NOUA EUROPĂ ŞI VOCEA
CARE LIPSEŞTE: CREŞTINISMUL
Creştinismul a făcut Europa. Creştinismul a murit. Europa va muri, ce poate fi mai simplu?
Georges Bernanos
Sunt două tipuri de ştiri care nu trec de codurile interne de promovare ale mediilor de informare occidentale: ştirile care pun creştinismul într-o lumină favorabilă şi ştirile care arată persecuţiile la care e supus. Dimpotrivă, tot ce pune creştinismul într-o lumină proastă e imediat promovat ca ştire semnificativă. Orice scandal sexual care implică ierarhia catolică are instantaneu asigurată o publicitate mondială, în schimb omorârea a sute de creştini în Asia abia dacă e menţionată, iar persecutarea sistematică a altor zeci de mii de creştini în toată lumea nu găseşte nici un spaţiu de audienţă.1 Presa occidentală, care reacţionează imediat la orice persecuţie, e indiferentă la persecuţiile împotriva creştinilor.
Horia-Roman Patapievici, “ Partea nevăzută decide totul”, Humanitas, 2015
E ca şi cum, deşi persecuţia e în general dezaprobată, persecuţia împotriva creştinilor ar fi cumva înţeleasă. De parcă creştinii ar merita să fie persecutaţi, iar creştinismului e normal să i se aplice un dublu standard. Pentru protejarea susceptibilităţilor islamice, de pildă, există coduri speciale de conduită. Dragoş Paul Aligică, care ne-a atras atenţia asupra acestui fenomen, constată că trăim într-o „lume în care BBC, organizaţie creată şi finanţată de o ţară creştină, cultivă ridiculizarea Bibliei şi interzice orice referire ireverenţioasă la Coran“1. Paradoxul este acesta: pentru mediile occidentale de informare, Islamul este acceptabil chiar şi când respinge în mod violent lumea occidentală, în schimb creştinismul provoacă respingere chiar şi când o apără. Îmi vine să spun: mai ales când o apără, pentru că o face identificându-se cu ea, ceea ce pare de neiertat.
