Un liberal și un conservator

Nu este nevoie de cine știe ce competență și nici măcar de vreun efort special pentru a înregistra ceva de domeniul evidenței, cu privire la ceea ce se întâmplă chiar sub ochii noștri: grilele de lec­tură (analiză, evaluare, pro­iectare de soluții) copleșitor majoritare ale ultimelor va­luri de criză utilizează ins­trumentarul care trimite la ideea de stânga (fie ea so­cialistă, fie social-de­mo­crată, fie marxistă, neo­marxistă ș.a.m.d.). Liniile de discurs public sunt, și ele, saturate de conținuturi preponderent „de stânga“. Nu spun că es­te ceva firesc și, mai ales, ceva logic-ra­țional-normal; pesemne însă că o ase­me­nea stare de fapt este inevitabilă în pe­ri­oade de mari turbulențe politice, eco­no­mice, sociale. Este ceva, probabil, inev­i­tabil ca oamenii să caute „narațiunile“ ca­re sună foarte bine, care par că sunt foarte generoase, care, la limită, propun diverse forme de mântuire în regim extraordinar și cu mijloace extraordinare.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1321/foto1321/carte%20patrasconiu%201.jpg 

În aceste condiții, să privim către alte for­mule de a interpreta și aranja – în sensul tocmai al unor soluții logic-raționale – este nu doar un exercițiu intelectual cât se poate de normal, ci, aș zice, chiar ur­gent, mereu urgent, cu atât mai mult cu cât – acesta este deja un loc comun și a-l nega nu face decât a mări decalajul în materie de audiență și de efecte ale aces­teia (primul: forța de convingere) – stânga este, ca enunț, mult mai comercială decât este dreapta. Bunăoară, sunt convins că este foarte util să ne amintim despre ceea ce înseamnă liberalism ori (autentic!) con­servatorism. Și să vorbim, chiar dacă acum pare un efort sisific, mai mult, mai des, mai curajos despre ideile generoase – şi mai firesc – practice – care stau sub şi care se nutresc din aceste două generoase viziuni. Cocheta editură Baroque Books and Arts ne oferă un asemenea prilej prin intermediul a două apariții în cel mai înalt grad distincte şi distinse – așa cum sunt și restul cărților care apar la această casă editorială.

 

Zoon Politikon nu este o serie cu un istoric masiv (sau nu este încă aşa ceva), dar are deja unul, chiar dacă scurt, impresionant prin calitatea opțiunilor edi­to­ri­a­le. Primele două titluri, în ordinea apa­riției cronologice, marchează exact bor­nele tematice sugerate de titlul acestui text: volumul care a deschis seria edi­to­rială aparține unui bun cunoscător al li­beralismului; volumul care i-a urmat îi aparține unuia dintre cei mai importanți gânditori contemporani ai cons­erva­to­ris­mului din întreaga lume. Primul: Pierre Manent – Știința politică autentică. Un di­alog cu Bénédicte Delorme-Montini. Al doi­lea: Russell Kirk – Imaginația morală.

Pierre Manent este un gânditor politic des­tul de cunoscut în România, graţie în pri­mul rând eforturilor de a-l aduce în spa­ţiul autohton făcute de Cristian Preda, cel care, între altele, i-a fost doctorand la Pa­ris. Cristian Preda – nu doar euro­par­la­mentar, ci şi profesor şi autor important de cărţi de politologie – este cel care a mij­locit şi această apariţie editorială. De alt­fel, la Ştiinţa politică autentică, domnul Preda este cel care semnează un con­sis­tent studiu introductiv şi, totodată, tra­ducătorul cărţii (a mai tradus şi alte două titluri ale lui Manent, cu ani în urmă).

Pierre Manent vrea „să în­ţeleagă“. Nu e un demers simplu, ne spune gân­di­torul politic francez; şi nici nu e ceva la modă (mai de­grabă, inflaţionist şi uneori fără rost, e „a crea“). „Mai precis, să înţeleg politica sau chestiunile politice. Dar nu pentru că aceste chestiuni politice ar fi un aspect ceva mai interesant al chestiunilor omeneşti între altele, ci întrucât ordinea politică e realmente cea care dă formă vieţii umane. Politica este cauza ordinii sau dezordinii omeneşti“, spune Manent în capitolul care dă titlul acestei cărţi şi care semnalează, totodată, una dintre cele mai importante preocupări ale acestui politolog: aceea de a crea o „ştiinţă politică autentică“. Am avut şi, într-un fel, încă mai avem două asemenea ştiinţe politice „autentice“, menţionează gânditorul francez. Prima, cea antică, mai ales grecească – ea „dă seama despre ex­perienţa consumată a cetăţii“. A doua: mo­dernă-liberală şi problematică! O şti­in­ţă politică bifurcată: „înainte“ şi „după“ ceea ce Pierre Manent numeşte „revoluţia po­litică modernă“. „Ştiinţa politică li­be­rală, luată ca întreg care merge de la Hob­bes sau Locke la Tocqueville, este şi un proiect de construcţie şi o descriere evaluativă. Cum proiectul nu e terminat, aşa încât vorbim şi azi despre «de­mo­cratizarea democraţiei», experienţa noas­tră pare a fi neîncheiată. Şi atunci, cum să nu fie ştiinţa noastră provizorie? Iată motivul pentru care mulţi aşteaptă de la democraţia de mâine să ne spună ce trebuie să credem despre democraţia de azi. Cred că putem, cred că trebuie să fim mai ambiţioşi.“

