10 (zece) punkte: Petru Creţia

1. Petru Creţia, „Luminila şi umbrele sufletului”: „Decenţa, ca respect al demnităţii umane, se manifestă prin politeţe, adică prin tot ceea ce instituie o distanţă convenabilă în relaţiile dintre oameni şi evită atât „punerea sufletului pe masă”, cât şi familiaritatea lăbărţată.” & “Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii…Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?”

2. „Îmi e din ce în ce mai dor de Petru Creţia. Omul acesta, care era capabil să coboare în viaţă cât mai jos, pentru a fi sigur că nu are să-i scape nici unul dintre abisurile ei de abjecţie, se ridica cu o nemaipomenită uşurinţă către tot ce era mai pur. Ai fi zis că, pentru a ajunge-n vârf, avea nevoie să bată pe treapta cea mai de jos a căderii. „Jos”-ul îl catapulta. De aceea, tot ce era înalt în el era excesiv. Scria sublim dintr-o urgenţă a compensării. Părea că experimentase toate viciile, pentru a putea vorbi cu competenţă despre virtute.
Putea simţi orice şi putea gândi orice. Ştia tot, citise tot. În greacă, latină, engleză, franceză, italiană. Când scria despre contingenţă, despre libertate sau despre etic, gândea ca un profesionist, deşi nu-i frecventase în mod sistematic pe filozofi. Şi totuşi cândva, pesemne într-o altă viaţă, îi citise şi pe ei. Când scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care îi iubea, se muta cu toată fiinţa lui în universul lor. Toată viaţa s-a pregătit pentru întâlnirea cu ei. De altfel, cam tot ce a scris important se îngrămădeşte în anii lui târzii, când a căpătat certitudinea că se familiarizase, uzându-le între timp, cu toate resorturile vieţii. De aceea interpretările lui la marii scriitori sunt sapienţiale, şi nu culturale. Vorbea, cu ajutorul celor foarte mari, despre el însuşi, iar despre ei, cu tot ce învăţase despre viaţă pe cont propriu.
Aşezat undeva între Noica şi noi, nemaiputând fi învăţăcel, dar nu încă maestru, a plecat lăsându-mă cu regretul că n-am luat de la el tot ce-ar fi vrut să-mi ofere. Îmi reproşez că n-am ştiut să profit până la capăt de nevoia lui de a mă fi iubit. A rămas fratele meu mai mare, pe care, de la nivelul răsfăţurilor sau răzgâielilor mele, îl puteam lua uneori peste picior. Şi totuşi, era un frate vitreg, pentru că spiritul lui critic şi un anumit orgoliu filologic nu-i îngăduiau să-l recunoască pe Noica drept părinte.
Inteligenţa lui era incisivă: tăia gânduri care, deja despicate, păreau să nu mai suporte o nouă diviziune. În ce şcoli o şlefuise? Nu studiase în nici o universitate celebră şi nu avusese maeştri. Totul se născuse miraculos, printr-un soi de partenogeneză culturală. Avea ceva suveran în conducerea unui gând către imprevizibilul deznodământului său.
A mai fost şi un mare seducător. Dar nu o făcea trăgându-te pe un drum al lui, ci, prin altă formă de iubire, intrând cu voioşie pe cel pe care te găsea. Însă odată venit lângă tine, termina prin a te lua de mână şi a deschide, el mai departe, calea pe care te aflai. ” (Gabriel Liiceanu). Textul integral, intitulat, „Nu vreau să îl uit”, poate fi citit aici: http://www.romlit.ro/nu_vreau_s-l_uit

3. „Judecata”, poem de Petru Creţia: Prin constituţia lumii / Tuturor, dar tuturor ne revine / Dreptul de a nu fi mai mult / Decât suntem, / Decât ce s-a întâmplat şi se întâmplă să fim / Între marginile nealegerii noastre. / Dreptul ca, judecaţi de puteri, / Să fim în sfârşit absolviţi, / Legitimaţi, îngăduiţi, eliberaţi, / Trecuţi, aşa cum se întâmplă să fim, / În tagma drepţilor şi a celor curaţi, / Admişi în comunitatea finală şi unanimă / A drepţilor şi a celor curaţi, / Amnistiaţi în însuşi numele necruţător al legii, / Spălaţi de rele şi patimi, / De vrerile noastre stângace, pierdute, / Înălţaţi din toate câte întâmplător vom fi fost / Şi neîntâmplător rămânem, / Îmbrăcaţi în straie regeşti, / Spălaţi pe picioare de pontifii negri ai soartei / Şi mai ales, mai presus, mai cu strâmbă dreptate / Iubiţi infinit.

4. Petru Creţia (1927-1997), important filolog, elenist, editor, traducător, eseist. În perioada 1952-1971 a urmat o carieră universitară, fiind asistent, apoi lector la Secţia de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti. În anii 1971-1975 a fost cercetător la Institutul de Filozofie. După 1989 a condus revista de istorie literară Manuscriptum. Scrieri originale (prima ediţie): Norii (Cartea Românească, 1979); Epos şi logos (Univers, 1981); Poezia (1983); Pasărea Phoenix (Cartea Românească, 1986); Oglinzile (Humanitas, 1993); Luminile şi umbrele sufletului (Univers Enciclopedic, 1995); Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997); În adâncile fântâni ale mării (Albatros, 1997). Traduceri (multe însoţite de aparat critic): Cinci cărţi din Biblie / Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea cântărilor; Platon, Phaidon, Banchetul şi în colaborareHippias Minor, Ion, Euthyphron, Menon; Dante, De vulgari eloquentia, Epistolae, Eclogae; M. Bontempelli, Oameni în timp; E. Cecchi, Peştii roşii; Longos, Daphnis şi Chloe; A. Tilgher, Viaţa şi nemurirea în viziunea greacă; Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale, Alexis, Creierul negru al lui Piranesi; Imre Toth, Palimpsest; G. Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor; Emil Cioran, Antologia portretului; G. Duby,Cavalerul, femeia şi preotul; F. Bluche, De la Cezar la Churchill; Virginia Woolf, Doamna Dalloway, Valurile, Eseuri; T.S. Eliot, Eseuri; Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian; Graham Swift, Ultima comandă. Sursa pentru documentarea biografiei lui Petru Creţia: humanitas.ro. Lista care conţine cărţile lui Petru Creţia poate fi consultată aici: http://www.humanitas.ro/petru-cre%C5%A3ia

5. Foarte important: din 1975, Petru Creţia a îngrijit, alături de Dimitrie Vatamaniuc şi de un grup de cercetători de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediţia critică a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat împreună cu Constantin Noica la Editura Ştiinţifică ediţia “Platon, Opere”.

6. O înregistrare video din 1991 cu Petru Creţia –

7. “Eseu despre falsa conştiinţă” – un text antologic al lui Petru Creţia este un “viral” în mediul online şi un reper pentru ceea ce am putea numi “literatură etică”. Iată un scurt fragment din aceasta: “Falsa conştiinţă ne obligă, fără să ne dăm seama, să jucăm un rol, mai mult, să înscenăm o dramă pentru acest rol şi să o populăm cu crezuri şi cu lupte false, cu apoteoze şi dezastre fictive. Cred că mulţi dintre noi au văzut sau avut în preajma lor asemenea inşi jucându-şi tristul rol pe scena lumii. Unii sunt atât de naivi, atât de de transparenţi şi atât de evident ridicoli, încât nu pot inspira decât o ironie indulgentă şi aproape tandră. Alţii însă pot fi de-a dreptul siniştri. Şi sunt numeroşi, au diferite apucături, dar reductibile la un tip fundamental. Omul de felul acesta se crede şi vrea să fie crezut tocmai ceea ce nu este, şi anume un om nobil în sfera etică şi afectivă, luminat în ordinea cognitivă şi puternic în cea volitivă. Fiind un simplu veleitar utopic, vrea să apară nici mai mult, nici mai puţin decât ca paradigma excelenţei umane. Iar această imagine falsă despre sine o afirmă şi o exibă cu patos, trăind-o mai ales când o propune altora sau se gândeşte pe sine între alţii sau mai presus de alţii. Mai mult, trăind şi făptuind printre oamenii de rând, afirmarea sa de sine ia forma unei lupte şi a unei misiuni, susţinute de un crez care nu e de fapt decât un scenariu pentru a-şi transforma reaua lui aşezare în lume şi faţă de lume într-o idealitate al cărei erou se simte şi se crede a fi. Pe de altă parte, în precipitarea lui de a scăpa de propria sa imagine reală, el o proiectează, în chip inconştient şi malign, asupra altuia sau a altora şi se poate frecvent asista la scene în care acest om, în fond bolnav, îi acuză pe cei din jur de propriile sale scăderi, aberaţii şi grele păcate; şi invers, el săvârşeşte în mod curent ceea ce atât de violent şi de zgomotos blamează la alţii. Şi de aceea tipul acesta de om, a cărui viaţă, astfel, se situează nu numai pe fals, ci şi pe nedreptate, este dăunător celor din preajma lui.”

8. A fost unul dintre actorii civici distincţi în Piaţa Universităţii în 1990. Iată un fragment dintr-un discurs ţinut de Petru Creţia în celebru balcon de la Universitate: „Am fost acuzați în ultimele zile de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigența nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevar, doresc împreună cu toți cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă, și mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală și pe promovarea în viața publică a spiritului de adevăr și a probității politice. În al doilea rând, vă instigam cu dragoste și gând bun la eliminarea practică și legala a tuturor elementelor retrograde si acaparatoare de putere si bunuri nemeritate. (…) În al treilea rând vă instig la dobândirea unui cadru constituțional, care să descătușeze forțele vii ale țării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiți, pe oamenii drepți și curați, talentați și pricepuți, pe cei care pot face o țara nouă mai dreaptă și mai curată. Este vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minți, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentați aici, cu atâta stăruință, cu atâta dârzenie și cu atâta lumină. Acești oameni dau în clipa aceasta și dincolo de orizontul ei sensul și noblețea acestei adunări. Trăiască Libertatea!” Pentru crezul său profund democratic, în 1990, Petru Creţia a fost bătut cu bestialitate în apropierea locuinţei sale de mai mulţi oameni, neidenficaţi pînă astăzi.

9. Muzeul Naţional al Literaturii Românie acordă, în fiecare an, un premiu pentru filologie clasică. Această distincţie este intitulată “Premiul Petru Creţia”.

10. 2005, “Norii”, Petru Creţia: “Vine un ceas al unei vieţi când îţi rămâne, printr-o singură fereastră, o singură privelişte, oricare ar fi ea. Citeşte atunci câte ai văzut cândva, sau măcar aminteşte-ţi, şi ai să crezi că vei fi fost cândva o pasăre sau însuşi vântul.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *