“Ma nuit chez Maud “(1969) este parte din seria de poveşti morale istorisite de Eric Rohmer. În ele, “Noul Val “ francez îşi are una dintre cele mai rafinate şi sensibile întruchipări. Asemeni colegilor de generaţie, Rohmer vine spre cinema dinspre critică. Asemeni lor, el este obsedat de reinventarea scriiturii şi de potenţialul ei de a da o expresie plastică vieţii şi ideilor.
“Ma nuit chez Maud” ilustrează, memorabil, acest cinematograf mimalist şi saturat de emoţii al lui Rohmer. Cronica întâlnirii dintre inginerul catolic ( Jean – Louis Trintignant ) şi Maud ( Françoise Fabian) este una care testează puterea credinţei de a ordona viaţa cotidiană. Maud nu are nimic din tipul ideal de feminitate la care visează inginerul: emotivă, ambiguă, seducătoare, liber-cugetătoare şi divorţată, Maud posedă adâncimi şi umbre ce se dezvăluie, în lunga lor conversaţie nocturnă.
Seducţia se petrece sub acest semn paradoxal al ideilor şi al confesiunilor. Umbra lui Pascal pluteşte peste filmul lui Rohmer. Meditaţiile sale sunt invocate, paginile sale sunt răsfoite. Catolicismul inginerului este, ca şi cel al personajelor lui Graham Greene sau François Mauriac, unul al căutării şi al încercărilor.
Relaţia dintre Jean- Louis şi Maud se opreşte în acest punct al unei iubiri care ar fi putut fi. Credinţa şi retractilitatea interioară îl opresc pe inginer să treacă dincolo de pragul carnal. Himera căsătoriei îl atrage. Lupta cu atracţia unei legături de o noapte este dusă în numele acestei discipline ce evocă rigoarea jansenistă.
Universul lui Rohmer este ambiguu şi echivoc. Alegerile nu sunt niciodată limpezi. În locul lui Maud, inginerul va alege pe catolica blondă în care pare că se întruchipează idealul de echilibru conjugal spre care aspiră. Peste ani,pe o plajă, în compania celei care îi este soţie şi a fiului său, Jean – Louis o reîntâlneşte pe Maud: la fel de senzuală în intelectualitatea ei abisală şi la fel de nefericită în noua ei căsătorie. O ultimă piesă se adaugă în acest puzzle: soţia de acum a inginerului este amanta primului soţ al lui Maud. Un rest al trecutului este prezent, ca un ecou îndepărtat.
Povestea morală a lui Rohmer refuză convenţionalismul plat, în favoarea clar-obscurului. Ordinea vieţii de familie a înlăturat fantasma dragostei care tulbură. Arta lui Rohmer însoţeşte sufletul, în acest intinerariu ezitant al căsătoriei, singurătăţii şi al tristeţii. “ Ma nuit chez Maud” are rigoarea polifonică a unei sonate. În desenul ei impecabil se află închise contururile delicate ale unor destine.( Ioan Stanomir)
