Despre istoria culturală, cu Alessandro Arcangeli

Q: Ce este, mai exact, “istoria culturală”? Este echivalentul unei istorii a culturii?

A: Nu tocmai. Sau, mai degrabă, depinde de ceea ce înțelegem prin “cultură“. A existat întotdeauna o istorie a culturii înalte – filosofie, litertură, arte –, paralelă sau subordonată celei pe care majoritatea istoricilor o consideră mai importantă, anume istoria politică și militară. Istoricii contemporani au îmbrățișat, însă, o viziune mai largă, o noțiune antropologică a culturii, care include cutumele și credințele, tot ceea ce este caracteristic unui anumit grup de oameni într-o perioadă dată. Ca urmare, să faci istorie culturală nu se mai reduce la un obiect specific, ci mai degrabă ține de un tip de abordare, de o modalitate de-a interoga trecutul: același set de fenomene și evenimente se pot preta unei varietăți de reconstrucții și interpretări, în termeni politici sau economici, dar și în termeni culturali. Ceea ce este caracteristic lecturii prin grila istoriei culturale este deplasarea accentului de la seriile de fapte spre modurile în care oamenii experimentează și concep ei înșiși lumea.

Q: Este aceasta o dezvoltare recentă în studiile istorice?

A: Preocuparea pentru “istoria văzută de jos“, cea a vieții majorității oamenilor, mai degrabă decât a celor puțini aleși, este deja puternic preprezentată în rândul generațiilor precedente de istorici, cei activi în anii 1970 și 1980, care au introdus nevoia de istorie socială, cu noțiuni centrale precum clasă, ierarhie sau categorie. Generația următoare, cu aproape 25 de ani în urmă, a deplasat accentul pe dimensiunea culturală, acordând mai multă atenție stilului de viață și practicilor cotidiene, percepțiilor, emoțiilor, atitudinilor și structurilor mentale. Ierarhia socială nu a fost uitată, dar genul, generația, etnicitatea și alte componente ale identităților indivizuale și de grup s-au adăugat în întreaga compoziție a subiectului.

Q: Priviți maniera dumneavoastră de-a face istorie ca pe un domeniu mai mult sau mai puțin specializat, rezervat cercetătorilor, sau are și o deschidere către publicul mai larg?

A: Rădăcinile intelectuale ale acestei evoluții în științele istorice pot fi identificate în reflecții academice mai degrabă sofisticate, în fenomenul cunoscut drept “cultural turn“, o reorientare a științelor umaniste și sociale care a marcat o varietate de discipline în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Totuși, unul dintre aspectele cele mai frapante ale istoriei culturale actuale este faptul că este adoptată de către numeroși autori și cititori și în orice librărie poți găsi astăzi lucrări de istorie culturală dedicate celor mai diverse subiecte posibile – de la locuri la practici și obiecte (inclusiv părți ale corpului!). Ca în orice evoluție supusă modelor intelectuale există, evident, riscul unor abordări superficiale, iar aceste studii nu sunt întotdeauna de o calitate egală. În ansamblu, însă, s-a dezvoltat o nouă sensibilitate pentru chestionarea rădăcinilor istorice și ale implicațiilor culturale ale tuturor aspectelor vieții cotidiene  și nu pot decât să salut acest fapt.

Q: Ne puteți face o sugestie de lectură?

A: Ecaterina Lung, medievist și profesor la Universitatea din București, organizator principal al conferinței din această săptămână, a publicat în 2009 la editura universității sale volumul Istoria culturală. Origini, evoluții, tendințe. Desigur, multe alte introduceri în domeniu există în diverse limbi.

Vă mulțumim pentru timpul acordat, domnule profesor

Vă mulțumesc pentru ocazia oferită pentru a expune cititorilor dumneavoastră ideea și experiența acestui demers istoriografic.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *