Am ajuns, după un ocol mai degrabă inutil pentru care sînt integral vinovat, la acest uriaş – la propriu şi la figurat – volum al profesorului Solomon Marcus, Paradigme universale. Avem de-a face cu o „ediţie integrală”, aşa cum sîntem avertizaţi, profesionist, chiar pe prima pagină a cărţii. Cartea adună textele din cele cinci volume anterioare – publicate distinct, separat – de „Paradigme”, iar acestora li se adăugă, întru claritate şi bogăţie, cîteva texte inediate.
Da, cum este uşor de intuit – cartea are, menţionez aluziv asta chiar în titlul acestui text-semnal, 1104 pagini. O cărămidă. Un spectacol al unei gînduri vii şi polivalente pe o mie şi ceva de pagini. Este meritul editurii Paralela 45 că a dus la bun sfîrşit un asemenea demers – unul care presupune costuri semnificative, de mai multe feluri.Un demers care înseamnă publicarea acestei cărţi în ediţia din 2011. Un demers care presupune, în mod fundamental, o carte mare – încă de găsit (deşi nu aşa de uşor, vă rog să mă credeţi pe cuvînt) în librării.
În ce mă priveşte, am ajuns la această carte încercînd să urmăresc diverse tipuri de discurs cu privire la marea temă – există gînditori care spun că e „singura mare temă cu adevărat importantă” – a Timpului. Înainte de 1989, profesorul Solomon Marcus publicase o lucrare care avea chiar acest titlu – „Timpul” – şi, dintr-un interviu pe care l-a acordat cred că unui săptămînal, am aflat că pregăteşte o ediţie adusă la zi a acelui amplu, admirabil, polivalent studiu.
Adică, exact capitolul cu numărul 4 din „Paradigme universale”– e un fel de a spune „capitol”, căci, în fapt, este vorba despre o carte-în-carte.
„Timpul face parte din acele provocări majore faţă de care inteligenţa umană rămîne infirmă şi se mulţumeşte cu reprezentări parşiale.
Mai mult ca oriunde în altă parte, aici se manifestă consecinţele caracterului fragmentar al culturii contemporane. Cronologic sau fizic, cuantic sau relativist, atomic sau cosmic, biologic sau subiectiv, geologic sau lingvistic, istoric sau social, folcloric sau mitologic, profan sau sacru, matematic sau economic, discret sau continuu, calitativ sau cantitativ (al duratei), algoritmic sau computaţional, al poeziei sau al naraţiunii, al muzicii sau al artelor vizuale, teatral sau cinematografic, juridic sau filosofic, timpul se înfăţişează într-o varietate imensă de ipostaze, fiecare dintre ele făcînd obiectul unor lucrări de specialitate.
Au ele ceva în comun? Intră în relaţie? Interacţionează? Cooperativ sau conflictual? O parte din itinerariul generat de aceste întrebări este parcurs în cartea de faţă.”, spune chiar profesorul Solomon Marcus, cu trimitere la orizontul tematic pe care îl deschide – extrem de generos – odată cu tema pe care o analizează, cum spuneam – problematica timpului.
Am ajuns, aşadar, la această carte – ea a ajuns, într-un tîrziu la mine – şi de atunci, tot citesc din ea. Nu doar profesional, dînd sau încercînd să dau spaţiului academic ceea ce este şi trebuie să fie al acestui spaţiu, ci şi cu mare plăcere şi folos personal. Mi-am zis să o semnalez şi aici – ceea ce, iată, am şi făcut, într-un text mic, de neechivalat cu o recenzie, ci doar, cel mult, ca o discretă invitaţie la lectură. La o lectură care îmbogăţeşte şi în imediat şi pe termen lung.
P.S. Încă un pasaj, relevant pentru opţiunea autorului de a vorbi despre paradigmele universale – „segmentarea operată aici a cunoaşterii după criteriul paradigmelor universale este propusă nu pentru a o înlocui pe aceea în discipline, cu care suntem obişnuiţi, ci pentru a o suplimenta pe aceasta din urmă, pentru a ne apropia de o înţelegere a unităţii lumii şi cnoaşterii, pentru a descoperi numitorul comun al unor fapte şi fenomene care altfel pot să pară copleşite de specificitatea lor şi, de aceea, imposibil de cuprins”.
