„Laudă Ţie, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri în faţa înţelepţilor şi le- ai arătat copiilor“ – Adevărul despre creaţie şi adevărul despre Dumnezeu- Creatorul este primul pas al minţii omeneşti spre Dumnezeu. Acest prim pas pare astăzi multor oameni foarte greu, din cauza unor premise ale cunoaşterii care s-au impus în ştiinţa modernă despre lume. Această ştiinţă este lipsită de transcendenţă. „Înţelepţii“ devin oarecum robii acestei ştiinţe. „Copiii“ descoperă în aceeaşi realitate existenţa, frumuseţea, binele, desco –
peră întâmplarea, creaţia, tot ceea ce a obiectivat minunat Sf. Toma.
Papa Ioan Paul al II-lea /Karol Wojtyła
În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003
Traducere din polonă de Constantin Geambaşu, traducerea fragmentelor din latină şi italiană de Mariana Băluţă-Skultéty
Ediţie de colecţie, cu reproduceri după manuscrisele originale şi fotografii
Este absolut indispensabil omului acest prim pas în creaţia (= lumea) văzută pentru a ajunge la Creatorul nevăzut (cf. Înţelepc., Rom.). Descoperirea Creatorului nu este doar convingerea cu privire la Prima Cauză, care este Esse Subsistens [Actul spontan al Existenţei]. Este totodată – înainte de orice – descoperirea Iubirii. A crea înseamnă nu doar a manifesta puterea, atotputernicia asupra a toate, ci: a le dărui existenţa, fiinţa şi binele, aşadar a le îndrăgi!