Scrisori de la capătul lumii: ARTA DE A FI ROMÂN

Când „consăteanul” meu Ioan Stanomir, pe care nu-mi amintesc să-l fi întâlnit vreodată, mi-a sugerat o rubrică săptămânală pentru lapunkt.ro, am ştiut că nu pot face faţă acestei stricteţi aleatorii.

Cum pot eu să scriu tocmai din Noua Zeelandă ceva publicabil în virtualul românesc, când eu trăiesc de jumătate de viaţă activă exact pe partea diametral opusă României geografic, economic şi, mai ales, moral? Am căutat o temporizare şi, ca de fiecare dată când pornesc sau ezit să pornesc la un proiect, m-am legat de titlu. Titlul e cel mai bun motiv de ezitare, fiindcă circumscrie conţinutul mai mult decât îl etichetează. Volumul meu „Scriitorul de vagoane şi alte povestiri aproape adevărate” a trecut prin cinci titluri înainte să atingă relativul succes de a fi publicat în ţară (pe bani din străinătate) şi categoricul insucces de a nu fi stârnit interesul autohton pe care mă bazam (pe bani româneşti). Aşa că am contra-propus „Amintiri din România” ca un eventual titlu pentru o serie de texte gândite aici şi publicate acolo.

Apoi, mi-am amintit că sunt, minus vreo 15 ani, român! Şi la români mai merge forma fără fond, dar FUNDUL fără formă, niciodată. Aşa că pretind să încep această serie aici şi mă aştept ca toată lumea, inclusiv cel ce mă invită în aceste pagini iluminate din spate, să se aştepte că promit doar ca să am de ce mă dezice mai bine când îi e lumea mai dragă.

Să trecem la treabă: a fi român e o artă pe care nu o poţi stăpâni. În clipa în care o ai sub control, metamorfoza începe şi fluturele curând nu îşi mai aminteşte că a fost omidă cândva. Eu sunt un astfel de fluture: mi-am trădat părinţii care m-au meditat să intru la medicină şi am sărit gardul la litere, ca să pot fugi mai uşor din ţară; mi-am trădat iubitele toate însurându-mă exact cu singura ce avea să mă urmeze în Occident; mi-am trădat ţara zburând de la oină la cricket; mai predus de toate, mi-am trădat limba în care eram scriitor şi jurnalist – asta pentru mine a însemnat auto-trădarea din ultima tinereţe pe care acum, la prima bătrâneţe, încerc să o repar.

Vreau să înţeleg împreună cu cititorii mei că a fi român se vede din lumea în care sunt cam aşa:

– să ştii să vânturi şi să umpli borşul de casă (în versiunea mea de Occident nu se vinde borş în supermarket);
– să crezi că sarmalele sunt o mâncare tradiţional românească, dar că, dacă au venit totuşi de la otomani, nu se pune pentru că ei le făceau doar din porc;
– să fii convins ca Eminescu este cam cel mai mare romantic european şi să te miri de ce musafirii englezi nu recită ‘Luceafărul’ cot la cot cu tine după miezul noptii;
– să crezi că e dreptul tău să te coste ultimul Windows mai puţin pe tine, ca imigrant român, decât îl costă pe alt imigrant, fiindcă la Microsoft sunt mai mulţi de-ai noştri decât de-ai lor;
– să emiţi păreri experte despre alegerile din România, chiar să faci agitaţie pe tema asta, fără să ştii cine sunt candidaţii şi chiar fără să ai posibilitatea de a vota.

Continuăm?

—–
Christchurch, 19/10/14

Un comentariu

  1. Tzuica…ai uitat Tzuica…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *