Matila Ghyka, „Curcubeie” (3)

Nu prea aveam chef să-mi reiau postul în Marina română; mânat de pofta mea neostoită pentru călătorii şi de un stăruitor spirit de aventură, mi-a trecut prin cap să mă angajez ca inginer la compania nou-creată care trebuia să capteze energia cataractelor fluviului Zambezi şi să distribuie energia electrică în toată Africa de Sud.

Totuşi, fiindcă mi se terminase concediul de studii, m-am dus să mă prezint, corect, la Ministerul de Război. Ministru ad interim era generalul Jacques Lahovary, unchiul principesei Martha Bibescu. Aceasta tocmai se pregătea să facă o primă călătorie cu automobilul în Persia, împreună cu soţul ei. Generalul a socotit drept nebunie ideea de a mă duce în Zambia, mi-a spus că Marina română avea nevoie de ingineri şi m-a numit profesor de Torpile şi Electricitate la Şcoala de Marină din Constanţa, unde trebuia să mă prezint la 1 octombrie. Între timp, aveam şase săptămâni de concediu, pe care le puteam petrece la Dumbrăveni.

După Bucureştii estivali, la vremea aceea încă foarte orientali, m-am dus prin urmare în Moldova, să le întâlnesc pe bunica, pe mama şi restul familiei. Pe unchiul Leon, supranumit Magnificul, l-am regăsit înconjurat de curtea lui obişnuită de prieteni şi clienţi; de data aceasta, toate artele erau reprezentate: un pictor (Alexandru Ghyka, vechi elev al lui Besnard, fratele lui Dumitru Ghyka, diplomatul care într-o zi avea să ajungă ministru al Afacerilor Străine), un compozitor şi pianist transilvănean, un magistrat poet şi un sculptor de origine germană. Alături de caleştile mătuşii Balş, exista acum un automobil. Pavilionul pentru musafirii obişnuiţi, unde se afla şi camera mea, era plin cu veri de toate vârstele. Pe de altă parte, în casa unde stătea unchiul meu cu artiştii, l-am regăsit cu plăcere pe George Ghika (însurat mai târziu cu Liane de Pougy), pe care îl frecventasem la Paris, cu prietenii săi Royère, director la „Phalange”, şi Mielvaque. Fie mă duceam la culcare pe la miezul nopţii cu verii şi musafirii „obişnuiţi”, fie rămâneam cu noctambulii în casa unchiului Leon, unde se juca biliard, whist sau ecarte mai toată noaptea şi unde puteam discuta despre literatură şi teatru ori evoca Parisul cu George Ghika.
Curcubeie-Biblioteca Memoria-a

Adesea ne duceam la Suceava, în Bucovina, provincie încă austriacă, despărţită doar de o apă şi un pod acoperit de moşia Dumbrăveni. Suceava era un oraş mic şi altădată – înaintea Iaşilor – fusese capitala Moldovei. Era dominată de ruinele vechii cetăţi-fortăreaţă a voievozilor, unde se puteau vizita o sală gotică, o bucată de donjon şi criptele – totul cercetat şi întreţinut cu grijă de Departamentul Imperial şi Regal de săpături arheologice; în oraş se mai găseau turnurile a două biserici în stil moldovenesc-georgian din vremea lui Ştefan cel Mare (secolul al XV-lea). Strzygowski fusese cel care a pus în evidenţă această influenţă a arhitecturii armene şi georgiene de la Ani şi Tbilisi asupra bisericilor moldoveneşti; ea se explica admiţând că strămoşii numeroasei colonii armeneşti din nordul Moldovei fuseseră aduşi pe la 1240 de hoardele lui Batu-Han după ce acestea trecuseră jefuind prin Armenia şi Georgia. Din această năvală armenească ar fi făcut parte arhitecţi şi zidari; o teorie asemănătoare atribuie venirea ţiganilor în România aceleiaşi invazii a armatei mongole, în care ţiganii ar fi fost fierari şi căldărari, aduşi din India. Potrivit tradiţiei locale, micul oraş învecinat, Botoşani (pe teritoriu românesc), îşi datora întemeierea şi numele aceluiaşi Batu-Han.

Matila Ghyka, Curcubeie

Biblioteca Memoria, Polirom, 2014

Traducere de Georgeta Filitti, prefaţă de Patrick Leigh Fermor.

De altfel, avea o biserică din secolul al XV-lea în acelaşi stil georgian-moldovenesc, pe care o cercetam uneori cu interes, căci eram de acord cu teza lui Strzygowski. De alminteri, acest estet arheolog avea o imaginaţie fecundă. El vedea influenţă georgiană până şi în bisericile romane din Renania, imagina sau afla zidari şi meşteşugari armeni pe şantierele bisericilor romano-bizantine din Auvergne şi le atribuia, între altele, introducerea arcurilor în ogivă, „gotice” şi pregotice, împrumutate – ca şi domul – de la perşi. Găsise, e adevărat, la Ctesiphon ferestre şi bolţi ogivale din vremea Sasanizilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *