Maria regina României, „Jurnal de război. 1917–1918” (1)

Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai încărcată cu desfăşurări dramatice. Situaţia e atât de nesigură şi de schimbătoare, încât momentele alternative de bucurie şi de disperare se ţin lanţ, punând nervii şi judecata tuturor la grea încercare. România se simte trădată: de ruşi, în primul rând, dar şi de partenerii occidentali, care par să nu înţeleagă situaţia disperată în care a ajuns, fără să aibă vreo vină. Românii nu mai au de ales decât între un sfârşit eroic şi o pace înjositoare. Cârmuitorii ţării aleg pacea, în cele din urmă. Cu alte cuvinte, capitularea. În ciuda apelurilor reginei la rezistenţă.

Jocurile erau făcute. Probabil că până la urmă a fost mai bine aşa: o decizie raţională, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, şi nu una eroică, extrem de riscantă. Dar trebuia să apere cineva nu numai interesele imediate ale ţării, ci şi onoarea românească. A făcut-o, cu nestăvilită pasiune, regina Maria.
LUCIAN BOIA

Iaşi joi, 1/14 februarie 1918
(…)

Am rămas în pat toată dimineaţa, fiindcă aveam nevoie de odihnă; nu am primit audienţe, am vrut să nu vorbesc cu nimeni, dar pe la 11 Grigorescu a cerut foarte stăruitor să mă vadă, aşa că, fireşte, l-am primit. A fost foarte neplăcut impresionat de o întrevedere cu Argetoianu, în care i-a ieşit la lumină cinismul obişnuit. Am vorbit despre multe lucruri. Mai târziu a venit şi să ia prânzul cu noi. După masă am mai avut o discuţie cu el, apoi l-am trimis la Barbu.
După-amiază m-am întins din nou în pat, chiar am dormit, iar pe la ora cinci m-a rugat să-l primesc Averescu. L-am primit, deşi tare mi-ar fi plăcut să nu mă necăjesc deloc azi, dar de-acum sunt atât de obişnuită să-mi fac datoria până la capăt, încât am acceptat.

Maria regina României
Jurnal de război. 1917–1918
Ediţie integrală, necenzurată

Ediţie îngrijită de Lucian Boia
Traducere de Anca Bărbulescu
Humanitas, 2015

Venise cu speranţa să mă găsească mai resemnată cu ideea pe care o reprezintă – dar m-a găsit nutrind faţă de ea aceeaşi nemulţumire disperată ca data trecută. Mi-a prezentat toate argumentele, încet, metodic, şi recunosc cel puţin că argumentele lui erau mult mai tari decât ale mele – avea de partea lui raţiunea cu „R“ mare, avea de partea lui totul, mai puţin ceva ce am numi „ideal“, pe care mi l-a lăsat mie; după ce a încercat în toate felurile să mă convingă, dar a văzut că jalea şi deznădejdea mea nu se domolesc deloc, mi-a mărturisit că nu reuşeşte să-mi înţeleagă punctul de vedere. Atunci i-am spus simplu: dacă nu mă poţi înţelege ca român, atunci nu-ţi bate capul, am să-ţi dau o explicaţie care este, poate, cea corectă şi la care a ajuns în mod foarte simplu acum câteva zile bătrâna mea guvernantă englezoaică, atunci când m-a găsit într-un paroxism de durere disperată, nestăpânită: „Majestatea Voastră nu e în stare să renunţe“, primeşte dumneata explicaţia aceasta, domnule general, i-am spus, dacă alta nu poţi înţelege; sunt englezoaică, o naţie care nu suportă să se dea bătută.

M-a părăsit trist, cu regret, dar, sper eu, nu ca duşman – de obicei, bărbaţii nu-mi sunt duşmani, dar în ziua de azi toate sunt atât de ciudate şi de întunecate, încât orice e posibil. Poate ar fi fost mai inteligent să fiu mai calmă, să mă arăt mai indiferentă, să dau dovadă de mai multă simpatie pentru scopurile lui – dar dragostea irezistibilă pe care i-o port adevărului mă face un diplomat nepriceput, deşi uneori reuşesc să-i mişc pe oameni tocmai prin elocvenţa adevărului, atât de rar întâlnită şi, mai ales, atât de rar arătată lumii.

A fost o întrevedere tristă, care mi-a lăsat o greutate mare pe inimă – singura noastră speranţă, singura noastră salvare el o vede în ceva ce eu consider o umilinţă amară, o nenorocire; el nu o priveşte astfel şi se prea poate ca eu să mă înşel şi el să aibă dreptate, dar, aşa cum i-am spus, prea am devenit una cu idealul cu care am pornit la drum ca să pot să văd fericirea ţării mele sub altă formă.
Barbu a venit să luăm un ceai întârziat, iar Cella a venit la cină; după masă i-am citit, am vorbit cu ea şi am avut o discuţie lungă şi cu Nando, ca să-l previn de anumite primejdii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *