Alegerile din 19 noiembrie 1946, care au reprezentat un pas esențial pentru consolidarea puterii comuniste în România postbelică, nu au fost deturnate doar prin falsificarea rezultatelor finale, ci și prin afectarea masivă și brutală a procesului electoral. Pe scurt, Partidul Comunist, având sprijinul Moscovei (politic, militar și financiar) și controlând, prin Guvernul Petru Groza, instrumentele instituționale necesare, a pus în aplicarea un amplu mecanism de control asupra activității electorale a opoziției și de împiedicare a votului celor identificați drept ostili comuniștilor. Dacă vrem să facem o comparație cu ce se întâmplă în zilele noastre, merită să ne uităm în detaliu asupra metodelor utilizate de comuniști pentru a denatura rezultatul scrutinului.
Alegerile din 1946 au fost „alegeri fără opțiune”, după cum scrie Virgil Țârău, autorul mai multor lucrări despre alegerile falsificate. Aceasta s-a întâmplat nu pentru că partidele democratice, PNȚ, PNL și PSD, nu se mai bucurau de sprijin popular, ci pentru că intervenția brutală a comuniștilor a deturnat voința populară. România, o spune tot Țârău, reprezenta o particularitate în Estul european aflat sub control sovietic, prin faptul că partidele democratice tradiționale au jucat un rol major în viața politică și competiția electorală postbelică, imaginate, spre deosebire de alte state estice, mai mult ca o restaurație a democrației interbelice și mai puțin ca o nouă epocă, a unor noi forme de expresie politică.
Primele alegeri din România postbelică (penultimele din Europa de Est, urmând cele din Polonia) au fost amânate până la momentul în care comuniștii au fost siguri că pot controla procesul electoral. După instalarea guvernului Petru Groza, comuniștii dețineau ministerele de Interne și Justiție, cele care se ocupau direct de alegeri. Partidul Comunist, având atunci circa 400.000 de membri, dețineau un mare număr de primării și prefecturi. Mijloacele de comunicare în masă erau controlate de stat, prin coordonare propagandistică, cenzură și intimidare. Epurările din administrație făcuseră ca funcționarii de stat să fie în marea majoritate favorabili guvernului. Măsurile de defascizare și penalizare a criminalilor de război, introduse peste tot în Europa, au fost, în România și celelalte țări comunizate, extinse abuziv și folosite politic pentru a scoate din rândul electorilor a unui mare număr de oameni. Direct afectați au fost cei care au deținut poziții în aparatul guvernamental, înainte și în timpul războiului, în administrația centrală și locală, în justiție, armată și instituțiile de ordine (poliție, jandarmerie etc).
Noua lege electorală, nr. 560 din 1946, fixa prin articolul 7 categorii de persoane „nedemne” a fi alese și de a alege (acestora interzicându-li-se și să facă propagandă politică). Nu atât categoriile de „nedemni” ridicau probleme, cât faptul că proba neapartenenței la categoriile cu pricina cădea în sarcina celor care nu se găseau pe listele electorale. Autoritățile au utilizat aceste prevederi pentru a ține în afara listelor – întocmite în ultima clipă – pe mulți dintre cei identificați ca posibili votanți ai opoziției. Cei care nu se regăseau pe liste și depuneau contestație aveau nevoie de acte justificative tocmai de la ministerele Justiției și Internelor, care nu au răspuns cererilor la timp.
O particularitate a acestor alegeri, pe care am observat-o prin cercetări de arhivă, a fost implicarea masivă a serviciilor de informații în favoarea comuniștilor. Siguranța (viitoarea Securitate), Serviciul Special de Informații și Secția a II-a a Marelui Stat Major au monitorizat cu mare atenție mișcările opoziției și starea de spirit a populației, au înregistrat ședințe și discursuri, au interceptat decizii de strategie politică, planuri de acțiune și materiale electorale și au pus toate informațiile la dispoziția guvernului și a Partidului Comunist. Serviciile de informații au mers până la o propune sloganuri sau acțiuni electorale, precum și modificări ale legislației electorale care să favorizeze Blocul Partidelor Democrate (umbrela electorală sub care se ascundea Partidul Comunist, alături de facțiuni fantomatice ale partidelor istorice și alte partide satelit). În fine, prin măsuri „contrainformative”, serviciile au indicat persoane cheie care să fie scoase din joc în timpul confruntării politice.
