Micuţa Bijou

Micuța Bijou este numele personajului care dă și numele unui dintre cele mai stranii și frumoase romane ale lui Patrick Modiano (traducere din franceză de Dan Rădulescu, Editura Humanitas, București, 2014). Numele vine dintr-un trecut ușor nebulos al personajului feminin, personajul principal care are sentimentul că una dintre femeile pe care le vede în metroul parizian seamănă cu mama ei care a abandonat-o din copilărie și pe care o știe moartă undeva în Maroc. Investigația pe care o pornește aproape detectivistic pe urmele acelei femei nu este, cu toate acestea, menită să lămurească acest mister. Micuța Bijou se aproprie de enigmă, dar nu o rezolvă, autorul construindu-și până la un punct un pretext din această căutare a mamei pentru un rapel la propria interioritate a personajului.

micuta-bijou_1_fullsize
Cu Micuța Bijou descoperim multiple fațete ale solitudinii în marea metropolă, dar și personaje absolut bizare cum sunt cuplul aproape spectral, Véra și Michel Valadier, care o angajează pentru a avea grijă de fetița lor. Și aici autorul face ca lucrurile să gliseze către un roman noir, dar și aceasta este o posibilitate nedusă până la capăt, doar o tensiune care face să vibreze de noi sunete această cameră de rezonață care este romanul. Fetița de care se ocupă Micuța Bijou împărtășește cu aceasta un sentiment comun de alienare față de acești doi părinți laconici și decorativi, de o politețe ușor abstractă, mecanică de marionete. Niciunde politețea, cu codurile ei complicate în cultura franceză, nu se apropie mai mult de o stare de autism. Relațiile pe care le stabilesc personajele în roman sunt insule într-o mare de singurătate și indiferență, de aceea ele au uneori acea intensitate particulară a întâlnirii unor naufragiați pe aceeași insulă izolată.

Ce își propune, până la urmă, Patrick Modiano, laureatul premiului Nobel pentru literatură cu „Micuța Bijou”? Să prindă acest sunet delicat al singurătății? Să recupereze identitatea fantomatică a unor prezențe? Să creeze acea emoție prin care să intrăm în rezonanță cu orașul și umbrele sale? În mod cert, autorul este un maestru al stărilor de transă, al explorării unor forme aproape inefabile de alienare, a înregistrării sub formă scriptică a vidului existențial. Romanul revelează un Paris nocturn, subteran, adâncit într-o noapte fără stele, cu ivirea unor personaje obosite parcă de viață, descărnate precum personajele din filmele noir ale lui Melville, care își înfășoară singurătatea în tăcere, într-o privire sau cel mult într-o replică scurtă. Micuța Bijou este un exercițiu complex de acordaj a instrumentelor unei orchestre în vederea unei simfonii care așteaptă să fie cântată fără public, doar pentru singurătatea unui cititor sensibil.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *