia este logică, după aceea logică, iar logică şi abia apoi 1% inspiraţie.”
2.S-a născut în 1923 și a murit în anul 2011. A fost regizor e teatru și film – unul dintre cei mai mari din istoria teatrului românesc, dar și a filmului -, actor, scenograf, arhitect, profesor universitar.
3.Teatrul Odeon, actualmente Nottara, a fost construit de Liviu Ciulley, tatăl regizorului Liviu Ciulei.
4.A regizat “Pădurea spînzuraților”,primul film românesc care a avut parte de o amplărecunoaștereinternațională. În 1965, acest film a luatMarelePremiupentruregie la prestigiosul Festival de la Cannes.
5.Înapoi la argument cu Liviu Ciulei:
6.Fiul adoptiv al lui Liviu Ciulei din cea de-a treia sa căsătorie este, de asemenea, regizor: Thomas Ciulei.
7.A fost o vreme interzis în România, pe care a părăsit-o în 1980 și în care a revenit după 1989, realizînd o serie de montări celebre.
8.Liviu Ciulei, în dialog cu Nicolae Manolescu, în 1972:
9.La Teatrul Bulandra, o sală îi poartă numele.
10.Ion Caramitru despre Liviu Ciulei: „Teatrul romanesc n-ar fi ajuns niciodata la nivelul la care l-a consacrat, in anii ’60-’70-’80, Liviu Ciulei! El i-a adus exact ce avea nevoie in acel moment: cultura enciclopedica, bun simt, aristocratie, cultul realismului scenic. Mai tarziu, a definit teatrul pe care si-l dorea ca fiind „teatrul realismului magic”, asta insemnand o relatie cat mai apropiata intre scenografie si jocul scenic.” & „Ciulei mi-a fost ca un parinte, ca un frate mai mare care mi-a inoculat dragostea de teatru adevarat. Tin cu dintii la aceasta mostenire!”