Philip Roth-Paul Auster: e romanul un „animal pe moarte”?

Împreună, cele două momente video – care au adunat împreună, pînă acum, mai mult de 70.000 de vizualizari – nu depăşesc 5 minute. Tema care leagă aceste două intervenţii filmate – după modelul „afirmaţie-reacţie” – este întrucîtva familiară spaţiului cultural românesc, dar cu un conţinut destul de diferit. Poate că mai ţineţi minte cum, la începutul anilor 90, s-a discutat – consumîndu-se multă energie inutilă – despre criza romanului, chiar despre sfîrşitul romanului. Ceea ce întemeia atunci discuţia – mai degrabă artificială şi trădînd mai mult nepuţintă literară decît preocupare sinceră pentru ceva ce nu se întîmplă defel prin alte părţi – era, desigur, diferit de ceea ce stă în spatele reacţiei lui Philip Roth şi a contrareacţiei lui Paul Auster. Căci ei doi, cei doi coloşi ai literaturii mondiale, nu doar americane, sînt cei care vorbesc despre aceasta temă în intervenţiile video pe care le puteţi consulta şi dumneavoastră accesînd linkurile indicate puţin mai jos.

1. Reacţia. Link: http://www.youtube.com/watch?v=N7mjsNLNzbc. Într-o cultură a atenţiei de scurtă durată, cum o caracterizează, prin sugestie, marele prozator american, romanul nu va supravieţui. În 2009, cînd e făcută această întregistrare, Philip Roth spune că încă un sfert de secol de atunci înainte e un interval de timp mult prea generos de viaţă pentru roman. Declinul romanului este, crede marele Roth, ireversibil şi accelerat. El, romanul va deveni, în scurt timp „cultic”, iar cei care vor citi romane, o minoritate din ce în ce mai mică. „Pentru a citi un roman, ai nevoie de concentare, de focusare, de devotament faţă de lectură. Dacă veţi citi un roman în mai mult de două săptămîni, asta nu înseamnă că aţi citit cu adevărat romanul. Eu cred că acest tip de concentrare specială, de ateneţie este greu de găsit, din ce în ce mai greu – e greu de identificat un număr mare de oameni, un număr semnificativ de persoane care să deţină aceste calităţi”, spune Philip Roth. Nici măcar invenţii – geniale, dar probabil tardive – nu vor putea stopa acest declin. Kindle, de pildă, nici el nu o poate face. Cartea, deci şi romanul, nu putea concura cu cinematografia. Nu o poate face, cu succes se subînţelege din poziţionarea lui Philip Roth, nici cu televizorul, nici cu ecranul de computer. Or, un Kidle seamănă, sugerează cu pesimism Roth, mai mult cu un „ecran” decît cu o „carte”. Deci, nu, romanul nu are un viitor tonic. Romanul este un fel de animal pe moarte.

2. Contrareacţia. Link: http://www.youtube.com/watch?v=U4I0h0kNH4M. Roth nu are dreptate – romanul nu e pe moarte: spune, crede un alt uriaş al literaturii contemporante, Paul Auster. Ca să nu îi dea dreptate colegului său american de ligă stelară a literaturii (pe care îl admiră enorm), Auster schimbă perspectiva. Cartea, deci şi romanul nu pot fi animale pe moarte. E ceva funciar pentru specia umană şi pentru societăţile pe care oamenii le creează, spune Auster – să se reinventeze mereu şi, întrucît se reinvetează, să îşi creeze propriile poveşti „de spus” despre aceste momente istorice. „Nu sînt un om foarte interesat de tehnologie. Mă depăşeşte. Mărturiresc că nu am computer şi nici telefon mobil”, spune Auster în 2009. Oamenii, duce mai departe raţionamentul Auster pot scrie poveşti mai mult sau mai puţin interesante pe noile „suporturi”. Important e să le fac – şi le fac! Asta e tot ce contează, spune Auster. Oamenii au nevoie vitală de poveşti despre sine şi despre lumile în care trăiesc – fizic sau imaginar – şi asta e salvator şi pentru cărţi. Deci, şi pentru roman.

Cine are dreptate? Să nu ne grăbim să dăm un răspuns tranşant, exclusivist. Ca în bancul celebru cu rabinul, s-ar putea ca amîndoi să aibă dreptate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *