Romanul lui Alessandro Baricco – Mr. Gwyn – oferă, ca de altfel şi celelalte cărți ale scriitorului italian, savuroase pagini de literatură care provoacă dependență, strecurându-se pe sub piele. Simplă, fluidă, structurată în capitole scurte, plină de suspans bine dozat și nespulberat pe de-antregul, această ultimă traducere în limba româna realizată de Gabriela Lungu, este un scurt roman, rafinat şi dens, plin de simboluri privind literatura cu tot ce implică ea.
no images were found
Personajul principal al romanului este, ca şi în celelalte romane ale lui Baricco, un ciudat, fară a semăna cu vreunul dintre predecesorii săi. De data aceasta protagonist este un fost acordor de piane, devenit un scriitor la modă în Anglia şi în străinătate, autor a trei romane total diferite între ele (!), colaborator al prestigiosului The Guardian. Cititorii şi-i fascinase graţie ,,uşurinţei cu care ştia să intre în mintea oamenilor şi să le redea sentimentele. Părea să ştie cuvintele pe care oricine le-ar fi spus şi să gândească în avans gândurile oricui”. Cum romanul stă sub semnul spusei lui Valéry – ,,Tout commence par une interruption” (deci al continuării vieţii tocmai prin fisură), într-o bună zi bărbatul are, ca mulţi dintre noi de altfel, senzaţia irepresibilă că nu se potriveşte vieţii pe care o duce, că este momentul să-şi lepede măştile. Momentul în care preferă să nu… Astfel că trimite o scrisoare la ziarul al cărui colaborator era, unde menţionează 52 de lucruri pe care promite să nu le mai facă. Printre acestea, să nu mai scrie şi să nu mai publice cărţi. Se izolează, surprinzându-i pe toţi, mai ales pe impresar care îi este şi singurul prieten. Iniţial, satisfacţia asociată evadării are savoare: ,,Era asemenea unui cal care, dacă se întâmplă să-şi piardă jocheul, se întoarce înapoi, distrat, în trap mărunt, în timp ce caii ceilalţi îşi dau sufletul să ajungă la potou într-o ordine de sosire oarecare. Deliciul unei asemenea stări sufleteşti era infinit”.
Zis şi făcut. Dar nu pe de-a-ntregul. Conştientizarea neputinţei de a supravieţui fară a crea şi fără a simţi reacţiile oamenilor îl alarmează. Trucul de a-şi scrie în minte textele nu este suficient. Înțelegerea sensului vieții presupune în fond acceptarea ideii că viața fără literatură nu are sens. E nevoie de un compromis. Pentru a se ține de promisiunea publică găseşte o inedită idee salvatoare, graţie unei bătrâne întâlnite o singură dată (când aceasta era vie, căci după moarte îi devine singura confidentă, acesta fiind unul dintre elementele suprarealiste din roman) şi ca urmare a puternicei impresii provocate de contemplarea unor portrete într-o galerie de artă. Hotărăşte să scrie portrete. Devine ceea ce s-ar numi copist, ca Bartleby, doar că el vrea să copieze în cuvinte oameni. Fuge spre a-şi căuta o armă, încercând o schimbare de strategie.
Visul său este acela de a aduce prin munca sa oamenii „acasă”, făcându-i să-și recunoască intimitatea profundă în poveştile scrise de el. Poveştile, plătite cu mulţi bani, dându-le ,,proprietarilor” cea mai puternică satisfacţie a vieţii lor, au puterea de a scoate la iveală o lume interioară nicicând lămurită. Doar prin aceste portrete transformate în poveşti oamenii se întâlnesc cu ei înşişi. Este o soluţie inedită, de un absurd poetic, care trece dincolo de scrisul obişnuit. Experimentul său e o forţare şi o depăşire a propriilor limite limitelor, o trecere dincolo de graniţele cunoscutului, cu atât mai mult cu cât pentru a face asta pune la cale un întreg ritual. Oamenii stau dezbrăcaţi în aceeaşi cameră cu el, fără a vorbi, timp de 32 de zile, patru ore pe zi, într-un decor pus la punct în cele mai mici amănunte: culori, sunete, dar mai ales un joc al stingerii luminilor calculat la precizie pentru timpul petrecut de fiecare om acolo: ,,începuse să măsoare – întins pe jos, în atelier, într-o absolută singurătate – greutatea orelor şi consistenţa zilelor. […] Trebuia găsită viteza în care s-ar fi topit stânjeneala şi lentoarea cu care urma să iasă la suprafaţă un adevăr oarecare. Îşi dădu seama că, la fel cum se întâmplă în viaţă, doar o anumită punctualitate putea duce la îndeplinire acel gest – aşa cum doar anumite clipe îi fac fericiţi pe oameni”. Totul pentru ca fiinţele rătăcite în viaţă să se regăsească prin cuvintele lui Gwyn transformate în poveste. Tot pe această cale se va regăsi Gwyn însuşi. Cea care îi va fi primul client, dar şi secretara de care îl va lega şi o iubire suspendată (,,Vorbeau într-un timp al lor, şi împrejur nu mai exista nimic. Din când în când, între o întrebare şi alta, trecea o tăcere goală, în care amândoi măsurau cât erau dispuşi să ştie, sau să explice, fără să piardă plăcerea unui mister pe care-l ştiau indispensabil”) va conştientiza peste ani: ,,Jasper Gwyn m-a învăţat că nu suntem personaje, suntem poveşti, spuse Rebecca. Ne oprim la ideea că suntem un personaj prins în cine ştie ce aventură, chiar foarte simplă, dar ceea ce ar trebui să înţelegem e că noi suntem toată povestea, nu numai personajul acela. Suntem pădurea prin care se plimbă, ticălosul care-l păcăleşte, haosul din jur, oamenii care trec, culoarea lucrurilor, zgomotele”.
Pactul confidenţei e parte a ritualului. Odată încălcate regulile, planul se va destrăma, iar Gwyn dispare misterios, enigmele sale vor fi însă descifrate peste zece ani de către Rebecca. În lipsa enigmaticului scriitor, femeia se transformă fără voie, într-un detectiv al sensului vieţii şi al creaţiei. Ea este un cititor ideal care duce mai departe căutarea, înţelegerea: ,,De ce suntem în stare, se gândi. Să creştem, să iubim, să facem copii, să îmbătrânim – şi toate astea în timp ce suntem şi altundeva, în răstimpul unui răspuns neprimit sau al unui gest neterminat”.
Romanul pune în discuţie raportul dintre real şi imaginar, dintre văzut şi nevăzut, aducând în prim-plan puterile nebănuite ale literaturii, nevoia de cunoaştere, dar şi de reinventare a omului, care are nevoie de el însuşi, ,,citit” fiind de ceilalţi. Ca şi în Novecento, şi în Mr. Gwyn scriitura este una muzicală, ritmul este lent, cu alternanţe şi cu pauze, textul fiind ìn ansamblul său poetic, provocând deopotrivă sensibilitatea şi imaginaţia cititorului, iar atmosfera specială, suprarealistă este seducătoare, specifică lui Baricco.
Alessandro Baricco, Mr. Gwyn, traducere din italiană de Gabriela Lungu, Humanitas Fiction, 2014
