Mă-nclin

Mă-nclin în fața

inexistenților voievozi

mă-nclin în fața poveștilor

ireale

mă așez în genunchi

în fața unei pietre

de râu…

Aștept tăcut

solitar

corabia să-mi apară

din largul unui ocean

neștiut de nimeni.

Sub cerul cu miliarde

de stele

privesc în zare

cu mâna rănită.

Vin valuri stranii

dinspre lumea de apoi.

Se sting

în lava incandescentă

a trecutului

se izbesc de prezentul anost

se sparg de țărmuri

din piatră

seacă…

Privesc cu ochii goi

în larg.

Nu vine nimeni

Nu mă așteaptă nimeni…

Nu-mi rămâne decât

să mă înclin în fața

inexistentilor voievozi

în fața straniilor

povești

ireale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *