În tot acest cosmos al celui de- al doilea război mondial, Ernie Pike, ( creaţie a argentinianului Hector Oesterheld şi a lui Hugo Pratt) deţine o poziţie privilegiată, de martor şi de duhovnic. Silueta lui ficţională este modelată după biografia celui care a fost Ernie Pyle .Din suita de texte pe care acest jurnalist pornit în căutarea istoriei le lasă în urma sa se desprinde ciclul narativ al lui Pike. Corespondent de război, asemeni celui care moare ucis în luptele din vara lui 1945, Pike devine, o dată cu fiecare poveste pe care o istoriseşte, vocea ce evocă laconismul poetic al lui Hemingway din textele sale de proză scurtă.
În marginea câmpului de luptă, singur sau alături de fotograful ce caută să salveze clipa trecătoare, Pike constituie memoria pe cale de a se naşte a secolului XX. Evitând grandilocvenţa şi ataşamentul găunos pentru patrie şi sânge, Pike străbate un teritoriu al umbrelor, umbre pe care le convoacă interogând conştiinţa celor care au supravieţuit. Duhovnic al acestei lumi care şi-a ieşit din ţâţâni, Pike este personajul cel mai cinematografic pe care Pratt l-a desenat vreodată. Micile lui întâmplări au structura ficţională a unui episod de serial de televiziune. Eliminând emfaza şi retorismul, ceea ce rămâne este magma de pasiune şi de ambiguitate a omenirii împinse de război să se confrunte cu proprii demoni.
Martor al carnagiului,Ernie Pike pune în discuţie stereotipul şi simţul comun. Duşmanii nu sunt ceea ce par a fi, iar curajul este, adeseori, o chestiune de solidaritate şi de perspectivă. Sacrificiul nu se naşte în numele cuvintelor mari, ci traduce efortul , disperat, de a fi alături de camarazii tăi, atunci când aceştia au nevoie de tine. Istoria este aşezată de Pike între oglinzi paralele şi nimic nu scapă neexaminat de lentila morală măritoare. Între cei ce au învins şi cei care au pierdut, linia despărţitoare uneori invizibilă. Graniţa autentică se trasează între apartenenţa la umanitate şi căderea în barbarie. Ernie Pike se află acolo nu pentru a pedepsi, ci pentru a consemna un adevăr parţial şi fragil pe care războiul îl transmite supravieţuitorilor.
Rând pe rând, Ernie Pike pătrunde în intimitatea unui război mondial care nu seamănă cu versiunea parodică şi simplificată pe care propaganda o pregăteşte, spre liniştirea compatrioţilor de pe frontul intern. În lumea lui Pike, o lume care se dezvăluie la firul ierbii, solidaritatea dintre inamici descumpăneşte şi lasă în urma ei gustul amar al ambiguităţii morale. Războiul submarin, atât de implacabil şi de invizibil în cruzimea lui, capătă un chip atunci când submersibilul german alege să salveze pe cei scufundaţi de el. Paradoxul face parte din absurdul războiului- atacaţi de un avion american, naufragiaţii englezi sunt puşi la adăpost de către locotenentul german, cu preţul vieţii sale. Mii de kilometri mai departe, sub soarele Somaliei din care se iveşte şi Cush, ofiţerul englez rănit descoperă altruismul “ imbecil “ al camaradului inamic italian. În faţa războinicilor dankali, italianul face un schimb de vieţi: a sa în locul inamicului pe care ar fi trebui să îl urască.
Războiul lui Ernie Pike este un teatru al pasiunilor şi al mântuirii. În purgatoriul bătăliilor, soldaţii au ocazia de a contempla infernul sau paradisul. Întâlnirea dintre luptători este şi o întâlnire între rivalităţi şi cutume ancestrale. Pentru senegalezul ce vine din adâncul nedomolit al Africii, ofensa adusă onoarei sale nu poate fi răscumpărată decât prin sânge. Atunci când sergentul francez ultimă cade lovit între linile inamice, africanul se lansează în urmărirea lui, nu spre a –l readuce între ai săi, ci spre a-l ucide în chiar locul în care jignirea onoarei sale s-a petrecut. Doar moartea îl privează pe africanul războinic de atingerea ţintei sale, dincolo de războiul pe care europenii îl duc, în jurul său.
Pe un alt front de luptă, în decorul de sfârşit de lume al Birmaniei, un alt african îşi croieşte drum nu către răzbunare, ci către mântuire . De vreme ce laşitatea sa a costat viaţa camarazilor săi, doar decapitarea ofiţerului japonez poate stinge datoria către sine şi către strămoşi. Pike este martorul, mediat, al acestei întâlniri neverosimile între samuraiul ce – şi face seppuku şi africanul care îşi trimite craniul duşmanului curajos în satul său îndepărtat, ca trofeu al onoarei regăsite.
Universul lui Pratt şi Oesterheld este dominat de sensul paradoxului şi al ironiei atroce. Izolat de mediul său familiar, ţăranul japonez poate deveni torţionarul din mâinile căruia scăparea este imposibilă, cu excepţia morţii izbăvitoare. Americanul de origine japoneză care se pregăteşte să facă faţă torturii este un spirit din spiţa de visători temerari ai lui Corto Maltese. Un truc împrumutat din literatura lui Jack London, acelaşi truc pe care anarhistul din junglă îl utilizează în compania indienilor jivaros, îl eliberează pe soldat din chingile existenţei sale. Imaginarul aparat creator de invincibilitate este uşa care se deschide către moarte şi salvare.
Poveştile lui Ernie Pike sunt încărcate de acestă aromă a coincidenţelor ce sfidează logica raţiunii. În infernul retragerii din Rusia,o pereche de cizme oferite unui ţăran rus sunt biletul dat de destin soldatului german spre a ieşi din încercuirea mortală. Curajul este, de cele mai multe ori, un amestec de nebunie şi de sfidare a propriilor limite. Pentru patrula braziliană rătăcită în ninsoarea italiană, alegerea morţii este deliberată. Unul câte unul, soldaţii sunt somaţi să dezvăluie poziţiile aliate. Unul câte unul, soldaţii brazilieni refuză şi sunt împuşcaţi. În faţa scheletului de tanc din deşertul african, Ernie Pike rememorează cel mai inutil sacrificiu pe care un prieten îl poate imagina. Din tovărăşia celor doi tanchişti englezi se mai păstrează, la finele bătăliei, doar un şi de cadavre şi un soldat care îşi pierde minţile, sub povara absurdului care îl înconjoară.
Ura şi iubirea sunt extremele între care se plasează deliberat omul, ca entitate ce este chemată să-şi asume alegerile sale etice. Invalidul care ucide cu sânge rece, în spitalul abandonat, soldaţii germani , cu gândul la bătăliile trecute pe care generaţia de la 1940 le iroseşte, este însăşi imaginea hâdă a urii ce face să se mişte mecanismul impersonal şi sanguinar al conflagraţiei mondiale. Soldatul german care optează pentru moarte dezonorantă, executat ca tradător, spre a nu dezvălui destinaţia spitalului rezistenţei franceze, se mântuieşte, cu gândul la propria lui familie, ucisă în bombardamentul aliat de la Hamburg. Pe plajele din Pacific, în jungla din Birmania, în deşert ori în întinderile frontului european, istoriile lui Ernie Pike reconstituie parcursul delical al omenescului. Poveşti depre război, moarte, păcat şi redempţiune, poveştile lui Ernie Pike sunt poveşti despre om şi tribulaţiile sale.
