FYI: Ziua Naţională a României şi bonus

1 decembrie este data care marchează Ziua Naţională a României şi care se serbează din 1990 încoace. Legea care statuează această dată (legea nr 10) a fost dată în 31 iulie 1990 şi a fost promulgată în 1 august 1990. Cu ocazia discuţiilor despre Ziua Naţională a României după evenimentele din decembrie 1989, Opoziţia de la acea vreme a pledat şi cauza zilei de 22 decembrie – ca posibilă Zi Naţională a României. În acelaşi an, 1990, odată cu prima omagiere a acestei Zile Naţionale, la Alba Iulia – acolo unde au fost cele mai semnificative festivităţi – în timpul discursului liderului Opoziţiei de atunci, Corneliu Coposu, s-au auzit în mai multe rînduri huiduieli.
Alte două date au funcţionat, pînă în 1989, drept Zile Naţionale ale Românei. Asttfel, prima Zi Naţională s-a serbat în data de 10 mai – zi care marchează momentul în care, în 1866, Carol I a depus jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. De asemenea, la aceeaşi dată, peste 11 ani, a fost proclamată independenţa de stat a României.

După abdicarea Regelui Mihai în decembrie 1947, conducerea comunistoidă de atunci a desemnat drept Zi Naţională a României data de 23 august. Semnificaţia ei: “ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare din România”. 23 august a funcţionat ca Zi Naţională pînă în 1989.

BONUS:

Iată şi, în cazul altor ţări, care sînt datele în care este marcată şi sărbătorită Ziua Naţională:

Afghanistan – 19 august; Africa de Sud – 27 aprilie; Albania – 28 noiembrie; Alderney (Marea Britanie) – 9 mai; Algeria – 1 noiembrie; Samoa Americană (SUA) 17 aprilie; Andorra -8 septembrie; Anglia (Marea Britanie) – 23 aprilie; Angola – 11 noiembrie; Anguilla (Marea Britanie) -30 mai; Antigua și Barbuda – 1 noiembrie;Antilele Olandeze (Olanda) – 30 aprilie; Arabia Saudită – 23 septembrie; Aragon (Spania) – 23 aprilie; Argentina – 25 mai; Armenia – 28 mai; Aruba (Olanda) – 18 martie; Australia – 26 ianuarie; Austria – 26 octombrie; Azerbaidjan – 28 mai; Bahrain – 16 decembrie; Bahamas – 10 iulie; Bangladesh – 26 martie; Barbados – 30 noiembrie; Belarus – 3 iulie; Belgia – 21 iulie; Belize – 10 septembrie și 21 septembrie; Benin – 1 august; Bermude (Marea Britanie) – 24 mai; Bhutan – 17 decembrie; Bolivia – 6 august; Bosnia și Herțegovina – 1 martie; Botswana – 30 septembrie; Brazilia – 7 septembrie; Brunei – 23 februarie; Bulgaria – 3 martie; Burkina Faso – 4 august; Burundi – 1 iulie; Cambodgia – 9 noiembrie; Camerun – 20 mai; Canada – 1 iulie; Republica Capului Verde – 12 septembrie; Catalonia (Spania) – 11 septembrie; Insulele Cayman (Marea Britanie)prima zi de luni din iulie; Cehia – 28 octombrie; Republica Centrafricană – 1 decembrie; Chile -18 septembrie; China (R.P. Chineză) – 1 octombrie; Ciad – 11 august; Cipru – 1 octombrie; Columbia – 20 iulie; Comore – 6 iulie; Republica Congo – 15 august; Republica Democrată Congo – 30 iunie; Insulele Cook (Noua Zeelandă) – 4 august; Coreea de Nord – 8 septembrie; Coreea de Sud – 15 august; Costa Rica – 15 septembrie; Côte d’Ivoire – 7 august; Croația – 25 iunie; Cuba – 1 ianuarie; Danemarca – 5 iunie; Djibouti – 27 iunie; Dominica – 3 noiembrie; Republica Dominicană – 27 februarie si 16 august; Ecuador – 10 august; Egipt – 23 iulie; El Salvador – 15 septembrie; Elveția – 1 august; Emiratele Arabe Unite – 2 decembrie; Eritreea – 24 mai; Estonia – 24 februarie; Etiopia – 28 mai; Insulele Falkland (Marea Britanie) – 14 iunie; Insulele Feroe (Danemarca) – 16 aprilie; Fiji – 10 octombrie; Filipine – 12 iunie; Finlanda – 6 decembrie; Flandra (Belgia) – 11 iulie; Franța – 14 iulie; Gabon – 17 august; Gambia – 18 februarie; Georgia – 26 mai; Germania – 3 octombrie; Ghana – 6 martie; Gibraltar (Marea Britanie) – 10 septembrie; Grecia – 25 martie; Groenlanda (Danemarca) – 21 iunie (e cea mai lungă zi a anului); Grenada – 7 februarie; Guadelupa (Franța) – 14 iulie; Guam (SUA) – 21 iulie; Guatemala – 15 septembrie; Guernsey (Marea Britanie) – 9 mai; Guineea – 3 aprilie; Guineea-Bissau – 24 septembrie; Guineea Ecuatorială – 12 octombrie; Guyana – 23 februarie; Guyana Franceză (Franța) – 14 iulie; Haiti – 1 ianuarie; Honduras – 15 septembrie; Islanda – 17 iunie; India – 26 ianuarie, 15 august, 2 octombrie; Indonezia – 17 august; Iordania – 25 mai; Irak – 17 iulie; Iran – 1 aprilie; Irlanda – 17 martie; Israel – 14 mai; Italia – 2 iunie; Jamaica – prima zi de luni din august; Japonia – 11 februarie; Jersey (Marea Britanie) – 9 mai; Kazahstan – 25 octombrie; Kârgâzstan – 30 august; Kenya – 12 decembrie; Kiribati – 12 iulie; Kuweit – 25 februarie; Laos – 2 decembrie; Lesotho – 4 octombrie; Letonia – 18 noiembrie; Liban – 22 noiembrie; Liberia – 26 iulie; Libia – 1 septembrie; Liechtenstein – 15 august; Lituania – 16 februarie; Luxemburg – 23 iunie; Macedonia – 8 septembrie; Madagascar – 26 iunie; Malawi – 6 iulie; Malaysia – 31 august; Maldive – 26 iulie; Mali – 22 septembrie; Malta – 21 septembrie; Insula Man – 5 iulie; Marea Britanie – a doua sâmbătă din iunie (poate să varieze) (nota bene! În Marea Britanie nu se serbează Ziua Naţională ca în alte ţări. A doua zi de sâmbătă a lunii iunie este sărbătorită, în Marea Britanie, ca Zi Oficială de Naştere a Majestăţii Sale Regina.); Insulele Mariana de Nord – 8 ianuarie; Maroc – 2 martie; Insulele Marshall – 1 mai; Martinica (Franța) – 14 iulie; Mauritania – 28 noiembrie; Mauritius – 12 martie; Mayotte (Franța) – 14 iulie; Mexic – 16 septembrie; Micronezia – 10 mai; Moldova – 27 august; Monaco – 19 noiembrie; Mongolia – 11 iulie; Mozambic – 25 iunie; Muntenegru – 13 iulie; Myanmar – 14 noiembrie; Namibia – 21 martie; Nauru – 31 ianuarie; Nepal – 18 februarie, 28 decembrie; Nicaragua – 15 septembrie; Niger – 18 decembrie; Nigeria – 1 octombrie; Niue (Noua Zeelandă) – 6 februarie; Insula Norfolk (Australia) – 8 iunie; Norvegia – 17 mai; Noua Caledonie (Franța) – 14 iulie; Noua Zeelandă – 6 februarie; Olanda – 30 aprilie; Oman – 18 noiembrie; Pakistan -23 martie (Ziua Republicii), 14 august (Ziua Independenței); Palau – 9 iulie; Panama – 3 noiembrie; Papua Noua Guinee – 16 septembrie; Paraguay – 14 mai; Peru – 28 iulie; Insulele Pitcairn (Marea Britanie) – a doua zi de sâmbătă din iunie; Polinezia Franceză (Franța) -14 iulie; Polonia – 3 mai, Ziua Constituției, și 11 noiembrie, Ziua Independenței; Portugalia – 10 iunie; Puerto Rico (SUA) – 25 iulie (Ziua Constituției); Qatar – 3 septembrie; Quebec (Canada) – 24 iunie; Yemen – 22 mai; Réunion (Franța) -14 iulie; Rusia – 12 iunie; Rwanda – 1 iulie; Saint Pierre și Miquelon (Franța) – 14 iulie; Samoa – 1 iunie; San Marino – 3 septembrie; São Tomé și Príncipe – 12 iulie; Sark (Marea Britanie) – 9 mai; Scoția (Marea Britanie) – 30 noiembrie; Senegal – 4 aprilie; Serbia – 15 februarie; Seychelles – 18 iunie; Sfânta Elena (Marea Britanie) -a doua sâmbătă din iunie; Sfânta Lucia – 22 februarie; Sfântul Kitts și Nevis – 19 septembrie; Sfântul Vincent și Grenadine – 27 octombrie; Sierra Leone – 27 aprilie; Singapore – 9 august; Siria – 17 aprilie; Slovacia – 29 august, 1 septembrie; Slovenia – 25 iunie; Insulele Solomon -7 iulie; Somalia – 21 octombrie; Spania – 12 octombrie; Sri Lanka – 4 februarie; Statele Unite ale Americii – 4 iulie; Sudan – 1 ianuarie; Surinam – 25 noiembrie; Swaziland – 6 septembrie; Suedia – 6 iunie; Taiwan (Republica Chineză) – 10 octombrie (Ziua Dublu Zece); Tadjikistan – 9 septembrie; Tanzania – 26 aprilie; Tatarstan (Rusia) – 30 august; Thailanda – 5 decembrie; Timorul de Est – 20 mai; Togo – 27 aprilie; Tonga – 4 iunie; Trinidad și Tobago – 31 august; Tunisia – 20 martie; Turcia – 29 octombrie; Republica Turcă a Ciprului de Nord (Turcia/Cipru) – 15 noiembrie; Turkmenistan – 27 octombrie; Insulele Turks și Caicos (Marea Britanie) – 30 august; Tuvalu – 1 octombrie; Țara Galilor (Marea Britanie) – 1 martie; Ucraina – 24 august; Uganda – 9 octombrie; Ungaria – 15 martie, 20 august, 23 octombrie; Uruguay – 25 august; Uzbekistan – 1 septembrie; Vanuatu – 30 iulie; Vatican – 22 octombrie; Venezuela – 5 iulie; Vietnam – 2 septembrie; Insulele Virgine Americane (SUA) – 31 martie; Insulele Virgine Britanice (Marea Britanie) – 1 iulie; Yemen – 22 mai; Zambia – 24 octombrie; Zimbabwe – 18 aprilie

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *