Istanbul – Beirut
Istanbulul începuse să fie învăluit în noapte când vaporul „Dacia” îşi reluă drumul spre Pireu, portul Atenei.
Oraşul dispare încet în urma noastră. Acum, în penumbră şi depărtare, are aspectul de odinioară; se văd tot vechile cetăţi ruinate de pe malul Bosforului şi se simte aceeaşi poezie de basm oriental a trecutului. Marea e liniştită şi intens colorată în albastru, ca şi cum toate safirele din lume s-ar fi scufundat în ea. Niciun zgomot, nicio frământare de valuri nu vin să tulbure calmul serii, afară de fâşâitul monoton al apei tăiate de proră.
Ne apropiem de vechiul Helespont al grecilor, trecând prin Marea de Marmara şi pe lângă insula cu acelaşi nume.
Suntem acum în strâmtoarea Dardanele, care în unele locuri se îngustează atât de mult, încât pare un fluviu mare ce curge liniştit. Din când în când un val se urcă potolit pe coastele vaporului, mângâindu-l cu spuma lui albă şi stropindu-ne cu mici mărgăritare.
Ajungem în Marea Egee, cea plină de insule, de fiecare insulă aproape legându-se o minunată legendă a Antichităţii. Vaporul nostru spintecă apele pe unde, cu mii de ani în urmă, se încrucişau corăbiile pline de bogăţiile Egiptului, Feniciei şi Greciei.
Trecem pe lângă insula Imbros, pe lângă Tenedos, cu minunatele ei vii, pe lângă Mytilene, Skyros. Străbatem canalul d’Oro, care are în stânga insula plină de fructe Andros şi la dreapta Eubeea cea muntoasă, pe care nenumărate turme de oi pasc în libertate. […]
Ne continuăm călătoria în al cărei curs intervin unele mici incidente ce-i dau mai multe variaţii. Aşa, de la Pireu, avem ca pasager pe vaporul nostru, în clasa I, pe Niculae Ţară-Lungă, moldovean respectabil, aprins de dorul de a deveni hagiu. Cu căciula lui albă din blană de berbec şi nevorbind altă limbă decât dialectul moldovenesc, de prin părţile Bacăului, a pornit spre Ierusalim. Dar gurile rele fac spirite: „Niculae Ţară-Lungă se duce să-şi schimbe căciula lui călduroasă pe o coroană de martir…”. Până la martiraj însă, Ţară-Lungă îşi odihneşte trupul scurt şi gros pe canapelele unei cabine de clasa I. Peste tot el duce un aspect al Moldovei bătrâne.
La un prânz veni cu o sticlă cu rachiu vechi şi ne trată pe toţi care ne aflam la masă; dar când observă că se bârfeşte şi se râde pe socoteala lui, se supără copilăreşte, cum fac adesea bătrânii, îşi luă sticla cu rachiu de pe masă şi nu mai dădu la nimeni să bea. În apropiere de Beirut, Ţară-Lungă, care nu mai avea astâmpăr, a căutat să vindece câţiva pasageri de la clasa a II-a, care sufereau de rău de mare, după o reţetă specială, pregătindu-le la bucătărie, cu voia comandantului, ciorbă de fasole şi fasole iahnie. Masa a aşezat-o tot la clasa I, iar efectele acestui tratament nu sunt greu de bănuit…
