„La Mesopotamie! Ah, L’Humanite!”

Vă amintiți anecdota despre Victor Hugo și Mesopotamia? Ortega y Gasset a povestit-o în Revolta maselor[1], și după el au repovestit-o alții (la noi, Octavian Paler, în Aventuri solitare). Chiar dacă autenticitatea relatării este îndoielnică, iar filosoful spaniol ne-o istorisește pentru a se distanța de-o anumită retorică a secolului al XIX-lea, pentru noi este astăzi evocatoare din alte motive. Așadar, Victor Hugo, celebrat la jubileul său, primește cu toată solemnitatea omagiile reprezentanților veniți din variate țări, pe care-i întâmpină, după caz, pronunțând admirativ și nostalgic numele marilor figuri ale culturilor respective, conturând imaginea unui Panteonul universal al literaturii în care se vede pe sine însuși inclus. Este introdus reprezentantul Angliei, iar Hugo exclamă: “Anglia! Ah, Shakespeare!”; apoi pentru cel al Spaniei – Hugo : “Spania! Ah, Cervantes!”; urmează Germania – Hugo: “Germania! Ah, Goethe” etc., până când în sală intră un domn pe care maestrul de ceremonii îl prezintă ca „Monsieur le Representant de la Mesopotamie!”. După un moment de vădită dezorientare și neliniște, Hugo găsește replica potrivită: „La Mesopotamie! Ah, L’Humanite!”

Asasinarea lui Khaled al-Asaad la Palmira, ordalia la care a fost supus acest om în vârstă de 82 de ani, figură legendară a arheologiei siriene, protector de decenii al orașului antic al reginei Zenobia, spectacolul grotesc și crud pe care jihadiștii l-au pus la cale și după moartea sa, ne obligă să ne întrebăm care este, sau ce devine, soarta umanității în Semiluna fertilă.

Știam deja de la începutul anului trecut, când a fost ocupat Mosul, că ISIS amenință antichitățile din Irak și Siria. În iunie 2014 jihadiștii au anunțat că dețin controlul asupra muzeului și că așteaptă ordinului lui Al-Baghdadi pentru a-l distruge. Înaintea lor, talibanii distruseseră statuile buddhiste de la Bamiyan tot sub pretextul purității dogmatice, în spatele căreia însă am înțeles cu toții că nu se afla altceva decât dorința de a lovi în orice are valoare în ochii occidentalilor. Extremismul sunnit încă și mai accentuat al oamenilor lui Baghdadi era de așteptat să fie periculos pentru operele antice. Așteptările ne-au fost însă, aici ca și în prea multe alte privințe, depășite în mod tragic.

Dogma ISIS nu este numai iconoclastă, ci condamnă memoria, sub orice formă, a epocilor și civilizațiilor care au precedat non-sunnite. Prin urmare, toate antichitățile preislamice, inclusiv structurile arhitectonice, au devenit ținta distrugerilor sistematice. Ninive, Nimrud, Assur, Hatra au fost pe rând devastate anul acesta, în mai puțin de trei luni, din februarie până în aprilie. Discursul care justifică aceste barbarii vorbește, desigur, despre comandamente religioase, dar ipocrizia argumentului este de mult evidentă: imaginile distruse sunt cele care sunt prea masive pentru a fi vândute pe piața neagră. Altfel, orice este mobil, este sursă de bani, artă figurativă sau nu, iar corectitudinea ideologică este lăsată în urmă de lăcomie. Sunt indicii destul de convigătoare că banii, despre care inițial s-a crezut că servesc la cumpărarea armelor, sunt, de fapt, profituri personale ale responsabilor Daesh mai mari sau mai mici. De altfel, Khaled al-Asaad a fost ținut prizonier și torturat timp de o lună pentru că jihadiștii căutau ceva foarte exact: obiectele de aur de la Palmira. Numai că la Palmira nu erau păstrate obiecte de aur. Cât privește celelalte obiecte importante din colecțiile muzeului Tadmor, deja de câteva luni, de când a devenit clar că ISIS va ocupa orașul, peste 400 de piese au fost duse la adăpost prin grija familiei lui Khaled al-Asaad. O consolare, dar una palidă, pentru că pericolul care amenință situl propriu-zis este din ce în ce mai mare: dezamăgiți de prada obținută prin săpături sălbatice, de refuzul arheologilor de a-i ajuta, de faptul că piesele cele mai semnificative ale colecției nu se mai află la îndemână, militanților ISIS nu le mai rămâne decât răzbunarea.

După Khaled al-Asaad vor urma și alte victime (unul dintre fiii săi, tot arheolog, este încă prizonier) și, în cele din urmă, edificiile anticei Palmira vor fi distruse numai pentru satisfacția de a transmite înregistrarea video. Legile “califatului” au pregătit deja terenul: vizitarea ruinelor este interzisă, studierea civilizațiilor preislamice este interzisă, contactele cu lumea științifică internațională sunt interzise. Toate acestea sunt considerate “apostazie” și sunt capetele de acuzare prin care Daesh a justificat în mod oficial asasinatul de marți.

Anecdota lui Ortega y Gasset reproduce un clișeu al epocii arheologiei romantice, al aventurii descifrării și lecturii celor mai vechi texte din istorie. Poeziile Enheduannei, epopeile lui Ghilgamesh și Adapa, tratatele de astronomie, primele tratate diplomatice și primele coduri de legi, mii de opere de literatură, matematică, botanică, medicină compuse în aceste orașe, traduse din sumeriană în akkadiană, din akkadiană în assiriană, păstrate în bibliotecile palatelor din Mari, Ebla sau Ninive[2] cuprind știința, emoțiile și aspirațiile primelor civilizații care au intrat în istorie. Iar umanitatea lor este indispensabilă pentru supraviețuirea propriei noastre umanități. Ar fi o cumplită tragedie să nu ne mai rămână din toate acestea decât ceea ce se află în muzeele occidentale.

Toate ororile pe care Daesh le-a comis mai ales în ultimii doi ani, de la prigoana contra creștinilor și yazidiților la atentatul de pe plajele din Soussa riscă să ne facă să uităm ceea ce este mai important. În iulia, după atentatul din Tunisia, sub efectul știrii proaspete, un coleg mi-a spus că Orientul apropiat și Maghrebul ar trebui izolate de restul lumii până când își vor “reveni”. Această izolare (dincolo de faptul că nu este, practic, posibilă) ar condamna tocmai ceea ce dorim să salvăm. Societatea irakiană sau cea siriană înseamnă mult mai mult decât Daesh. Înseamnă, de exemplu, cetățenii din Mosul care în urmă cu un an au făcut un lanț uman în jurul minaretului Al-Hadba și i-au împiedicat pe jihadiști să îl distrugă (da, monumentele musulmane sunt și ele atacate, dacă istoric sau doctrinar sunt considerate indezirabile). Se dă o luptă pentru umanitate în Mesopotamia, iar eroismul lui Khaled al-Asaad ne arată că în prima linie contra salafismului militant se află  arabii musulmani, alături de kurzi (tot musulmani), creștini, iazidiți sau druzi.

[1] Jose Ortega y Gasset, Revolta maselor, trad. Coman Lupu, București, Humanitas, 2007, p. 8

[2] Biblioteca lui Assurbanipal, descoperită la Ninive la mijlocul secolului al XIX-lea, includea peste 5000 de opere, înscrise pe mai mult de 30000 de tăblițe. Acestă estimare se bazează pe colecția păstrată astăzi la British Museum, dar conținutul bibliotecii antice probabil că depășea în mod seminificativ cifrele noastre.