Anamneis II

Voiam sã aflu cum va fi,
Deşi ştiam fãrã sã ştiu
Cum e sã treci printr-un tunel
Care te scoate-n infinit,
Doar cã atunci mã întorceam
Din larg în strâmtul unui trup
Care avea sã uite tot.

Imaterial încã zburam
Prin coridorul cenuşiu
Vegheat de viul nevãzut,
Care-nainte sã mã nasc,
Îmi preschimba lumina-n dor.

Un comentariu

  1. … ar trebui să mai urmeze.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *