Vai cum te-nţeleg, dragă!

Mi se pare că aud cam des că lumea mă „înţelege” şi mă întreb cât de departe poate merge comunicarea între oameni, sau, cu alte cuvinte, cât de adânc se pot înţelege unii pe alţii şi unde este limita la care fiecare rămâne cu propriile lui percepţii, gânduri, experienţe?

Sigur că două cucoane care vorbesc despre ce au găsit sau nu într-un magazin de îmbrăcăminte se vor înţelege cu siguranţă una pe alta. Eu însă mă refer aici la altfel de înţelegere, cea asupra propriei experienţe de viaţă, care e unică pentru fiecare în parte.

Omul este un „animal social”, se cunoaşte importanţa comunităţilor sociale în viaţă lui, al familiei în perpetuarea speciei, a comunicării dintre indivizi ca necesitate a dezvoltării economico-istorico-politice. Dacă acceptăm ideea că fiecare om este un unicat (cu excepţia gemenilor identici, dar si aici apar diferenţe de percepţie), atunci şi percepţiile asupra realităţii din jur sunt unice. Şi, cum un mare procent din realitatea din jurul nostru este percepţia individului asupra ei, diferenţele dintre viziunile fiecăruia asupra realităţii pot deveni apreciabile. Când doi indivizi sunt la malul marii, s-ar putea ca unuia valurile să i se pară neobişnuit de mari, dar celuilalt, normale. Valurile însă au dimensiunea lor, ceea ce diferă e numai percepţia celor doi asupra mărimii lor.

Percepţiile sunt determinate de personalitatea individului, temperamentul, capacitatea afectivă, educaţia şi altele. Rolul primordial îl joacă primii ani de viaţă, când relaţia cu părinţii e cea care va afecta pentru tot restul vieţii percepţiile viitorului adult. Să luăm exemplul unui copil cu părinţi calzi şi buni, care îl răsfaţă, dar care mor tineri; acest copil va deveni un adult frustrat de pierderea timpurie a părinţilor şi, odată cu ea, de căldură pe care, deşi o va caută la prieteni, nu o va găsi identică cu cea visată. Invers, un copil care are părinţi foarte ocupaţi şi care-l neglijează, dar care trăiesc mult, va avea şi el, ca adult, frustrarea lipsei de căldură şi va căuta şi el în viaţă compensaţia acestei lipse. Cei doi adulţi caută în jur, s-ar părea, acelaşi lucru, dar, cum situaţiile din copilărie au fost diferite, deşi vor înţelege situaţia celuilalt, cei doi nu vor avea aceleaşi percepţii. Cel care a fost neglijat de părinţi va fi mai apt să accepte situaţiile neplăcute ale vieţii decât celălalt, din simplul motiv că şi-a creat un sistem de autoapărare încă din copilărie!

Oare cei doi adulţi, puşi faţă în faţă, se vor „înţelege” unul pe altul? Intelectual, da, practic, nu prea. Percepţiile lor vor fi diferite. Cel care a avut părinţi calzi şi buni dar care au murit tineri va rămâne cu un fel de „manie a persecuţiei” şi i se va părea că prietenii nu-i dau destul. Celălalt, pus exact în aceleaşi condiţii că primul, va fi fericit cu ce-i dăruiesc prietenii.

Am dat numai un exemplu de percepţii diferite în relaţiile dintre oameni şi, cum spuneam, intră în joc şi temperamentul şi capacitatea emotivă a fiecăruia.

În anumite împrejurări, un rol important îl joacă şi climatul politic. Un om format într-o ţară cu dictatură comunistă va purta cu el, toata viaţa, urmele educaţiei primite. Când societatea în care s-a format şi a trăit era bazată pe urmărirea reciprocă, pe critică şi autocritică – ambele false şi nesincere, dar obligatorii -, pe laudele axate pe interes politic şi nu pe merite reale, un asemenea individ, ajuns într-o societate democratică, va continua vechile obiceiuri, pur şi simplu pentru că aşa a fost învăţat.

Şi cum pot continua vechile prietenii dintre un individ care  a înţeles fostele mecanisme ale comunismului şi şi-a schimbat fundamental principiile şi comportamentul şi unul care a rămas înţepenit în vechile formule?  Sau dintre un „plecat”, care a fost obligat să se integreze în noua societate şi un „rămas” în ţară, unde, chiar după 25 de ani de la dispariţia comunismului, se mai practică vechi obiceiuri, pe care unii refuză să le „perceapă” ca atare?

Psihiatria a studiat în amănunţime multitudinea cazurilor existente şi specialiştii vor şti să explice celor care apelează la terapie cauzele dezechilibrelor sufleteşti. Odată explicate cauzele, individul poate să-şi analizeze percepţiile şi, eventual, să încerce să şi le remodeleze.

Şi atunci, cât de adânc ne putem înţelege unul pe altul, când fiecare dintre noi sutem unici în structură, experienţă umană, temperament, personalitate şi capacitate emotivă?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *