Prima dată rîzi. Uneori rîzi în hohote. Rîzi mult. Ai și de ce, ca să nu zic și mai mult – că ai și de cine. Dar dacă, deodată, devii serios? Dacă iei în serios ceea ce e acolo. Nu doar o pagină, nu doar zece pagini. Ci o carte întreagă. Sau – afirmația e perfect întemeiată – patru cărți din aceeași familie. Dacă iei în serios ceea ce acolo?
Să fim serioși I: Klaus Iohannis – “există aproape numai lucruri care schimbă fundamental lucrurile” (pag. 76)
Andrei Pleșu, cel care a fost prezent la ultimele lansări ale acestei serii într-un deja bine sudat duet cu Radu Paraschivescu, ne spune despre acest volum – “ Victima supremă este însă limba română, pe care toţi au aerul că o iubesc pătimaş, patriotic, cînd, în realitate, nu pierd nicio ocazie să abuzeze de ea, să o desfigureze, să o batjocorească. Simpla lectură a textelor ne-ar putea dispensa de orice comentariu.”
Să fim serioși II:“Trebuie să recunosc că fraza pe care am spus-o la emisiunea dumneavoastră, nu am spus-o eu” (Teodor Meleșcanu)
Radu Paraschivescu însuși încurajează, explicit, să nu rămînem la doar la bună-dispoziție cînd citim ori cînd răsfoim această carte. Iaca: “Paginile acestea au fost gândite ca un insectar al proastei exprimări. De aceea, miza lor este doar în primă instanţă râsul. Dacă e adevărat că în spatele fiecărei intenţii comice trebuie să stea o nelinişte, Noi vorbim, nu gândim va ieşi din perimetrul cărţilor bune de citit doar în tren, în avion sau pe plajă. După ce se va stinge hohotul, va trebui să-şi facă apariţia îngrijorarea. Şi asta, în principal, din două motive. Fiindcă e foarte greu ca, exprimându-te şleampăt, să gândeşti coerent. Şi fiindcă majoritatea celor antologaţi aici sunt persoane publice. Oameni care imprimă stiluri de viaţă, conduc instituţii sau partide, emit legi şi populează studiourile de televiziune. Oameni care, din nefericire, pot fi preluaţi ca modele de viaţă. Iar asta fără ca agresiunea lor asupra limbii române şi asupra logicii să fie pedepsită în vreun fel.”
Să fim serioși III:“Pierdem în fiecare zi o hemoragie a economiei românești” (Mircea Geoană)
“Noi vorbim, nu gîndim (nouă colecție de pele românești)” este, cum sugeram și la începutul acestui text, volumul cu numărul 4 dintr-o serie tematică al cărei succes de public este incontestabil. Înaintea acestui volum au mai fost, în ordine, “Fie-ne tranziția ușoară (perle românești)”, “Mi-e rău la cap, mă doare minte (noi perle de tranziție)” și “Muște pe parbrizul vieții (nou catalog de perle)”. 4 volume – o cifra deja impresionantă; deși, prin raportare la “materialul brut”, nu e chiar așa de mult; sînt convins că multe asemenea “nestemate” au rămas pe dinafară.
Să fim serioși IV:“Avem un grup de lucru care lucrează. Cît despre acciză, ea va fi ori aceeași, ori va fi schimbată” (Ioana Petrescu)
Radu Paraschivescu despre noul manual alternativ de istorie contemporană a României (cartea recentă de noi perle românști poate fi luată și în acest sens – de manual -, iar logica acestei afirmații e simplă: gîndirea produce realitate; or, cînd gîndirea alunecă așa de des pe coji de banană, cînd numele de contorsionism intelectual sînt atît de multe, ne putem leste închipui ce fel de realitate produce…): “Faptul că Noi vorbim, nu gândim apare la un sfert de secol de la mineriada din iunie 1990 e mai mult decît o conincidență. E în același timp un memento pentru toți cei în pericol să uite ce ravagii poate face o gură care o ia înaintea creierului”.
Să fim serioși V:“Erau mai frumoase vremurile acelea în care cîștiga echipa care marca mai multe goluri” (Sorin Hobana)
În dedicația volumului pe care îl am lîngă mine și din care, desigur, am scos citatele de mai sus, autorul spune ceva despre un cîrlig/preview al unui episod 5. Al unui posibil (probabil?) volum 5: “meciurile nu seamănă nici unele cu altele, nici între ele”. Deci, vorba unei reclame, se poate. Deci, cum zice proverbul, are balta pește. Deci, cum a spus cîndva Gheorghe Hagi (tot repet asta, dar nu mă pot abține): “să fim pozitivi”! Deci, cum ar spune un alt fotbalist (Râpă)- “nu vreau să comentez, după părerea mea”; deci, zic să așteptăm cu bucurie. Și cu seriozitate și cu – îndreptățită – îngrijorare, dar și cu bucurie. Nu ne vom plictisi. Nu avem cum.
