Nu stiu dacă prima, dar una dintre reacţiile inevitable pe care le poate avea un lector al acestei cărţi (Memorialistica detenţiilor postbelice româneşti”) este aceasta: eseul doamnei Maria Hulber este cu adevărat impresionat.
Şi este aşa, din multe unghiuri de vedere: ca tematică aleasă, ca document de istorie recentă şi contemporană, ca efort de cercetare, ca design de cercetare, ca tip de sinteză rezultată în urma acestui efort. Şi, în mod aparte, ca document de etică, ca “tratat” sui generis de etică – despre cum se poate conserva mărturisirea la limită, confesiunea în situaţii-limită de viaţă. Literatura confesională impune, trebuie să o repetăm, chiar dacă pare cît se poate de evident, un tip aparte de etică.
Dacă facem doar suma celor însirate mai sus, putem spune, în mod just, că – impresionant construită şi lucrată – cartea aceasta de istorie recentă este, prin urmare, şi una foarte preţioasă.
Cine este omul care a scris un asemenea studiu? Cine este omul care a avut răbdarea şi forţa intelectuală să intre în această lume – deloc blîndă, deloc plăcută, o lume din care se aud încă strigăte, o lume căreia i s-a făcut, din păcate, mult prea puţină dreptate după 1989? Iată, pe scurt:
Maria Hulber (n. 1970) este cercetător acreditat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Doctor în Filologie, profesor de Limba şi literatura română la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” din Oradea. Articole şi recenzii publicate în Revista de cultură Familia, Revista de pedagogie, volumul colectivHermeneutica fenomenului literar (Sibiu, 2010) şi în revista virtuală LaPunkt.ro. Colaborări în domeniul didacticii la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din Bucureşti.
Despre carte, autoarea sa ne spune că „Pentru construcţia acestei ample sinteze asupra memorialisticii închisorilor, am fructificat 46 de surse primare din cele 149 înregistrate în cronologia cărţilor ce aparţin genului literar tratat. De asemenea, am valorificat 34 de volume din zecile de dosare studiate în arhiva CNSAS începând din anul 2010. Multe informaţii inserate în text, precum şi o parte din biografiile reconstituite cu ajutorul documentelor sunt de absolută noutate şi de maximă importanţă. La finalul cărţii se poate consulta o anexă cu 19 fotocopii din dosarele Securităţii deschise pe numele mai multor memorialişti ai detenţiilor politice.”
Aşadar, avea de-a face cu o lucrarea care beneficiază de o privire sofisticată şi de o reflecţie, cum să îi zic, multietajată. Fiindcă doamna Hulber are, faţă de orizontul tematic din care a decupat şi perimetrul pe care îl survolează şi explorează în lucrarea de faţă, deopotrivă, empatie şi rigoare profesională; o combinaţie cum nu se poate mai potrivită pentru a lua în posesie acest subiect – amplu, problematic, dramatic. Este, aşadar, o carte şi caldă-înţelegătoare, şi detaşată – limpede, analitică, perfect ordonată: altfel spus, e o carte aşa cum se cuvine să fie! Sau, cu o altă formulă – o parafrază: “Memorialistica detenţiilor postbelice româneşti” este o carte pentru minte, inimă şi eseistică de mare calitate.
P.S. 1 Îmi place numele editurii la care a fost publicată cartea. Citiţi numele acesteia cu voce tare! Nu-i aşa că sună într-un mare fel? „Ratio et Relevatio”…
P.S.2 Îmi place şi bucuria cu care autoarea însoţeşte, inclusiv pe blogul său, drumul cărţii în lume, printre oameni, în librării. Un drum abia început. Blogul doamnei Hulber: https://mariahulber.wordpress.com/ Şi, a propos de bucuria însoşitoare, iata o postare care marchează prima zi de „viaţă publică” a cărţii – https://mariahulber.wordpress.com/2015/10/13/prima-zi-a-cartii/
P.S.3 Despre structura cărţi, dar şi cîteva pagini din ea, aici: http://ratioetrevelatio.com/ro/index.php?controller=attachment&id_attachment=40
Este chiar prima reacţie, domnule Pătrăşconiu, şi vă mulţumesc din suflet, deşi îmi dau seama cât de simple devin deodată toate cuvintele atunci când le cauţi pe cele mari, demne de a transmite bucuria pe care o simţi într-un moment privilegiat. Pentru că, da, lectura acestor rânduri este un asemenea moment pentru mine. Până acum ştiam doar ceea ce am simţit în timpul scrisului: emoţii – inerente, detaşare – lucidă. Acum ştiu ce simt şi în timpul cititului, al lecturii despre punktul sensibil al inimii mele. Mă bucur mult că volumul şi-a descoperit, sub ochii dumneavoastră, cititorul subtil şi empatic, plin de înţelegere şi interes pentru problematica tratată în carte. E precum o stare de împlinire ce-ţi cuprinde, pe neaşteptate, fiinţa.