Humanitas, un personaj

25De curând, am fost întrebată la un interviu televizat ce înseamnă Humanitas pentru mine. Luată repede, am spus primul lucru care mi-a venit în minte: un personaj pozitiv. Şi, pentru că pe 1 februarie 2015 se împlinesc 25 de ani de la naşterea acestui personaj care mi-a fost sau căruia i-am fost de la început alături, mai întâi ca simplu cititor, apoi ca editor, iar acum şi ca scriitor, încerc să detaliez valorile pe care Editura Humanitas le lasă, de atâţia ani, în viaţa cotidiană din România.

Continuitate. Ce construieşte ziua, durează şi noaptea, iar aceste cuvinte trebuie înţelese metaforic, în lumea spirituală, cu momentele ei de lumină şi de crepuscul. Într-o lume în care până şi minunile ţin 3 zile, sunt 25 de ani de când Editura Humanitas ne aşază cartea în plină lumină.

Urme. Urma editurii Humanitas în fiecare dintre cititorii ei are alt contur şi altă adâncime. Ceea ce e comun e tocmai faptul că lasă urme în noi.

Diversitate. Nu ne dorim acelaşi lucru nici de la oameni, nici de la viaţă, nici de la carte. Unii citesc ca să fie la curent cu noutăţile, alţii din obişnuinţă, din plictiseală, unii din pasiune, de poftă, cu bună voie şi de bunăvoie, alţii doar de nevoie. Important e că între coperţile cărţilor de la Humanitas se află puterea de a le ieşi tuturor în cale. De a-i strânge pe oameni laolaltă, cu toate neasemănările lor. De a-i călăuzi pe drumul lor şi doar al lor.

Tradiţie şi inovaţie. Asemenea lui Ianus, Editura Humanitas se uită cu o faţă spre trecut, începând cu Homer, să spunem, iar cu alta, a contemporanilor, spre viitor. Cu o faţă se îndreaptă spre creaţia de aici, din lumea noastră mică, cu alta, spre cea a traducerilor, din lumea mare. Cu una spre partea umanistă, artistică, iar cu cealaltă spre ştiinţă.

Nemurire. Cărţile ne ajută, cum s-a zis, să fim contemporani cu cei care nu mai există de mult pe lume. Ne dau prilejul să-i auzim pe mulţi dintre aceia cu care am fi vrut să trăim în acelaşi interval de timp şi în preajma cărora ne-ar fi plăcut să stăm. În felul acesta ei, dar şi noi suntem nemuritori: trăim dintotdeauna.

Metamorfoză. Ca în Metamorphoseon libri de Ovidiu, o editură strânge laolaltă toate schimbările pe care le produce în cititorii ei. Dacă nu le produce, întâlnirea cu cartea e ratată. Şi, da, o editură poate schimba lumea.

Pasul înainte. O cauţi aici, dar ea e mereu cu un pas înainte. Sau poate Humanitas e doar un discret diapazon care dă tonul pentru marea orchestră a cărţilor din România.

Gazdă, primeşte şi ospătează. Iar cititorii sunt cei care o vizitează şi se înfruptă (în anul 593 î. Hr., un profet, Iezechiel,  e primul care a avut o viziune în care i se poruncea să mănânce cartea) înghiţind înţelesurile cărţilor.

Întinde mâna necunoscuţilor. Le-o şi strânge, dacă vor. Le dă bucurii. Îi face să  citească împreună.

Talent, răbdare. Undeva, în zidurile ei nevăzute se află ideile, talentul, răbdarea şi munca tuturor celor care au ţinut de Humanitas, indiferent cât de mult sau de puţin timp: scriitori, traducători, redactori şi tehnoredactori, copertişti, corectori, librari, contabili, difuzori de carte, secretare, şoferi şi toţi ceilalţi.

Verticalitate. Ce înseamnă? Că nu şi-a curbat coloana vertebrală de-a lungul timpului. Ce-i drept, e încă tânără.

Ne seamănă şi nu ne seamănă. În ea se întoarce câte puţin din toţi cei care citesc din biblioteca H, şi care, permanent, o schimbă, ne schimbă.

Ne obligă. Ne constrânge să nu încremenim în proiect.

Ne lasă liberi. Şi ne învaţă lecţia libertăţii în zona cărţii: alegi liber, citeşti cu mintea ta, gândeşti. De aici încolo începe libertatea pur şi simplu.

Ne dă mai multe vieţi. Atâtea „câte cărţi am citit” şi eventual, am scris pentru ea.

„Aţi muri dacă vi s-ar interzice să scrieţi?” a fost întrebat la un moment dat Eugène Ionesco, pe urmele unei întrebări a lui Rilke. „Nu, nu, desigur. Însă mi-ar părea grozav de rău…”, sună răspunsul. Am muri fără Editura Humanitas? Nu, nu, desigur, însă viaţa ar fi mult mai searbădă şi ne-ar părea grozav de rău. La fel ca oamenii şi ca apa, o editură trece, cândva. Însă cărţile  rămân, ca pietrele unei zidiri.

Ce poţi să-i doreşti unei edituri la aniversare? Cititori buni, scriitori buni şi „La multe cărţi bune!”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *