Sunt singur doamnă

Sunt singur doamnă

mai singur

ca oricând

îmi cade seara-n

stropi mărunți pe frunte

și-aștept de astă toamnă

coroana să mi-o pun

din frunze de stejar

cu arbore cu tot.

Sunt singur

doamnă dragă

sunt singur pe pamânt

și vreau

ca în tăcerea

asta de mormânt

pe creșâștetul înalt

coroana să mi-o port

cu frunze veștejite

cu-n arbore hidos

pe frunte să-mi atârne

crengile-i pletoase

și în singurătatea-mi

fără nici un rost

să-mi biciuie obrazul

lumina prin ferestre.

Mai singur

ca tăcerea

m-am înecat în vis

și urlă-n mine spaima

de viața de apoi

sunt singur între stele

și mă topesc în ploi

și-mi este frică

doamnă

și nu am niciun rost.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *