“Boxerul american Mike Tyson va deveni membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia după lansarea cărții „Tyson. Adevărul necruţător”, informează Vocea Rusiei. Boxerul va intra în posesia carnetului de membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia în noiembrie, când va sosi la Moscova în calitate de invitat la o seară de box. Mike Tyson şi-a încheiat cariera sportivă în 2005. El a fost nominalizat de două ori la Guiness Book: pentru cele mai rapide knockouturi şi pentru că a fost cel mai tânăr campion mondial la categoria grea. Sportivului american i s-a acordat de câteva ori titlul de Boxerul Anului” (România liberă, 22 octombrie 2014).
Mike Tyson a decis să intre în istora literaturii în timpul meciului de box din 1997 cu Evander Holyfield. Credea că muşcînd cu voluptate urechea aproapelui său va deveni favoritul scriitorilor iconoclaşti care nu vor ezita să-l transforme într-un fascinant personaj de roman, un bărbat puternic, violent, însă teribil de lucid, pregătit să pîndească atît cît va fi nevoie Fiara Apocalipsei şi să o trimită la podea după un upercut expediat cu toată priceperea de care era în stare. Dar bucata din urechea lui Holyfield nu i-a purtat deloc noroc, căci în loc să se aleagă cu simpatia lui Thomas Pynchon, cu un autograf al lui Paul Auster sau cu o notă de subsol în vreun eseu al lui Rorty, s-a trezit atacat cu ferocitate de către presa sportivă din întreaga lume, fiind considerat un ins cu minţile răvăşite, o biată bestie rătăcită în ring. Nici măcar fetişcanele care îl priveau cu admiraţie pînă la acel meci blestemat nu îndrăzneau să se mai apropie de el pentru a-i cere autografe, era limpede că fuseseră speriate de cele citite în ziare şi se temeau să nu rămînă fără vreo bucată din nas sau fără lobul urechii. În schimb, diferite asociaţii ce militau pentru acceptarea canibalismului i-au trimis mesaje de felicitare şi i-au propus să devină preşedintele lor. A primit chiar şi o scrisoare din partea unor vrăjitori din Papua-Noua Guinee în care se afla urechea mumificată a unui melanezian, cel mai preţios cadou în insula Bougainville.
După o lungă perioadă de depresie, în care a locuit în garajul unui prieten chinez, Tyson a decis că trebuie să devină el însuşi scriitor. Se spune că ar fi luat în secret lecţii de creative writing de la Susan Sontag, interesată de acest boxer ciudat dornic să rivalizeze cu Faulkner. Se pare că respectivele lecţii, probabil utile pentru proiectele sale scriitoriceşti, nu i-ar fi fost tocmai de folos în cariera lui sportivă, fiindcă ultimii lui ani de box nu au fost tocmai străluciţi, iar el părea mai preocupat de găsirea unei metafore reuşite decît de plasarea unui croşeu de stînga la ficat. Tyson a renunţat la box, dar a continuat să cîştige bani din apariţia în diverse filme sau reclame. Obsesia lui pentru literatură nu fusese însă depăşită. A continuat să scrie cîte şase ore pe zi timp de cinci zile pe săptămînă. Şi fiindcă aflase de la Susan Sontag despre Jean Genet, spera să fie noul Jean Genet, era sigur că are destule de povestit.
Din păcate pentru el, după trei ani de zile nu reuşise să reţină decît zece pagini din miile de foi pe care le înnegrise cu furie, căci se blocase povestind despre suzeta lui roşie redescoperită în casa mătuşii Jane. Chiar dacă a reluat de mii de ori episodul, nu s-a simţit în stare să treacă de o descriere pe care o socotea banală şi care îl făcea să rupă în fiecare zi tot ce scrisese. Ajuns din nou în pragul depresiei, a reintrat în sala de box şi s-a antrenat cîte opt ore pe zi. Avea nevoie să care cît mai mulţi pumni, să lovească cu putere în sacul de nisip sau în corpurile celor aleşi ca sparring-partners. Simţea că trebuie să-şi scoată din cap literatura, fiindcă altfel risca să-şi piardă minţile. Povestea că nu mai visa decît oameni-păsări care scriau pe corpul altor oameni-păsări care scriau pe corpul altor oameni-păsări şi aşa la nesfîrşit. Susan Sontag murise, iar alţi scriitori importanţi nu s-au arătat interesaţi de o eventuală colaborare cu el, probabil şi fiindcă se temeau să nu-şi piardă urechile. Exact în acea perioadă de cumpănă a întîlnit la un bar din Manhattan un fost boxer rus, Alexei Liuşkin, devenit agent de vînzări pentru o obscură companie de publicitate. Liuşkin l-a încurajat şi i-a descris viziunea sa despre soarta literaturii, viziune în care el urma să joace un rol eminent.
Potrivit lui Liuşkin, literatura în sens clasic este în agonie, oamenii se simt incapabili să citească Război şi pace sau Demonii pentru că sînt intimidaţi de cuvîntul scris, formă de comunicare a elitei ce trebuie scoasă în cele din urmă în afara legii. Oamenii obişnuiţi vor să chiuie, să înjure sau să plaseze glume fără perdea, eliberîndu-se astfel de năucitorul autocontrol pe care trebuie să-l dovedească în birourile în care ajung să-şi petreacă mai mult de jumătate din viaţă. Cu toate acestea, ei au în continuare nevoie de artă, ei vor să existe şi pe mai departe o seamă de inşi înzestraţi cu talent şi capabili să vorbească şi în numele lor. Tocmai de aceea, Liuşkin se arată convins că literatura viitorului va fi una eminamente orală, bazată pe o remarcabilă capacitate de improvizaţie şi pe sofisticate jocuri de cuvinte, devenind treptat o subspecie ceva mai galonată a hip-hop-ului. În plus, fostul boxer crede că nu numai cuvîntul va avea un rol important în literatura viitorului, ci şi diversele abilităţi atletice, fiindcă publicul prezent la adevăratele maratoane literare ale secolelor următoare va aprecia în egală măsură expresivitatea şi bravura sportivă a aedului postmodern.
Liuşkin a reuşit să-l convingă pe Tyson că nu va mai conta ştiinţa de a compune fraze melodioase ori arta povestitorului de a jongla cu diverse timpuri verbale şi nici priceperea lui de a se lansa în complicate investigaţii psihologice. Pentru spectatorul viitorului va conta doar impresia imediată, ceea ce va putea să descopere pe scenă. În noua perspectivă asupra lumii, o directă de stînga în plină figură va face mai multă impresie decît Marş funebru pentru regelei Ludovic al-II-lea al Bavariei, iar Mike Tyson va fi starul de necontestat, singurul urmaş demn al lui Tolstoi.