 

Dialogul – dens, ra­finat – în care Pierre Manent este per­sonaj principal (pro)pune mai multe asemenea borne pentru a în­ţe­lege lumea, deci po­li­tica de azi, în termenii adecvaţi ai unei „ştiinţe po­litice autentice“. Ultima parte a dialogului este, aplicat, despre Occident şi, în bună mă­sură, despre Europa de acum. Este, cum se poate uşor intui, o lectură foarte preţioasă şi cât se poate de actuală. Iată cu ce frază încheie reflecţiile sale din car­tea în discuţie acest gânditor al li­be­ralismului: „nouă ne revine să dis­cernem faptul că suntem purtaţi şi trăim din ceea ce credem că am lăsat, de multă vre­me, în spatele nostru“. Sună ca şi cum ar fi un predicat conservator, nu?

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1321/foto1321/carte%20patrasconiu%202.jpg 

Conservator – explicit, mândru şi de primă mână, unii spun că e probabil cel mai important gân­ditor conservator con­tem­po­ran din Statele Unite (în direcţia con­servatorismului american clasic) – este Russell Kirk. Imaginaţia morală, volumul care poartă acest titlu, marchează o pre­mieră pentru România: este prima carte apărută în româneşte a celui pe care Ro­nald Regan l-a denumit, cu prilejul de­co­rării sale la Casa Albă în ultima săptămână de mandat a lui „The Great Commu­ni­ca­tor“: „apostolul conservatorismului în Ame­rica de astăzi“. Imaginaţia morală este o antologie de eseuri – gândită, pre­faţată şi comentată limpede şi competent de Sever Voinescu şi postfaţată de Theodor Paleologu – care acoperă o arie tematică impresionantă. „Din momentul în care am început să gândesc şi, poate, din mo­mentul în care am început să simt, am fost conservator“, mărturiseşte Russell Kirk într-un eseu faimos, plasat în prima parte a ediţiei româneşti şi intitulat De ce sunt conservator. „Un conservator inte­ligent nu se opune reformei. Schimbarea socială prudentă este calea de a primeni vitalitatea societăţii. Aşa cum organis­mul uman se primeneşte necontenit, păs­trându-şi însă identitatea. Fără o schim­bare judicioasă, pierim. Dar scopul exis­tenţei nu poate fi schimbarea în sine; fără permanenţă, noi pierim“, continuă Kirk, în acelaşi eseu în care îşi dezvăluie credo-ul. Un eseu care se încheie, cum şi multe altele ale acestui imens gânditor politic contemporan, antologic: „… sunt con­servator. E foarte posibil să mă aflu de partea perdantă, de multe ori cred că aşa şi este. Totuşi, printr-o ciudată în­că­păţânare, prefer să pierd alături de So­cra­te, să zicem, decât să câştig cu Lenin“.

Nu am ales, aşadar, întâmplător nici aceste două titluri, nici aceste două nume de referinţă pentru istoria ideilor politice. Cândva, cu două secole în urmă, cele do­uă viziuni – cea liberală şi cea con­ser­va­toare – se situau pe poziţii distincte şi – uneori, radical – diferite. Nu se confundă, până la indistincţie, nici astăzi. Dar astăzi, cum şi în ultimele decenii, a fi liberal-conservator nu mai este o contradicţie în termeni. Cu ani în urmă, chiar în revista 22, Horia-Roman Patapievici publica un eseu cu titlul provocator – Liberal sau conservator? –, un titlu pe care îl punea în criză şi căruia îi oferea, la finalul tex­tului, un răspuns inclusivist: „Concluzia mea este ca oriunde avem de-a face cu dominarea societății de către un factor de revoluționare permanentă a con­di­ții­lor tradiționale de viață, poziția liberală nu poate diferi substanțial de poziția con­servatoare. Or, aceasta este situația lu­mii în care trăim, astăzi. Din acest mo­tiv, liberalismul în care se recunoaște un liberal care dorește să adopte un li­be­ra­lism sistematic, precum Hayek, trebuie cu necesitate să fie un liberalism con­servator“.

Cele două cărţi – dar, desigur, nu numai ele, ci şi multe altele din aceeaşi bibliotecă amplă, plină de comori extrem de pre­ţi­oase în materie de gândire politică – ne oferă o platformă foarte solidă şi un echi­pa­­ment intelectual adecvat pentru a gândi mai limpede, în termenii unui firesc-uman, lumea, complicată, în care trăim.

Articol publicat și în revista 22.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *