Taiye Selasi are acum 35 de ani. La 33, a publicat „Ghana Must Go” – un roman cu o forţă ideatică şi de sugestie extraordinare, o carte cu care a explodat în literatură. A fost romanul de debut al acestei scriitoare, acum vedetă internaţională. „Înapoi în Ghana” se numeşte versiunea tradusă în limba română şi foarte recent apărută la editura Polirom, în alerta şi îmbietoarea sub-serie „Actual” a colecţiei „Biblioteca Polirom”. Lectura acestei cărţi e (pentru mine) ori poate fi (pentru orice potenţial cititor) o revelaţie: una dintre acelea care se întîmplă în preajma unei cărţi atît de bine construite, atît de rotunde, atît de expresiv scrise cum e romanul Taiyei Selasi.
Cartea e despre o lume pe care nu o vedem, pe care e dificil, din diverse motive, să o ghicim, dar e şi sau mai ales despre ce este, aşa zicînd, uman – universal. Romanul născut din mintea acestei scriitoare ne duce într-un teritoriu fascinant, dar şi într-o lume care se hrăneşte din nostalgie. E un roman, o carte de ficţiune, dar, deopotrivă, şi un text foarte puternic despre forţa nostalgiei.
În 2005, la 26 de ani, aceeaşi Taiye Selasi a publicat un eseu care a făcut mare vîlvă – titlul acestuia , „Bye, bye, Babar”. Este un eseu care a forjat un concept cu un ecou formidabil – „afropolitan”. „Bye, bye, Babar” este eseul despre afropolitan; „Ghana Must Go” este romanul despre afropolitan. Despre a fi „a multilocal afropolitan”:
Cred că despre această carte, despre sensul acestei cărţi, nu ar fi injust dacă aş formula aşa, împrumutînd termenii dintr-o frază celebră a lui Lucian Blaga („realitatea e ruina unui basm”): arta înaltă a acestui text, şarmul său de nerefuzat vine din felul în care Taiye Selasi povesteşte tensiunea dintre „basm” şi „ruina” sa; dintre, de fapt, mai multe „basme” şi mai multe rînduri de „ruine”. Dintre ceea credeau personajele acestui roman că ar putea fi – inclusiv viaţa lor – şi ceea ce, pentru cel puţin două generaţii, ajunge să fie cu adevărat (inclusiv vieţile lor).
„Înapoi în Ghana” e despre cîteva ţări – altături de Ghana, şi Nigeria, Lagos, dar şi Occident -, fiind ganezi ori nigerieni care au ajuns în Occident este, prin urmare, şi despre exil; dacă e despre exil, e, deci, şi despre nostalgie; dar şi despre iubire, familie, despărţiri, viaţă, neputinţă, moarte, reîntoarcere, înţelegere, fugă, refugiu, speranţă.
Alături de evidenta dimensiune cinematografică a acestui roman, mai e ceva care sare imediat în ochi: Taiye Selasi e o scriitoare de roman foarte tînără şi deja o imensă povestitoare. Iată un mic aperitiv (şi vă rog să vă imaginaţi zeci bune de asemenea pasaje scrise la fel – rotund, dens, cu imagine ori imagini incluse, impecabile):
„ „Vezi, ţi-am zis că mă întorc”. Şi băieţel, pe deasupra, un Moise mai norocos. Tată şi doctor. Aşa cum a promis. Un învingător. Şi-a imaginat acest moment în fiecare zi în Pennsylvania, felul în care cameramanul lui va filma scena, aducînd chipul mamei în prim plan. Viorile încep să cînte. Lacrimi în ochii ei. Mirare, bucurie, uluire. Admiraţia fraţilor. Împlinirea. Se aud tobele. Apoi, dansul şi ospăţul, peştele la grătar, o capră e sacrificată, scîntei roşii se înalţă voioase către cer, o boltă neagră împînzită de stele, oceanul vuind mulţumit. Reuniunea e puntea, iar împlinirea mamei sale e cărămidă.
Aşa a plănuit el povestea.
Dar nu s-a întîmplat aşa.
Cînd s-a întors, ea deja nu mai era.”
Bonus – iată ce prezenţă magnetică este Taiye Selasi şi atunci cînd vorbeşte. În clipul de mai jos, chiar despre romanul în discuţie:
În ultimii ani, şi mai pregnant la ultima ediţie a Nobelului pentru literatură, relatările despre favoriţii la decernarea prestigiosului, discutatului şi disputatului premiu literar consemnau şi un nume – la vîrful listei cu favoriţi – din Kenya. Ngugi wa Thing’o era, în multe dintre referinţele despre Nobelul pentru Literatură, între primii cinci, ba chiar între primii trei favoriţi. Cînd, spre Occident, vin veşti din acest imens spaţiu în care îşi are rădăcinile şi kenyianul invocat mai înainte, dar şi Taiye Selasi, acestea sînt, în cea mai mare parte a lor, despre sărăcie, înapoiere, lovituri de stat, barbarie, crime. Inclusiv pentru că asemenea veşti sînt atît de dese şi, în sine, de regulă aşa de cumplite, e foarte probabil că vom avea de aici, din acest spaţiu – vom avea, născută din suferinţă şi umilinţă – artă de cea mai bună calitate. „Înapoi în Ghana” e deja un exemplu substanţial în acest sens.
P.S. Traducerea acestui roman în limba română a fost făcută de Iuliana Dumitru.