Prin rapoartele privind starea de spirit a populației și utilizarea măsurătorilor Gallup, serviciile de informații au putut afla cu destulă precizie unde se bucura de succes BPD-ul și unde nu. Rapoartele recunoșteau că partidul cu cea mai mare aderență populară era PNȚ. Iată ce scrie într-o dare de seamă a Siguranței: „Luând fiecare organizație politică în parte, partidul cu influența cea mai mare în masse, în momentul actual, este partidul național țărănesc de sub șefia lui Iuliu Maniu, aceasta cu deosebire în Ardeal”. În același raport, se propuneau modificări legislative care să restrângă dreptul la vot unor categorii percepute ca favorabile opoziției (modificări făcute apoi) și sloganuri pentru discreditarea partidelor istorice, de tipul: „«Țărăniștii și liberalii (citându-se șefii organizațiilor locale și nu numele lui Maniu și Brătianu, pe care altfel îi popularizăm) vor să vă ia pământurile!»; «Noi vă dăm titlurile de proprietate!»”. Acestea au fost principalele sloganuri utilizate de comuniști la țară (minciuna comunistă apela adesea la antifrază, planul PCR fiind tocmai de a lua pământul de la țărani pentru a face cooperative de stat). În fine, raportul mai recomanda să se facă abonamente gratuite sau ieftine la Scânteia, să fie concentrată atenția asupra „moșierilor” din preajma PNȚ și PNL, să fie atrași preoții și învățătorii de la țară, să se acorda „o atenție deosebită” Ardealului etc.
Revenind la legea electorală, prin prevederile ei și mai ales prin modul în care a fost aplicată sau, mai bine spus, răstălmăcită, s-au creat numeroase alte avantaje comuniștilor. Multe secții de votare au fost înființate în spații unde comuniștii puteau exercita control panoptic: în fabrici, unități militare, alte spații controlate de apropiați ai guvernului etc. Președinții secțiilor de votare au fost selectați dintre oamenii puterii sau dintre cei docili. În nenumărate cazuri, membrii comisiilor din secțiile de votare aparțineau doar formațiunilor guvernamentale.
„Grupe de șoc” formate de comuniști au acționat pe toată durata campaniei electorale pentru intimidarea adversarilor politici, iar în timpul votării pentru descurajarea votanților opoziției și controlul asupra urnelor și proceselor verbale. Opoziției i-a fost foarte greu să se manifeste prin ședințe sau adunări electorale, să facă propagandă electorală sau să ia contact nemijlocit cu alegătorii, pentru că echipele de șoc și instituțiile de forță au intervenit peste tot, sub diferite pretexte, pentru a înăbuși orice formă de opoziție. Mitingurile au fost dispersate, ziarele au fost cenzurate, materialele electorale, distruse, circulația și convorbirile telefonice ale liderilor opoziției, zădărnicite. După cum am pomenit mai sus, mulți votanți nu au fost incluși pe listele electorale, iar dintre cei incluși mulți nu au primit cărți de alegători, dacă erau identificați ca suporteri ai opoziției. Au fost alocate în schimb cărți de alegători morților, minorilor, infractorilor sau unor nume fictive.
O practică curentă a fost introducerea în urmă de voturi pro-guvernamentale înainte de deschiderea secțiilor de votare. În unele cazuri, existau două urne, una dintre ele fiind deja înțesată cu buletine de vot prefabricate. Secretul votului a fost violat adesea în cazul susținătorilor opoziției, fiind deschis buletinul în văzul comisiei, fără a mai fi introdus apoi în urnă. Numărătoarea s-a făcut netransparent. Procesele verbale au fost măsluite pe loc sau „corectate” pe parcurs.
Ca urmare a operațiunii masive de falsificare a rezultatelor, partidelor din BPD li s-au atribuit 70% din voturi, adică exact cât stabiliseră în prealabil comuniștii, prin discuții cu Moscova, că vor avea. Țărăniștii au declarat că, de fapt, ei obținuseră 70% și că rezultatele au fost falsificate grosolan. Opoziția protestase pe tot parcursul anului 1946, încă de la primele semne că procesul electoral va fi afectat. Au fost întocmite rapoarte cu metodele utilizate de comuniști în alte state est-europene pentru distorsionarea alegerilor. Au fost emise instructaje și îndemnuri la vigilență. Organizatoric, au fost făcute eforturi supraomenești pentru a rezista mașinăriei guvernamentale. Reprezentanțele occidentale au fost informate sistematic în legătură cu orice abuz, iar acestea au intervenit adesea în sprijinul forțelor democratice.
Până la urmă, însă, totul a fost în van. Comuniștii au falsificat fără scrupule rezultatele, sub protecția instituțiilor represive ale statului și a armatei sovietice. Oricum, Adunarea Deputaților care a rezultat în urma alegerilor nici nu a mai contat, fiind înlocuită în 1948 cu Marea Adunare Națională. PCR s-a folosit de alegerile din 1946 pentru a obține legitimitate prin simularea procesului democratic și disimularea mecanismelor violente utilizate pentru confiscarea puterii.
Dintre documentele de arhivă pe care le-am văzut pe această temă, am ales unul care sintetizează foarte bine arsenalul diabolic de metode folosit de comuniști la alegerile din 1946. Este vorba de un raport prezentat de liderii țărăniști, în frunte cu Iuliu Maniu, într-o conferință de presă cu reprezentanții presei străine, ținută pe 10 decembrie 1946. Documentul, care este transcris mai jos, a fost interceptat de serviciile secrete și a ajuns astfel în arhiva Securității (iar astăzi în arhiva CNSAS).
„ABUZURI ELECTORALE
Cu ocazia alegerilor de la 19 Noiembrie 1946, guvernul a utilizat toată scara de violenţe, abuzuri, fraude şi furturi de urne pentru a asigura pe seama listei sale majoritatea voturilor.
Enumerăm rezumativ pe capitole aceste abuzuri:
1/ Împiedicarea propagandei electorale
Prin dispoziţiuni şi ordine date autorităţilor administrative, jandarmereşti şi poliţieneşti guvernul a luat măsuri pentru a face imposibilă opoziţiei luarea de contact cu alegătorii. Orice încercare de propagandă electorală a fruntaşilor opoziţiei a fost oprită. S-au luat măsuri împotriva acelor care au încercat să se deplaseze la sate. Echipe speciale de bătăuşi au terorizat populaţia şi pe exponenţii Partidului Naţional Ţărănesc. Cu ocazia şedinţelor restrânse ale organelor de conducere ale partidului, echipe speciale de şoc comuniste au năvălit în casele unde se ţineau şedinţele, maltratând şi rănind grav pe participanţi.
Teroarea exercitată de guvern s-a manifestat şi prin acte abuzive de autoritate. Sute de fruntaşi national-ţărănişti au fost arestaţi în mod ilegal şi reţinuţi în arest fără mandate judecătoreşti, săptămâni şi luni de zile.
O prigoană excesivă a fost întreprinsă împotriva funcţionarilor care refuzaseră să se încadreze în partidele guvernamentale. Această prigoană s-a soldat cu mii de epurări şi mutări «în interes de serviciu», ale funcţionarilor suspectaţi că nu agreează politica guvernului.
Propaganda scrisă a partidelor de opoziţie a fost zădărnicită, ziarele opoziţiei au fost cenzurate de tot cuprinsul lor cu caracter de critică la adresa guvernului. Discursurile conducătorilor opoziţiei nu au putut să apară în presă. Ziarele national-ţărăniste au fost oprite în provincie. Depozitarii care colportau aceste ziare au fost terorizaţi şi ameninţaţi. În cele mai multe din judeţele ţării nu a sosit de luni de zile oficiosul Partidului National Țărănesc. Tipografiile din provincie au primit ordinul să refuze tipărirea de manifeste electorale național-ţărăniste.
Afişele trimise de la Bucureşti au fost distruse sau confiscate de Poliţie. Partizanii care s-au ocupat cu difuzarea manifeselor electorale au fost arestaţi, maltrataţi şi crunt bătuţi.
Circulaţia în perioada campaniei electorale a fost interzisă pentru membrii opoziţiei. Autovehiculele au fost fără excepţie în toate judeţele din ţară cu excepţia Capitalei, rechiziţionate la dispoziţia partidului Comunist şi partidelor afiliate. S-au introdus restricţii oficiale în circulaţia autovehiculelor care nu puteau intra sau ieşi din oraşe, decât în baza unui ordin special al Prefecturii. Carburanţii au fost blocaţi la dispoziţia Prefecturilor şi a comitetului politic al B.P.D.- ului. În unele judeţe autorităţile au extins această măsură până la rechiziţionarea trăsurilor şi a cailor.
Convorbirile telefonice ale fruntaşilor opoziţiei au fost interzise.
Din ordinul prefecţilor s-a procedat la deconectări de posturi telefonice, iar convorbirile interurbane s-au putut face numai cu aprobarea autorităţilor respective.
Accesul gazetarilor străini şi al membrilor misiunilor aliate a fost interzis cu un ordin special dat în mod confidenţial de către directorul general al Siguranţei.
2/ Nerespectarea legii electorale
Legea electorală întocmită de guvern cu intenţia vădită de a înlesni falsificarea voinţei alegătorilor, cu toate că era redactată într-un spirit reacţionar şi retrograd, nu a fost respectată de către guvern, nici măcar în dispoziţiunile ei esenţiale.
Prevederile acestei legi privitoare la constituirea birourilor electorale, respectarea secretului votului, asigurarea liberei exprimări a cetăţenilor, calcularea rezultatelor, au fost în mod flagrant violate tocmai de către acei încredinţaţi să vegheze la respectarea ei. Toate infracţiunile prevăzute şi penalizate de această lege au fost săvârşite din abundenţă în tot cuprinsul ţării.
3/ Întocmirea listelor electorale
Registrele electorale au fost întocmite în ultimul moment pentru ca cetăţenii să fie puşi în imposibilitate de a face uz de căile de atac împotriva sistemului abuziv cu care au fost întocmite.
Registrele electorale au fost elaborate de către primării, fără amestecul şi cu înlăturarea controlului judecătoresc. Cetăţenii aderenţi ai opoziţiei au fost omişi din registre. Cei care au fost trecuţi în registre au fost ulterior şterşi de către agenţii guvernamentali.
În mii de cazuri s-a înregistrat ştergerea alegătorilor din liste, sub motivul că sunt aderenţi ai partidului Naţional-Ţărănesc. Cererile de înscriere ale cetăţenilor au fost respinse fără motiv legal.
Contestaţiile celor omişi din liste au fost respinse în bloc. Judecătoriile, conformându-se instrucţiunilor primite de la Ministerul Justiţiei, au pretins cetăţenilor care cereau înscrierea lor în registrul electoral, prin contestaţie împotriva omisiunii, un mare număr de acte imposibil de procurat. Astfel, printr-o interpelare abuzivă a dispoziţiunilor restrictive din legea electorală privind nedemnităţile, judecătoriile au pretins cetăţenilor să probeze cu acte autentice că nu au fost miniştri sub guvernarea lui Antonescu, că nu au ocupat funcţia de prefect, că nu au făcut parte din conducerea Centralei evreilor, că nu au fost condamnaţi pentru acte infamante şi în sfârşit că nu sunt nebuni. Recursurile împotriva contestaţiilor nu s-au putut judeca din lipsă de timp.
4/ Eliberarea cărţilor de alegători
O parte din cetăţenii ţării care nu au fost suspectaţi de către guvern sau agenţii săi, au reuşit să rămână înscrişi în listele electorale. Faţă de aceştia s-a procedat în mod abuziv la eliberarea certificatelor de alegători.
Aproximativ 8% din alegătorii înscrişi în listele electorale nu au primit cărţi de alegători, acestea fiindu-le refuzate la ordinul autorităţilor superioare de către primarii comunelor respective.
Au fost în schimb distribuite cărţi de alegători unor persoane fără calitate. Astfel, s-au eliberat certificate de alegători pe numele morţilor, a copiilor minori sau pe nume fictive. Acestea au fost repartizate agenţilor comunişti care au votat cu ele.
S-au repartizat cărţi de alegători infractorilor, condamnaţi pentru acte infamante, precum şi cetăţenilor străini în care agenţii guvernului aveau încredere.
S-au eliberat în dublu şi triplu exemplar certificate de alegători activiştilor guvernamentali.
Au fost eliberate mii de certificate de alegători semnate şi sigilate, dar necompletate, iar responsabilii comunişti care le-au ridicat, le-au completat cu nume fictive sau au eliberat mai multe certificate pe acelaşi nume.
În nenumărate comune, primarii au refuzat să elibereze cărţile de alegători populaţiei cu drept de vot, îndrumând pe solicitanţi la judecătorii sau pretextând lipsa de imprimate.
În multe localităţi, oficiul de eliberare a certificatelor de alegători a fost concesionat de către primarii conducerii locale a organizaţiei B.P.D., care le-a repartizat după capriciile şi după indicaţiile politice primite de la guvern.
În unele comune s-au trimis imprimate reprezentând numai 20% din numărul alegătorilor, aleşi după simpatii politice, iar restul populaţiei a rămas fără certificate de alegători.
Au fost eliberate certificate fără sigiliul judecătorului respectiv, cu intenţia vădită de a nu refuza prezentatorului dreptul de a vota. Prin acest sistem, comune întregi nu şi-au putut exercita dreptul de vot.
În Capitală peste 80.000 cetăţeni s-au prezentat la sediul central al P.N.Ţ., reclamând că li s-a refuzat fără motiv legal eliberarea certificatelor de alegători.
5/ Imprimarea buletinelor de vot
Buletinele de vot au fost imprimate fără considerarea dispoziţiunilor legii electorale. Astfel, în majoritatea circumscripţiilor electorale semnul listei guvernamentale (Soarele) a depăşit suprafaţa regulamentară de 10 mm², în vreme ce semnul Partidului Naţional Ţărănesc a fost imprimat mai mic.
S-au imprimat buletine de vot fără liste P.N.Ț., care au fost apoi repartizate alegătorilor la diferite secţii de votare (Turda, Sălaj).
Pentru derutarea alegătorilor a fost utilizat procedeul de a se trimite într-o circumscripţie electorală buletine aparţinând altor circumscripţii electorale, semnul listei guvernamentale şi ordinea acestei liste pe buletin fiind aceeaşi în tot cuprinsul ţării. Din această manoperă nu puteau înregistra prejudicii decât listele opoziţiei, al căror număr de ordine diferea de la o circumscripţie la alta. (În jud. Covurlui, în care lista naţional-ţărănistă purta numărul de ordine 6, au fost trimise buletine destinate jud. Ialomiţa, în care liste partidul Naţional-Ţărănist avea numărul de ordine 8).
6/ Alcătuirea birourilor electorale judeţene
Preşedinţii birourilor electorale judeţene au fost recrutaţi exclusiv dintre magistraţii înscrişi în partidele guvernamentale sau cunoscuţi ca simpatizanţi ai acestor partide, ori cel puţin susceptibili la presiunile autorităţilor. Prin această metodă guvernul şi-a asigurat controlul asupra tuturor operaţiunilor electorale şi a determinat o serie de abuzuri menite să-i asigure rezultatul în alegeri.
Astfel, preşedinţii birourilor electorale judeţene au repartizat pentru votare comunele din judeţ după criterii exclusiv politice, urmărind îndepărtarea comunelor de la votare, prin distanţele mari dintre comune şi secţia de votare. S-au înregistrat cazuri numeroase în care comunele au fost obligate să parcurgă dinstanţe de 40-50 km. până la secţiile de votare.
Au fost create secţii de votare speciale pentru Partidul Comunist şi sindicatele muncitoreşti, prin violarea dispoziţiilor legii electorale. Acest lucru rezultă din ordonanţe de fixare a centrelor de votare (Constanţa).
Președinții birourilor electorale au refuzat să elibereze în timp util legitimațiile pentru candidați, delegați și asistenți ai listelor opoziției.
Preşedinţii birourilor electorale judeţene s-au subordonat întru totul prefecţilor şi fruntaşilor comunişti, urmând întru toate dispoziţiile acestora.
Ei au îngăduit ca rezultatele să fie corectate şi în majoritatea cazurilor au falsificat înșişi procesele verbale ale secţiilor de votare.
În toate judeţele din ţară, rezultatele odată proclamate la secţiile de votare, au fost schimbate, corectate şi falsificate la birourile electorale judeţene, realizându-se prin acest sistem o majoritate de peste 70% pe seama guvernului, care în realitate obţinuse abia 16,5% din numărul voturilor exprimate cu includerea celor introduse prin fraudă în urnă.
Preşedinţii birourilor electorale judeţene au refuzat să primească contestaţiile făcute de candidaţii listelor din opoziţie.
Ei au tăinuit nu numai în ziua votării, dar chiar şi până astăzi, rezultatele pe secţii de votare, mărginindu-se să execute ordinele autorităţilor locale sau ale Ministerului de Interne, care fixau numărul de voturi ce trebuie atribuit listelor guvernamentale şi celorlalte liste.
7/ Birourile secţiunilor de votare
Prin violarea legii electorale care dispune ca secţiile de votare să fie prezidate de către magistraţi, ori în lipsa acestora de către funcţionari superiori, preşedinţi ai secţiilor de votare au fost numiţi de preferinţă agenţi comunişti sau conducători ai partidelor guvernamentale.
Magistraţii disponibili au fost îndepărtaţi de la prezidarea secţiilor de votare, cu excepţia celor înscrişi în Partidul Comunist. Au fost judeţe în care nici un preşedinte de secţie nu a fost magistrat (Sălaj).
În schimb, au fost desemnaţi să prezideze secţiile de votare funcţionari interiori, grefieri, învăţători, cizmari sau membri ai comitetelor de conducere locală ale Partidului Comunist, a căror situaţie a fost echivalentă cu aceea a funcţionarilor superiori.
În procent de 80% preşedinţii secţiilor de votare au fost desemnaţi dintre activiştii Partidului Comunist sau ai celorlalte partide guvernamentale.
Desemnarea preşedinţilor secţiilor electorale nu s-au făcut prin tragere la sorţi aşa cum dispune legea, ci la indicaţiile prefectului sau responsabilului comunist respectiv.
Constituirea biroului electoral s-a făcut în majoritatea cazurilor înainte de ora 7 (ora legală) fără asistenţa delegaţilor listelor opoziţioniste.
În localul votării au fost toleraţi pe lângă asistenţii şi delegaţii listei guvernamentale 40-50 de terorişti din echipele de şoc, care au rămas tot timpul votării în local şi au asigurat frauda şi măsluirea urnelor.
La unele din secţiile de votare au fost instalate două urne sub pretext că una este destinată militarilor care votează la secţiile civile. Această urnă era pregătită dinainte cu voturi destinate guvernului şi avea rostul de a înlocui urna cu adevărat după terminarea votării. Secretul votului nu a fost respectat. Voturile celor consideraţi adversari ai regimului au fost deschise în prezenţa lor de către preşedinţi.
Voturile opoziţiei au fost în nenumărate cazuri aruncate după violarea secretului lor şi neintroduse în urnă.
Preşedinţii secţiilor de votare au refuzat să îndeplinească obligaţiile lor legale, de a arăta asistenţilor şi delegaţiilor voturile exprimate la despuerea scrutinului.
Ei au procedat la anunţarea de rezultate favorabile listei guvernamentale, distrugând prin rupere sau ardere buletinele citite pentru a face să dispară orice control.
8/ Măsluirea urnei înainte de votare
În urma instrucţiunilor date de guvern s-a procedat în ţara întreagă la introducerea de buletine votate pe lista guvernului, înainte de începerea votării. Numărul acestor buletine introduse prin fraudă în urne variază de la o circumscripţie electorală la alta, între 10-30% din numărul total al alegătorilor.
Aceste buletine înainte introduse în urne de către preşedinţi, grefieri, asistenţii listei guvernamentale sau comandanţii militari, destinaţi să asigure ordinea, au putut fi lesne identificate la depunerea scrutinului, deoarece ele purtau un sigiliu de control, străin de secţia de votare sau aveau ştampila de votare cu cerneală diferită de cea întrebuinţată la secţia respectivă.
9/ Falsificarea rezultatului
Rezultatele alegerilor la diferitele secţii de votare au fost falsificate. Această falsificare s-a făcut în mod general, prin anunţarea falsă a votului exprimat şi în toate cazurile prin schimbarea rezultatelor.
Voturile opoziţiei au fost în bună parte anulate în mod abuziv.
O mare parte dintre preşedinţii secţiilor de votare au refuzat să dreseze procesul verbal de contestare a rezultatului.
O altă parte a întocmit procese verbale cu totul diferite de rezultatul real.
În sfârşit, o parte din preşedinţi pretextând lipsa de imprimate au lăsat sarcina întocmirii proceselor-verbale pe seama prefecţilor respectivi.
Sunt nenumărate cazurile când procesele-verbale au fost semnate de către preşedinţi şi delegaţii listei guvernamentale în alb.
S-au înregistrat cazuri când alegătorii dintr-o circumscripţie au refuzat în masă să voteze, luând cunoştiinţă de măsluirea urnei dinainte de votare şi totuşi rezultatul alegerii a fost proclamat de către preşedinţii secţiilor de votare ca şi când alegătorii şi-ar fi exercitat dreptul la vot.
Preşedinţii au refuzat să arate delegaţilor urna înainte de începerea votării, deoarece aceasta cuprindea voturi introduse pe seama guvernului.
Acolo unde preşedinţii secţiilor au încheiat procese verbale cu rezultatul votării şi au eliberat certificate, consemnând acest rezultat, aceste procese verbale au fost corectate, falsificate, şi schimbate la biroul electoral judeţean.
Din certificatele existente rezultă că proporţia justă a voturilor este de 70-80% în favoarea partidului Naţional-Ţărănesc şi de 0-0,5% în favoarea listei guvernamentale.
Falsificarea s-a repetat la biroul electoral judeţean în urma intrucţiunilor date de către prefectul judeţului. S-au înregistrat cazuri când au fost rectificate rezultatele definitive chiar după proclamarea lor.
Aceste falsificări sunt evidente şi rezultă în mod neîndoielnic din compararea rezultatelor consemnate în certificatele oficiale cu rezultatele «definitive» trecute în dosarele alegerilor, care se găsesc în arhiva Adunării Deputaţilor.
10/ Alegători opriţi de la vot
Cetăţenii din comunele cunoscute ca fortăreţe inexpugnabile ale partidului Naţional Ţărănesc au fost împiedicaţi în masă să-şi exercite dreptul de vot prin intervenţia forţelor poliţieneşti sau prin aranjamente care făceau imposibilă prezentarea lor la secţiile de votare. (În jud. Sălaj, 18 comune situate dincolo de Someş au fost repartizate la secţii de votare alese peste apă, făcându-se astfel imposibilă prezentarea la vot din lipsă de poduri distruse de germani în retragere şi prin blocarea pontoanelor existente). Parte din aceşti alegători şi-au depus certificatele de vot la organizaţiile noastre.
11/ Abuzuri împotriva delegaţilor şi asistenţilor opoziţiei
Delegaţii şi asistenţii listelor de opoziţie au fost arestaţi şi reţinuţi până în ziua votării pentru a nu putea asista la operaţiunile votării. Accesul lor în sălile de vot au fost interzis până după măsluirea urnelor. În nenumărate cazuri ai au fost violentaţi şi îndepărtaţi din sala de vot în cursul operaţiunilor.
În mod frecvent ei au fost scoşi din sală la depunerea scrutinului, de către echipele de şoc prezente în sală, uneori fără nicio explicaţie, alteori prin înscenarea de scandaluri (în circumscripţia Bacău nu s-a permis nici unui delegat sau asistent al listei naţional-ţărăniste accesul în zona de votare).
Acolo unde au reuşit să intre delegaţii şi asistenţii listelor de opoziţie aceştia au fost în mod sistematic eliminaţi din biroul electoral al secţiei, contestaţiile lor au fost respinse sau pur şi simplu s-a refuzat primirea lor de către preşedinţi, iar la despuerea scrutinului preşedinţii au refuzat să arate voturile citite.
12/ Violenţe şi asasinate în campania electorală din ziua de alegeri. Arestări în masă după alegeri
Cea dintâi metodă folosită de guvern şi de Partidul Comunist, îndeosebi, a fost crearea unui climat de teroare în întreaga ţară. Unul din drepturile fundamentale ale omului, care putea fi considerat ca definitiv câştigat, era garantarea libertăţii personale. Nimeni nu putea fi arestat decât pe baza unui mandat, lansat de judecătorul legitim care să fie în termenul cel mai scurt supus confirmării instanţei de judecată competentă.
Constituţia şi legile româneşti nu îngăduiau poliţiei să ridice pe cetăţeni, să-i ţină luni de zile arestaţi, să-i tortureze pentru ca să obţină de la ei declaraţiile ce le conveneau, şi numai în urmă să-i trimită Parchetelor pentru ca acestea să procedeze cu forme legale.
Mai ales, după ce guvernul Groza s-a angajat formal faţă de cele Trei Mari Puteri Aliate să respecte aceste drepturi fundamentale ale omului, ele au fost călcate cu mai mult cinism.
Percheziţii în miez de noapte, arestări, deţineri în închisorile de stat sau beciurile poliţiilor, torturi ale căror rafinament este propriu celor mai sangvinare regimuri de teroare au fost practicate în toate straturile sociale. De la muncitorii de rând, care au fost daţi afară din câmpul muncii, pentru că erau bănuiţi de a nu fi partizani regimului, până la şefii opoziţiei, nimeni n-a fost cruţat de aplicarea fără milă a acestor măsuri.
Regimul a urmărit înfricoşarea imensei majorităţi a populaţiei, pentru ca să poată mai uşor să se definitiveze la cârma statului.
Este de la sine înţeles că cu atât mai mult manifestaţiile de ordin politic nu puteau fi îngăduite de guvern. Întrunirile partidelor de opoziţie au fost împiedicate cu violenţă. Pe de o parte poliţia, jandarmeria şi administraţia de stat erau împănate numai cu partizani ai regimului, funcţionarii de carieră fiind destituiţi, iar pe de altă parte organizau formaţiuni paramilitare, din elementele cele mai sordide ale societăţii, scăpaţi din puşcării, condamnaţi pentru delicte sau crime de drept comun etc. Echipele acestea de şoc au atacat cu extremă violenţă orice adunări naţional-ţărăniste şi chiar pe cetăţenii singuratici, fie că ele aveau loc la sediile partidului sau în săli particulare, fie că cetăţenii se găseau pe stradă, în localuri publice sau la casele lor.
Au fost asasinaţi numeroşi fruntaşi (Arad, Timişoara, Iaşi, Suceava, Bucureşti, Piteşti), sau au fost grav răniţi cu focuri de revolver, cu lovituri de cuţit sau de răngi de fier. (Aceleaşi judeţe mai sus citate, aceleaşi oraşe şi încă multe altele).
În ziua de alegeri, această teroare s-a dezlănţuit sălbatecă mai cu deosebire în acele judeţe în care Partidul Naţional Ţărănesc era de mult recunoscut ca foarte puternic. Au căzut numeroşi morţi şi răniţi la Argeş, Muscel, Dâmboviţa, Ialomiţa, Iaşi, Bucureşti, etc. (…).
Ţărănimea a reacţionat în foarte multe părți. Cităm judeţele Arad, Argeş, Alba, Muscel, Năsăud, Someş, etc., în care sate întregi au refuzat să mai voteze sau au luat cu asalt secţiile de votare, au constatat că urnele au fost umplute cu buletine de vot deja votate pe lista nr. 1, le-au distrus, fără instigarea nimănui, şi au părăsit secţiunea de votare. În unele din aceste judeţe (Argeş, Muscel, Dâmboviţa, etc.) s-a tras cu mitralierele şi s-au aruncat grenade în mulţimea de cetăţeni.
Acolo unde preşedinţii secţiilor de votare n-au putut să falsifice procesele-verbale şi rezultatele voturilor şi au fost nevoiţi să le citească miilor de alegători ţărani, care n-au voit să părăsească secţia de votare, s-a crezut că ele vor fi respectate. Spre marea surpriză şi revoltă a acestor alegători, la biroul electoral judeţean procesele-verbale au fost modificate şi de multe ori voturile dobândite de listele Partidului Naţional Ţărănesc au fost atribuite guvernului.
S-au considerat aceste gesturi de apărare personală şi a dreptului de vot a cetăţenilor drept acte de rebeliune şi, a doua zi după alegeri, mii dintre aceştia au luat drumul închisorilor şi Tribunalelor Militare.
Guvernul dezlănţuia de data aceasta o răzbunare pe care nu o putea egala decât prin falsificarea generală şi totală a rezultatelor alegerilor în toate circumscripţiile electorale.
13/ Atribuire frauduloasă de mandate
Birourile electorale judeţene n-au respectat nici măcar rezultatele născute din propriile lor fraude şi falsuri, atribuind, în mod greşit, mandate listei guvernamentale, cu toate că rezultatul măsluit şi rectificat indica o altă distribuire. (Cazul de la cir. electorală Cluj).
14/ Populaţia ţării protestează
Partidul Naţional Ţărănesc a fost asaltat imediat după alegeri de mii de scrisori şi adrese de protest, individuale ori colective. Comune întregi au semnat petiţiile prin care protestează împotriva falsurilor electorale, făcând afirmaţii scrise că populaţia întreagă a votat lista Partidului Naţional Ţărănesc, pentru ca la anunţarea rezultatelor să fie atribuit acestei liste un număr infim de voturi. Unele din petiţii cuprind cererea alegătorilor de a se proceda la vot pe faţă, spre a împiedica astfel fraudă operată de guvern. În multe localităţi, nemulţumirea populaţiei s-a transformat în revoltă, care ameninţa să degenereze în consecinţe grave. (Cazul de la Someş).
CONCLUZII:
Prezentăm Domnilor reprezentanţi ai Presei străine dovezi oficiale, constând în acte emanate de la autorităţile de Stat care au avut roluri legale în ziua de alegeri şi în prezentarea acestora.
Din aceste acte se constată metodele întrebuinţate de guvern, aşa cum au fost expuse mai sus.
Este astfel stabilit că alegerile de la 19 Noiembrie au fost în total falsificate şi Parlamentul care a rezultat din ele nu numai că nu reprezintă voinţa Naţiunii, dar, dimpotrivă, că este contrară acesteia.
În ţară este astăzi o situaţie care cuprinde în germene posibilităţi de mari tulburări într-un viitor apropiat.
De o parte stă guvernul cu aparatul de Stat aşa cum şi l-a alcătuit din oameni devotaţi fără scrupule, cu Parlamentul, care nu are nici o legătură cu opinia publică, ci este o creaţie a guvernului, şi la dispoziţia lui întreagă.
Regimul parlamentar este numai o ficţiune, destinată să ascundă adevăratele realităţi.
De partea cealaltă este întreg poporul românesc, care aşteaptă de la Naţiunile Unite şi în primul rând de la cele trei Mari Puteri, care au proclamat în mod solemn, în faţa lumii întregi principiile organizării viitoare a societăţii umane, o intervenţie hotărâtă pentru ca această stare nedreaptă şi primejdioasă din România să înceteze.
Cel mai mare serviciu, care se poate aduce cauzei româneşti este ca presa să difuzeze, în ţările democratice, aceste adevăruri.”
