MALDONADO – Sabotajul

Carlos Eduardo Maldonado

Există diverse moduri de a gândi. De la dialogul sufletului cu sine însuşi, al lui Platon, cel care a fundamentat filozofia pe şi ca dialog; până la gândirea cu idei şi concepte. Unii gândesc cu voce tare dar se poate gândi şi în cuvinte. Acest fapt de a gândi în cuvinte, unul dintre Humberto Maturana (căci au existat mai mulţi) îl numea „a cuvânta”; şi probabil se poate traduce în lingvistică prin contactul cu canalul, cum îi plăcea lui R. Jakobson să spună.
Să gândim sabotajul, un frumos cuvânt.
Sabotajul face referire directă la istoria acelor pantofi care încep să se fabrice din lemn, în secolele XIV şi XV, prin urmare pantofi populari, spre deosebire de pantofii de piele, specifici nobililor şi clerului, şi care se fabrică făcând o gaură şi unele rotunjiri. Aceştia sunt les sabots, în franceză, dar cu diverse traduceri în alte limbi. În spaniolă traducerea potrivită este los zuecos.
Saboţii erau pantofi ai poporului cu care, mai departe, poporul celebra dansuri zgomotoase; nu putea fi altfel. Merită amintit că în dans, cum, de altfel, şi în limbaj, poporul este rege, şi, într-adevăr, clasele populare sunt cele care, de-a lungul istoriei, au introdus dansuri mult mai „sălbatice”, zgomotoase şi naturale decât dansurile mereu insipide ale claselor superioare. Mereu, în cele din urmă, clasele superioare au adoptat şi şi-au însuşit cu plăcere dansurile poporului după ce le-au dispreţuit un timp. Corpul într-una vorbeşte, şi vorbeşte şi gândeşte diferit de cum o face capul.
Sabotajul are cel puţin două poveşti. Pe de o parte, cea mai inocentă, de la tipografii linotipişti, sabotajul era actul de a arunca, într-un bol foarte asemănător saboţilor, piesele de plumb reutilizabile folosite în linotipuri. Totuşi, pe de altă parte, sabotajul constă în acel act prin intermediul căruia, în secolul XIX, muncitorii din fabrici îşi aruncau în maşini pantofii vechi – saboţii – ca să le oprească, să întrerupă producţia, iar ei să poată protesta împotriva actelor de nedreptate. În Franţa această poveste este complementară mişcărilor Luddite în Anglia care distrugeau maşinile industriale din producţie. Sabotorii nu distrugeau maşinile, ci le blocau, le înfundau, le făceau să intre în colaps. Cu singurul bun propriu pe care îl deţineau muncitorii şi pe care ştiau că-l pot folosi. Căci alte două bunuri de care mai dispuneau erau hainele şi propriile corpuri.
Aşa stând lucrurile, sabotajul constă în a arunca proprii pantofi în mecanismele de putere sau în reprezentanţii acestora. Pantofi folosiţi, deterioraţi, rupţi şi care acumulează oboseală, sudoare şi o viaţă agitată, nedreaptă.
În această situaţie observăm, de asemenea, ceea ce Nietzsche va studia în alt context: reevaluarea valorilor; adică transformarea lucrurilor în contrariul lor. În acelaşi mod în care sabotajul sfârşeşte prin a fi însuşit de forţele politice şi de securitatea statului, cu ajutorul avocaţilor şi politicienilor săi, prin acţiuni militare şi dezorganizare socială. Este sigur că cei care şi-au însuşit termenul de sabotaj şi l-au făcut al lor au fost anarhiştii; nu socialiştii şi nici comuniştii. Vorbim de acea poveste care conduce de la secolul XIX la începutul secolului XX.
Un cuvânt sonor, metaforic şi frumos din punct de vedere semantic: sabotaj (sabotage în franceză). (Ceva se pierde în trecerea de la „j” înmuiat din spaniolă la „j” fricativ din franceză).
Mai simplu spus, sabotajul se aseamănă mai mult unui act prin care cea care se impune deasupra culturii este biologia, căci, fără nicio îndoială, pantofii sunt o proiecţie a piciorului precum şi o protecţie în procesul nostru de înrădăcinare în pământ.
Să ne gândim că saboţii s-au transformat în povestea costumelor şi a modei. Mai întâi au fost pantofi folosiţi exclusiv de femei. Apoi şi bărbaţii i-au folosit, apoi s-au făcut saboţi cu gust şi rafinament. Şi, în final, clasele sociale superioare au ajuns să-i folosească cu nonşalanţă, ca o chestiune de gust.
Saboţii, nişte pantofi care au început să se fabrice în Franţa dar care, apoi, s-au extins în toată Europa, pantofi de bărbaţi şi femei, fără deosebire de sex sau de gen. Posterior, istoria modifică total panorama: există pantofi pentru bărbaţi precum şi pantofi pentru femei, şi devin un semn clar al deosebirii de gen.
Pantofii vorbesc mult despre oricine, spun unele persoane. Aşa cum pentru altele o fac mainile etc. Încă şi mai interesantă este istoria folosirii pantofilor. Iar pantofii se pot folosi în scopuri variate, în diferite contexte. Şi unul dintre ele este, fără îndoială, sabotajul. O acţiune politică şi militar inofensivă. Asa stând lucrurile, sabotajul poate fi foarte bine inclus în formele de acţiune non violente.
Sabotajul, o formă de acţiune non violentă, aproape cea mai bună destinaţie pentru pantofii noştri: pentru cei vechi când pare că nu mai au viaţă; sau o acţiune demnă pentru pantofii de zi când nu suportăm un act de nedreptate, inegalitate şi insultă. Protestăm cu pantofii precum şi cu propriul corp. Sabotajul, o acţiune care trimite la rădăcinile noastre cu solul, cu pământul, şi la deplasarea noastră în societate şi în lume.
În sfârşit, simplu spus, sabotajul, un termen care se potriveşte în orice vers frumos.

Traducere din limba spaniolă de Alina Manea

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *