ŞI ASTĂZI, LA MAŞHAD ŞI LA QOM, cele două oraşe sfinte ale Iranului, sau oriunde altundeva în ţară, este acceptat prin lege mariajul temporar, pe care şi-l doresc mai ales bărbaţii foarte credincioşi care încă nu s-au hotărât să se căsătorească. În faţa mullahului, semnează un contract de scurtă durată prin care, de fapt, cumpără serviciile sexuale ale unei femei sărmane.
Logica din spatele acestei legi era că bărbaţii trebuiau să-şi satisfacă nevoile şi atunci când soţiile nu erau disponibile, sau când nu reuşeau să-i satisfacă. Un bărbat putea semna un contract cu o astfel de soţie fie pentru o perioadă de zece minute, fie pentru 99 de ani. Preşedintele Rafsanjani*, care ulterior a primit titlul de reformist, propusese ca tinerii să se căsătorească temporar.
Sabina Fati,” Singură pe drumul mătăsii. 80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de istorie”, Humanitas, 2015
Poligamia este de asemenea acceptată, chiar dacă nu se mai practică la scară largă. Potrivit legii islamice, bărbaţilor li se permite să aibă patru neveste, dar acum se cere semnătura primei soţii înainte de următoarea căsătorie. Această practică vine din perioada tribală, în care a doua femeie intra în casă doar cu acceptul primei neveste şi doar în cazul în care aceasta nu putea avea copii, iar a treia, doar dacă a doua avea numai fete.
După Revoluţia Islamică, vârsta căsătoriei a fost coborâtă de la 18 la 9 ani, adulterul se pedepseşte prin lapidare, iar dacă femeia vrea să divorţeze fără voia soţului, pierde tot, atât copiii, cât şi dota pentru care a fost dată. Femeile căsătorite sunt aproape total dependente de bărbaţi şi doar sinuciderea poate avea loc fără permisiunea lor. Căsătoriile aranjate rămân la modă şi zestrea pe care trebuie să o aducă fata e aproape obligatorie.
