Leszek Kolakowski, „Prezenţa Mitului. Introducere”

Această cărticică este o sinteză succintă a unei lucrări inexistente, de a cărei versiune mai extinsă vor fi cruţaţi, mai mult ca sigur, cititorii ei potenţiali. Am ţinut ca ea să fie succintă, ca urmare să fie lipsită, atât cât e posibil, de exemple, anecdote istorice, note de subsol, nume, citate, referinţe, clasificări extinse, digresiuni, obiecţii, polemici. Atributul conciziei reprezintă preţul unor defecţiuni generate de o oarecare ariditate, de monotonia şi insuficienţa unei aşa-numite documentaţii obiective. Ea nu este nici o lucrare ştiinţifică (mai ales în domeniul studiilor de religie, al mitografiei, sociologiei sau psihologiei mitului), ci o încercare de a prezenta un anumit punct de vedere cu privire la o chestiune sensibilă, prezentă necontenit în filozofia culturii: această chestiune se referă la localizarea, în cultură, a producţiei creatoare de mituri, din punctul de vedere al trăsăturilor structurale ale conştiinţei umane.

no images were found


Cuvântul mit, a cărui definiţie nu voi căuta s-o formulez cu exactitate nicăieri şi al cărui sens — cum ne imaginăm — va reieşi din întregul demonstraţiei, necesită o anumită precizare iniţială. Sfera lui se intersectează cu sfera desemnată de cercetările din domeniul religiei. Cuprinde o parte — ce-i drept, genetică, deşi cantitativ nesemnificativă — a miturilor religioase, şi anume a celor primare; mai cuprinde, în plus, anumite constructe (în subsidiar sau în mod explicit) din viaţa noastră intelectuală şi afectivă, şi anume pe acelea care ne permit să legăm între ele, teleologic vorbind, componente condiţionate şi variabile ale experienţei, prin raportare la realităţi necondiţionate (cum ar fi „existenţa“, „adevărul“, „valoarea“). Caut să argumentez această identificare printr-o identitate esenţială a funcţiilor pe care le îndeplinesc aceste produse diferite ale activităţii spirituale umane; de asemenea, încerc să explic prin ce se manifestă caracterul indispensabil al acestor funcţii în viaţa culturii; totodată, în ce sens ele sunt sau nu capabile să co-existe cu efortul tehnologic şi ştiinţific.
Caracterul mitologic al acestor constructe secundare se constituie în ideea principală a demonstraţiei. Echivalarea lor cu mitul în sensul primordial al cuvântului devine eficientă datorită unei funcţii extrem de importante. Nu iau în considerare acele calităţi ale mitului — mai ales pe cele narative —, care legitimează examinarea prelungirilor acestuia în operele de imaginaţie artistică. […]
Voi încerca să aplic conceptul generalizat de mit ca pe o plasă care depistează, în cultură, un trainic element component, datorită căruia creează, oarecum, un alt principiu de clasificare a fenomenelor, decât se acceptă adesea în filozofia culturii. După convingerea mea, graniţa reală dintre nivelul mitologic al culturii şi nivelul ei tehnologic şi ştiinţific se configurează altfel decât am putea judeca pe baza interpretărilor general-cunoscute, funcţionale, ale creaţiei mitologice umane. Acest altfel nu este, totuşi, pur şi simplu, rezultatul altui sens atribuit în mod arbitrar cuvântului mit. Dimpotrivă, acel sens apare schimbat, din convingerea mea că mitologiile religioase reprezintă o variantă sau o particularizare istorică a unui fenomen care poate fi definit printr-o caracteristică fundamentală, comunitatea funcţională esenţială îmbinând aceste mitologii cu produse care apar — şi în civilizaţia noastră — în toate formele de convieţuire umană: în activităţile intelectuale, în creaţia artistică, în limbaj, în convieţuirea bazată pe valori morale, în efortul însuşi al tehnologiei, în viaţa sexuală. În cazul acesta, încerc să urmăresc prezenţa mitului în arii nemitice ale experienţei şi gândirii. Astfel, de pildă, nu cred că ar trebui să mă folosesc de opoziţia dintre cele două blocuri eterogene care sunt ştiinţa şi religia — şi asta nu numai din cauză că fenomenele religioase funcţionează ca instrumente în diferite sfere ale existenţei colective, ci şi pentru că legitimizarea surselor efortului ştiinţific beneficiază de activitatea conştiinţei mitice. Din considerente similare, încerc să devin independent, în măsura posibilităţilor, în raport cu opoziţii precum intelectul/intuiţia, gândirea/afectivitatea etc. […]
Cu toate că întreg acest discurs este alcătuit din crâmpeie de idei, adunate în timpul parcurgerii diverselor studii de istorie, el prezintă pentru mine o anumită însemnătate. Înţeleg bine că de aici nu rezultă nicidecum faptul că ar mai avea vreo altă importanţă; mi se pare, totuşi, că încercările de a se reveni la întrebările fundamentale, dacă sunt legate cu un efort de imaginaţie lipsit de idei preconcepute, nu pot fi întru totul deşarte, cu toate că niciodată nu se încheie cu succes deplin. Construirea de noi instrumente lingvistice pentru rostirea aceloraşi întrebări — iată destinul efortului filozofilor. Destinul acesta poate fi considerat o dovadă a deznădejdii efortului în sine, dar putem vedea în el — mai degrabă — şi un argument în favoarea vitalităţii situaţiei interogate. Este un fenomen natural faptul că, în primele momente ale trezirii reflecţiei independente, ne punem aceleaşi întrebări pe care le repetăm apoi la capătul gândului. Faptul că nu dispunem de o energie spirituală care ne-ar permite să ne satisfacem curiozitatea reprezintă o circumstanţă asupra căreia s-ar cuveni să zăbovim, dar şi mai mult ne dă de gândit faptul că, ştiind acest lucru, posedăm oricând suficientă energie pentru a pune mai departe întrebări. Less than All cannot satisfy Man.

[fragment din volumul
Leszek Kołakowski, Prezenţa mitului,traducere de Constantin Geambasu,
Curtea Veche Publishing, 2014, pp. 7-11]

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *