Paşoptismul sau cartea genezei

Paşoptiştii sunt, pentru a relua formula clasică a lui Paul Cornea, “oameni ai începutului de drum”. Ei sunt primii români moderni, perfect inteligibili celor de astăzi: în noile lor haine nemţeşti, animaţi de un curaj adeseori naiv al invenţiei şi al descoperirii, fascinaţi de viitorul luminos pe care îl prevăd patriei lor, oscilând între grandoarea revoluţiei şi ridicolul beţiei de cuvinte, imortalizaţi în panteon şi atacaţi de generaţia junimistă, paşoptiştii sunt, în ceea ce au inconfundabil şi paradoxal, expresia acelui proces delicat şi traumatic de remodelare identitară pe care îl descriem ca occidentalizare. Pentru Principate, paşoptismul este intervalul în care se formulează marile interogaţii care îi vor domina pe cei ce urmează. De la organizarea cetăţeniei la relaţia cu trecutul cronicilor, totul se află aici, ca un grăunte din care se alimentează neliniştile patriotice şi exaltările mesianice.

Laboratorul regulamentar

Mai tineri sau mai bătrâni, moderaţi sau radicali,moldoveni sau munteni, paşoptiştii sunt iviţi din matricea laboratorului regulamentar. Îi este dat acestui regim de protectorat rus, ( cu mult mai relaxat şi pluralist decât cel din Imperiul ţarilor ) să fie responsabil pentru naşterea nu doar a statului modern la noi, ci şi a opoziţiei care se va legitima prin voinţa, implacabilă, de a înlătura această servitute hegemonică. Paşoptismul este de neimaginat fără acest prolog regulamentar, contorsionat şi problematic.

În pofida controlului pe care îl exercită proconsulii ruşi, ordinea regulamentară iniţiază procesul de sincronizare pe care anul 1848 îl va accelera. De la presă la educaţia în limba română, instituţiile se nasc acum, pentru a da glas unei opinii publice emergente. În Adunările Regulamentare, oricât de timidă, partida naţională, din care se hrăneşte şi energia paşoptistă, se afirmă prin asumarea unor revendicări ce vizează apărarea autonomiei interne în faţa ingerinţelor ruse. O dată cu Regulamentul şi cu epoca sa, sentimentul de rusofobie, esenţial în imaginarul politic românesc, se desenează ca atare. Rusia încetează să mai fie protectorul creştin generos, ea fiind, din ce în ce mai mult, inamicul care ameninţă libertatea românilor.Nu mai puţin importantă este ucenicia conspirativă din anii regulamentari. De la Ion Câmpineanu la Mitiţă Fipescu şi la “Frăţia”, cercurile politice şi intelectuale asimilează un model european al subversiunii. Această aclimatizare politică se va accelera graţie întâlnirii cu Occidentul. Strategia regulamentară de limitare a contagiunii revoluţionare va eşua. În Franţa, tinerii din Principate sunt marcaţi de moştenirea lui 1789. Contactul cu emigraţia poloneză contribuie la acceptarea şi generalizarea legendei întunecate a ţarismului. Procesul de subminare al protectoratului rus nu mai poate fi oprit.

Paşoptiştii români sunt, în acest deceniu de dinainte de 1848, contemporani cu tinerii radicali germani, din mijlocul cărora se iveşte Marx însuşi. Ei sunt parte din curentul socializant şi utopic care va influenţa revoluţia franceză de la 1848: mai aproape de Blanc sau Fourier decât de Tocqueville, ei au sentimentul participării la istorie. În Imperiul Rus, domnia lui Nicolae I înseamnă acea decadă memorabilă, evocată de Pavel Annenkov şi analizată de Isaiah Berlin. Acea decadă este momentul în care începe să se modeleze intelighenţia rusă. Paşoptiştii sunt sincroni cu aceste evoluţii. Modernitatea lor este un semn de nelinişte pan-europeană.

Câmpia de la Islaz

A devenit un loc comun, pe urmele lui Ioan C.Filitti şi ale lui E. Lovinescu, să distingem între sensibilităţile paşoptiste care se definesc geografic: Milcovul este linia care separă continentul radicalismului iacobin muntean de teritoriul reformismului evoluţionist al moldovenilor. Ceea ce G .Ibrăileanu indica a fi moştenirea spiritului critic este amprenta identitară dominantă în Moldova. Moldova nu are, în anul 1848, decât o pseudorevoluţie lichidată rapid,fără emoţii, de agenţii lui Mihail Sturdza.
Fruntasii_Revolutiei_din_Tara_Romaneasca_la_1848
Dincolo de aceste simplificări identitare, există o falie ideologică ce separă marile ramurile paşoptiste. Revoluţia ca ritual de fraternizare, ca emoţie colectivă, ca înflăcărare contagioasă, există cu adevărat doar în Valahia, acolo unde se rafinează temeliile de mai târziu ale “roşiilor” detestaţi de Eminescu. Sinteza de solidaritate evanghelică şi vocabular constituţional din Proclamaţia de la Islaz este în acord cu momentul european de resurecţie utopică. Revoluţia este regenerativă, ea este ocazia de a închide ciclul istoric al decadenţei. Mersul revoluţiei, evocat mai târziu de Bălcescu, este consacrarea acestei teologii seculare. Revoluţia eliberează din cătuşe poporul suveran, ea dă glas emoţiilor şi propune catalogul de drepturi pe care îl vor codifica deceniile următoare.

“Constituţia” este în centrul acestei fervori revoluţionare. Ea este înconjurată de naţiune cu pasiune civică, ea este tradusă de către interpreţii oficiali ( comisarii de propagandă), pe ea se jură şi în numele ei se face apel la fidelitatea patriotică. În Ţara Românească, progresul şi reacţiunea capătă trup,prin confruntarea pe care o ocazionează lectura proiectului revoluţionar. Reacţiunea îi grupează pe inamicii libertăţii, pe cei ce se opun acestui avans al luminilor. Este aceasta o prezenţă care se va dovedi fundamentală în ecuaţia modernităţii autohtone.

Constituţia înseamnă şi cetăţenie: emanciparea ţăranilor, dezrobirea ţiganilor şi egalitatea in drepturi acordată evreilor sunt articulaţiile acestui program politic. Promisiunile paşoptiste sunt îndatorate elanului iluminist. Eliminarea inegalităţilor şi avansul educaţiei sunt instrumentele prin care umanitatea se poate elibera de povara injustiţiei şi a egoismului social. Instituirea Comisiei Proprietăţii anticipează dezbaterile de peste un deceniu. Radicalismul lui Bălcescu are o nuanţă de mesianism narodnicist. Acolo unde Brătianu sau Rosetti mizează pe energia urbană, mitul lui Bălcescu este acela al săteanului ce are în curaj şi în proprietate ancorele sale identitare.

Pentru munteni, lungul exil care urmează lui 1848, ( un exil care durează aproape un deceniu) înseamnă un alt laborator în care imaginile, scenariile şi obsesiile revoluţionare se retopesc, unite fiind de un sentiment mesianic al datoriei faţă de naţiune. Finalul revoluţiei din Ţara Românească şi emigraţia propun elementele unei martirologii. Maria Rosetti, femeia care se sacrifică pentru cauza libertăţii, Nicolae Bălcescu, întruchipare a unui ascetism radical potenţat de moartea prematură,pictorul Rosenthal şi penelul care lasă în urmă efigia României revoluţionare: toate acestea edifică un mit paşopist.

400px-Romania_Revolutionara
Exilul este un timp al discordiei şi al conspiraţiilor, un timp al socializării cu cei care sunt aruncaţi pe malul occidental de valul reacţiunii europene. Iacobinii munteni se înscriu în acest tablou utopic care îi cuprinde pe Mazzini, pe Bakunin , pe Herzen. În compania polonezilor, ei visează la un timp al căderii imperiilor. Reconcilierea cu maghiarii este un deziderat care îi bântuie. Metamorfozele din emigraţie sunt spectaculoase. Heliade-Rădulescu adoptă proza majestuoasă a profeţilor şi se îmbibă de acel utopism neguros care îi va marca finalul de carieră intelectuală.

Din deceniul de exil se va făuri, în cazul celor mai mulţi, pragmatismul ce nu exclude doza de ipocrizie şi de egoism care va justifica abjurările şi inconsecvenţele. Generaţia de la 1848, în Muntenia ca şi în Moldova, conturează,la 1859 şi la 1866, cadrul în care România se defineşte, identitar şi instituţional. Promisiunile umanitare ale Islazului sunt uitate, în clipele în care excluderea evreilor de la cetăţenie este codificată, juridic. Autoritarismul unor Mihail Kogălniceanu sau Ion C. Brătianu consacră practicile pe care statul omnipotent le va dezvolta, în raport cu supuşii săi. Frenezia lui C. A. Rosetti este excentrică în acest peisaj care se colorează în tonurile centralismului şi ale naţionalismului.

România

Le datorăm paşoptiştilor, în cele din urmă, propria noastră imagine despre România şi le datorăm impunerea unei ficţiuni identitare, România, ficţiune care trece înaintea universurilor moldoveneşti şi valahe, până atunci separate. Această unitate sub semnul fantasmelor şi al idealurilor capătă contur la 1859:este acesta o unitate care se realizează cu preţul adoptării unui model ce insistă pe uniformitate, în defavoarea descentralizării şi pluralismului organic. Paşoptiştii au rămas fideli, la 1859 , ca şi la 1866, moştenirii franceze: statul pe care îl construiesc va fi un stat unitar, omogen şi ostil ideii de autonomie locală. România trebuie zidită ca o cetate din care localismul provincial trebuie eliminat.

Herderieni în majoritatea lor, paşoptiştii au propulsat poporul, miturile şi istoria în centrul naraţiunii noastre fondatoare. Misiunea lor a fost aceea de a trezi la viaţă geniul autentic şi unic al României. Aculturaţia occidentală face posibilă această explorare a rădăcinilor. Emulaţia europeană stimulează un instinct de imitare creatoare. Românii vor avea un Ossian al lor: folclorul este evocat ce un tezaur din care se alimentează identitatea naţională. Istoria cronicilor este nu doar materie de studiu, ci şi îndreptar etic, catalog de virtuţi şi de vicii. Ruinurile trecutului sunt o oglindă aşezată în faţa celor de astăzi. Progresul naţiunii se fondează pe circulaţia acestor mituri. Modernizarea pune capăt letargiei fanariote şi trezeşte la viaţă un popor, cu întreaga sa energie.

Ce este România? La această întrebare, cei ce dau răspunsul, pentru prima oară, sunt paşoptiştii . Secolul XIX, secolul regenerării naţionale, ( spre a relua o sintagmă canonică în discursul intelectual oficial) stă sub semnul lor. Junimiştii sunt obligaţi să se raporteze la ei, alegând în locul nebulosului 1848 echilibrul Divanelor ad-hoc. România inventată de paşoptişti este repertoriul de voci, efigii, statui şi eşecuri ce ne hrăneşte propriile noastre fantasme.

Un comentariu

  1. dusan crstici says:

    Acest text este perfect! Nec plus ultra!
    Cu admiratie maxima, Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *