Inteligenţă şi autism

Curious dog 2Am avut ocazia recent să văd un exemplu de relaţie intensă tată-fiu cu ocazia difuzării la Cineplex a spectacolului filmat la Londra cu piesa „The curious incident of the dog in the night time” („Ciudatul incident nocturn al unui câine”), adaptarea dramatică de Simon Stephens după romanul best-seller cu acelaşi nume de Mark Heddon.  Piesa a luat şapte premii „Olivier”, inclusiv pe cel pentru cea mai bună piesă modernă.

Spectacolul e excelent. Şcoala engleză de teatru nu încetează să suprindă spectatorul prin jocul nuanţat al actorilor, prin inventivitatea elementelor vizuale şi auditive, prin regie şi scenografie. Povestea e originală şi interesantă. Christopher Boone, un adolescent autistic, cu capacităţi de memorie şi de calcul ieşite din comun, vrea să afle cine a omorât câinele vecinei în noaptea precedentă dimineţii în care el l-a găsit în curte înjunghiat cu o furcă. Romanul este scris la persoana întâia, iar piesa este adaptată corespunzător şi nu insistă asupra sindromului mental al băiatului, ci lucrurile se „întâmplă” pur şi simplu. Ar fi totuşi de menţionat marele merit al regiei piesei de a reda, prin imagini şi sunete, caracteristica unui autist de a fi dezorientat de zgomotele si aglomeraţia din jur. Percepţia tânărului asupra realităţii e diferită decât cea a spectatorului şi spectacolul reuşeşte magistral să o ilustreze.

Când Christopher găseşte câinele ucis, el este primul  care e acuzat de crimă. Ştiindu-se nevinovat, îşi propune să afle cine e făptaşul. Autismul nu-i permite să mintă, de asemenea el pare indiferent la cei din jur. Nu suportă să fie atins, singurul contact fizic dintre el şi orice altă persoană e o uşoară atingere cu vârfurile degetelor. Căutarea criminalului începe cu vizitele lui Christopher la vecini, în ciuda rugăminţilor insistente ale tatălui de a renunţa la această căutare. Legătura fiului cu tatăl pare obişnuită, tatăl este cel care îl îngrijeşte, mama e bolnavă şi apoi moare de inimă în spital. Ştirea dispariţiei mamei, aflată de la tată, îl afectează pe tânăr, dar emoţiile sunt invizibile. Din micile lui conversaţii cu vecinii aflăm că mama lui avusese o relaţie cu soţul vecinei căreia i s-a ucis câinele, soţ care o părăsise pe vecină cu doi ani în urmă. Bănuiala lui Christopher cade imediat pe acel soţ care, dacă şi-a părăsit soţia, poate că, din ură, i-a omorât şi câinele. Băiatul îşi notează tot parcursul lui detectivistic într-un caiet pe care, însă, tatăl îl descoperă şi-l ascunde de băiat, dar Christopher îl găseşte.

Şi  aici vine momentul cheie al piesei: lângă caiet, Christopher găseşte un teanc de plicuri nedeschise, adresate lui, de la mama. Observă că data poştei e după ce tatăl i-a spus că mama ar fi murit, deci înţelege că tatăl l-a minţit, mama trăieşte. Din lectura scrisorilor, Christopher află de ce mama, care nu mai suporta durerea unui un fiu cu o suferinţă mentală, s-a mutat, cu bărbatul vecinei, la Londra. În timp ce băiatul citeşte scrisorile, intră în cameră tatăl, care-şi dă seama de descoperirea băiatului.  Îi cere iertare pentru că l-a minţit şi îi mărtuisriseşte că el a omorât câinele. După ce mama lui Christopher l-a părăsit, a sperat să-şi găsească alinare la vecina cu al cărei soţ plecase ea, dar a fost refuzat şi, ca răzbunare, i-a ucis câinele.

Misterul crimei e rezolvat. Băiatul însă, deşi l-a iertat pe tată, pleacă singur la Londra, cu trenul, la mama lui, a cărei adresă o ştie de pe plicul scrisorilor, de teamă că tatăl, care l-a omorât pe câine, să nu-l omoare şi pe el. Ajunge la mama lui, de unde însă tatăl vine să-l ia înapoi. Băiatul acceptă să se întoarcă, dar numai însoţit şi de mamă.

La întoarcere, tânărul trece cu succes un examen dificil la şcoală. Mama lui nu va sta cu el, dar tatăl e hotărât să-şi apropie fiul, emoţional, pentru a-şi repara faptul că l-a minţit. Şi aici e momentul de maximă inteligenţă emoţinală pe care o poate avea un tată: îi face cadou fiului un  pui de căţel. Cu acest gest de o mare tandreţe, Chrisopher e cucerit: ia imediat în braţe căţelul, îl mângâie, îl sărută şi comunicarea cu tatăl s-a cimentat: îi promite acestuia că îl va ajuta la treburi. Momentul din piesă în care se produce această apropiere dintre tată şi fiu e de o mare intensitate.

Piesa a fost comentată de mulţi critici, din multe puncte de vedere, dar nimeni nu a spus nimic despre cutremurătorul final al întâlnirii emoţionale dintre tată şi fiu, când tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, indirect, prin atingerea căţeluşului.

Dedic aceste rânduri taţilor care iubesc cu devoţiunea tatălui din piesa povestită, care poate nu ştiu să rostească „te iubesc”, dar a căror dragoste depăşeşte limitele unor simple cuvinte.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *