Amos Oz, “Evreii şi cuvintele ”(3)

În realitate, lucrurile nu stau tocmai astfel. Psalmul prezintă, în detalii pline de culoare, felul în care soţiile străine ale lui Solomon, fiicele regilor cu care se învecinează, sunt aduse între zidurile palatului din Ierusalim cu cea mai mare pompă. De fapt, este o aglomerare atât de mare de zorzoane în aceste versete, încât am putea suspecta faptul că scribul curţii însuşi, care se prezintă la începutul psalmului drept „scrib pregătit“, sofer mahir, era pasionat de porturile străine pe care le avea în faţa ochilor. Nu-ţi lasă câtuşi de puţin impresia că ar dori ca femeile să rămână ascunse îndărătul obloanelor. Poate, mai degrabă, acunse de cortinele scenelor.
Dar generaţii întregi de rabini şi înţelepţi au folosit expresia „Toată onoarea fiicei regelui se află între pereţii casei sale“ pentru a le ţine pe femei departe de viaţa publică. Maimonide a făcut-o, cu siguranţă. Femeia, scria el în Mishneh Tora, nu este nici pe departe o prizonieră în propria casă. Şi cu toate acestea:

Este nepotrivit ca o femeie să iasă tot timpul din casă, o dată la plimbare, altă dată pe stradă. Într-adevăr, soţul ar trebui să-i interzică soţiei sale să facă acest lucru şi să nu-i permită să iasă din casă mai mult de o dată sau de două ori pe lună, în funcţie de necesităţi. Deoarece nu există nimic mai atrăgător pentru o femeie decât să şadă într-un colţişor al casei, fiindcă „toată gloria fiicei regelui se află înăuntru“ (traducere adaptată interpretării lui Maimonide).

Nu ne opunem obiceiului rabinic, vechi şi nou deopotrivă, de a se juca încontinuu cu sensurile vechilor versete. Cum am putea face asta? În cartea aceasta facem, mai mult sau mai puţin, acelaşi lucru. Însă apar anumite diferenţe. Spre deosebire de ultraortodoxie, noi nu încercăm să denunţăm, să îngrădim sau să reducem la tăcere pe nimeni. Abordarea noastră interpretativă diferă foarte mult de cea rabinică tradiţională. Pentru noi, regulile sună cam aşa: citeşte în cercuri concentrice din ce în ce mai largi, în jurul citatului, fără a scoate cuvintele din context. Preţuieşte mai mult descoperirea şi surpriza decât propria-ţi agendă. Acceptă defectele textelor şi ale autorilor pe care îi iubeşti, precum şi meritele celor pe care nu-i placi. Priveşte în profunzime, pentru a surprinde logica internă a unui paragraf, a unei pagini sau a unui capitol.
Biblia e plină de femei „umblând pe străzi“. Ne pare rău, Maimonide. Şi este plină de femei minunate, care cântă în faţa unui auditoriu mixt. Miriam a cântat, a bătut în tamburină şi probabil a dansat în faţa unui întreg popor. Debora şi-a cântat propriile versuri chiar din jilţul guvernării, făcând un duet cu propria căpetenie. Probabil că Hana şi-a îndreptat mulţumirea spre cel Atotputernic, în versuri pline de poezie, în liniştea şi singurătatea casei ei, deşi, într-un fel sau altul, cuvintele ei au devenit publice, aşa cum le regăsim în Cartea Sfântă. Acestor femei, cărora li se adaugă, probabil, cântăreaţa noastră, Avishag, dar şi cele trei fiice ale familiei din Heman, reprezintă doar vârful aisbergului. În realitate, ele sunt mult, mult mai multe.
„Toate femeile“ generaţiei Sinai, ne învaţă Ieşirea, au urmat veselia lui Miriam. Prima carte a lui Samuel povesteşte cum femeile din „toate oraşele lui Israel“ cântau şi băteau în tamburine după ce David l-a ucis pe Goliat: „Şi jucând, femeile strigau şi ziceau: Saul a biruit mii, iar David zeci de mii!“1 Întrebaţi-l pe regele Saul ce a gândit despre acel cor feminin naţional. Vă garantăm că sexul lor reprezenta ultima dintre problemele sale.
Şi totuşi, gramatica ebraică dă dovadă de un misoginism notoriu. Prevalează formele masculine, în vreme ce formele de genul feminin depind, în general, de sufixe. Dacă într un grup ai o mie de femei şi un singur bărbat, forma de plural a pronumelui sau a verbului va avea genul masculin. Toată lumea ştie că Biblia şi limba ei sunt profund patriarhale. Iar în această privinţă, noi suntem de acord.

Dar de ce aceeaşi ebraică biblică devine aproape feministă atunci când doreşte s-o facă? În anumite locuri este adusă specificarea care face distincţia între „cântăreţi-bărbaţi“ şi „cântăreţi-femei“. În loc să le îngroape pe aceste femei cântăreţe într-o formă masculină generalizantă, în loc să le acopere pe toate cu pătura unui substantiv sau a unui verb masculin, multe cărţi, despre care se presupune că au fost scrise în perioade diferite, le prezintă pe femei, în mod repetat, alături de bărbaţi. Ce trădează această neaşteptată sensibilitate faţă de gen?

Evreii şi cuvintele
Amos Oz
(eseuri)
Traducere din engleză şi note de Ioana Petridean
Seria de autor Amos Oz, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

Credem că putem încerca să dăm un răspuns. Atunci când sunt menţionate ambele genuri gramaticale, se scoate în evidenţă un anumit lucru. Să luăm cazul individual al bătrânului Barzillai. Nu vă faceţi griji dacă nu aţi auzit nici­odată de el. A fost un simplu octogenar plin de relaţii, care şi-a croit drum în Biblie prin faptul că i s-a plâns regelui David, aşa cum fac uneori oamenii în vârstă, de neplăcerile bătrâneţii: nu mai reuşea să distingă binele de rău, nu mai simţea gusturile mâncărurilor şi ale băuturilor, nu mai putea auzi vocile bărbaţilor şi ale femeilor care cântau. Pentru un om copleşit de acest declin, surzenia în faţa vocilor femeilor reprezintă lovitura finală. Dacă nu ne credeţi, întrebaţi-l pe David, care, în mod evident, a înţeles povestea lui Barzillai despre declinul cognitiv în care se afla. Prin urmare, regele, aşa cum ne spune cartea a doua a lui Samuel, a încuviinţat fără prea multă plăcere ca bătrânul lui prieten să nu-l însoţească la Ierusalim. Este posibil ca autorul biblic să nu fi dorit decât să laude bunătatea lui David, acesta fiind motivul care a stat la baza întregii poveşti; dar cuvintele care răsună cel mai puternic în urechile noastre, aproape trei milenii mai târziu, sunt cele despre cântecul femeilor.

Evreii-si-cuvintele

Încă un aspect remarcabil, de tip naţional, detectabil în menţionarea câtorva scene de interpretare intersexuală. În timpul reîntoarcerii în Sion, după perioada petrecută în captivitatea babiloniană, două sute de femei şi bărbaţi cântă mărşăluind printre evreii repatriaţi. Nici măcar comentatorii talmudici sau post-talmudici nu au părut deranjaţi de acest lucru. „Bărbaţii şi femeile cântau pe străzi, plimbându se mânaţi de bucurie“, explica exegetul modern Rabi David Altschuler, sau poate că era fiul lui, Hillel Yechiel Altschuler (comentariile lor biblice, pe o perioadă de două generaţii, sunt cunoscute sub numele de Metzudot). Iată, pe scurt, cum stăteau lucrurile: în Israelul antic, dominat de bărbaţi, sărbătorile erau cu adevărat minunate doar atunci când bărbaţii şi femeile luau parte la ele în egală măsură. Cu cât participanţii erau mai amestecaţi, cu atât se producea mai multă veselie.
De la Miriam la Ezra, de la traversarea Mării Roşii la întoarcerea din Babilon, Biblia împrumută aceste momente de dualitate a genurilor tocmai clipelor de exaltare colectivă. Zidurile gramaticii se deschid atunci când autorii doresc să descrie felul în care un popor întreg a păşit de la sclavie la libertate. Pentru vechii evrei, libertatea spărgea inclusiv barie­rele sociale şi sexuale. Exact aşa cum făcea şi bucuria.

Tags: , , ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *