Talk Show – Lucian Boia inamicul naţiunii române?

În prima fază, îţi imaginezi că ai citit cartea. În a doua, evaluezi ce ai reţinut şi-ţi dezvolţi argumente să polemizezi cu autorul. În cele din urmă, apari la televizor într-un Talk-Show şi le spui tuturor cum stau lucrurile.

Asta am văzut săptămâna trecută la televizor. Am urmărit emisiunea pur întâmplător. Mărturisesc că nu mi-a fost prea clar de ce erau aşa supăraţi, însă nu mi-a luat mult să înţeleg că, în frunte cu moderatoarea, nimeni nu citise cartea adusă în discuţie: Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, interpretări. Humanitas: 2014.

Dar cu toţii aveau o părere de neclintit şi erau revoltaţi: în ultima sa carte Lucian Boia ar fi terfelit ţara şi istoria naţională. Ar fi contestat proiectul naţional Românesc înfăptuit la finele Primului Război Mondial. Cum de poate cineva pune sub semnul întrebării “unanimitatea proiectului naţional de veacuri” împlinit atunci?

Ceea ce a scris Lucian Boia nu este şocant sau nemaiauzit. Şocantă este cecitatea şi neînţelegea unor lucruri absolut banale! Înainte de 1918, Transilvania “nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859”; în 1918, românii puteau invoca “dreptul etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric” – sunt frazele care au scandalizat. Într-adevăr principalul argument invocat, în 1918, la unirea Transilvaniei cu România, a fost cel etnic. Fără urmă de tăgadă, în Transilvania, românii erau cei mai numeroşi.

Pentru cazul Bucovinei a existat şi argumentul istoric: în 1775, Bucovina a fost ruptă de Moldova şi anexată de austrieci. Ce fel de atac, defăimare, terfelire a neamului şi a ţării sunt aceste evidenţe? Cine să-l plătească pe Lucian Boia să scrie asta, aşa cum s-a insinuat? Ce turneu fantasmagoric de conferinţe bine remunerate să facă Lucian Boia, pornind de la această carte? Unde vrea să ajungă domnul Boia, ce urmăreşte? Analiştii din platou s-au îndoit la unison că Lucian Boia ar fi un istoric adevărat…

mihaiviteazulApoi s-au prezentat argumente care de care mai “ingenioase”: sentimentul naţional la Mihai Viteazul, cel care a vrut să-i unească pe români într-o Dacie Mare şi, desigur, nu putea lipsi Mihai Eminescu… a mai fost pomenită o Românie prin sec. XIV pentru că ar fi existat un Ghelasie, arhiepiscop al românilor. Adevărat, dar pe jumătate! Sfântul Ghelasie de la Râmeţ a fost arhiepiscop, dar nu al românilor, ci al Transilvaniei. Singura informaţie despre el este o însemnare din pronaosul mânăstirii Râmeţ. Nu e puţin lucru: în vremea lui Ludovic (rege maghiar) exista un cap al bisericii ortodoxe în Transilvania! S-a mai invocat o “grozăvie”: deşi limba de cult în spaţiul nostru a fost vreme de secole slavona, de fapt, de la Sfântul Andrei încoace, s-ar fi utilizat limba română în biserici.

Apoi analistul Bogdan Chrieac care mereu vorbeşte la televizor, cu mină serioasă şi aer grav, despre orice, mărturiseşte că o doamnă de încredere i-a spus că demersul de demitologizare a istoriei întreprins de profesorul Boia este unul pueril. A spus asta fălos ca şi cum ar fi descoperit piatra filosofală. Mă întreb şi eu: oare mitologizarea istoriei este un demers matur? Ştiu că există “statui ale minţii” în vulgata noastră istorică (folosesc expresia dintr-un articol al lui Mihai Els) care îşi trag seva din istoriografia comunist-ceauşistă… şi care încă mai sunt obiecte de cult, inclusiv prin facultăţile de istorie româneşti. Chiar mai este nevoie să reproducem şi astăzi un discurs care în anii ‘80 reprezenta singurul confort al românilor ce nu mai credeau deloc în viitorul utopic promis de regim?

Spre final, un analist se întreabă, de ce acum această carte?… şi, tot el, dă răspunsul. Trebuie să fi apărut cu un scop ascuns că prea e în contextul “punerii la grea încercare a dreptului internaţional în Crimeea”. Ei bine, nicio coincidenţă de felul ăsta! Într-adevăr, cartea nu este întâmplătoare, dar raţiunea – oricât ar părea de banal raportat la un scenariu conspiraţionist – este trecerea timpului şi nevoia unui moment de reflecţie la un secol de la izbucnirea Primului Război Mondial. Ce a fost atunci, a determinat întreaga soartă a secolului XX!

Lucian Boia nu a spus nimic ieşit din comun în cartea despre Primul Război Mondial. Nu a reinterpretat prima conflagraţie mondială, nu a căutat să-şi sporească notorietate prin ceva şocant, să epateze sau să facă un exerciţiu de marketing, aşa cum s-a insinuat în emisiune. La un moment dat, cei prezenţi în platou se codeau să pronunţe numele “Lucian Boia”, ceva de felul în care vrăjitorii lumii lui Harry Potter evitau să rostească Voldemort – şi spuneau “He-Who-Must-Not-Be-Named”. Totuşi, ceea ce nu s-a discutat nicio secundă este capitolul despre problema cauzalităţii în istorie. Este un aspect esenţial pentru felul cum reconstituim trecutul. Este ceva despre natura intimă a istoriei, poate mai greu de înţeles şi discutat într-un talk-show – unde cei prezenţi nu cred că citiseră nimic din carte!

Spre sfârşitul emisiunii, a venit vorba despre prezentul proiect de ţară românesc. Dacă la 1918 a existat un proiect naţional, acum ce mai avem? Cineva a spus că l-am împlinit prin intrarea în NATO şi UE. Aşa să fie?

Ceea ce avem astăzi este o lipsă adâncă de viziune legat de viitorul nostru ca ţară. Vedem asta în fiecare zi la televizor. Şi să ştiţi că şi trecutul suferă din cauza asta! Chiar dacă pare paradoxal, istoria nu este exclusiv legată de ce a fost. Istoria rememorează şi reconstituie trecutul, dar atunci când nu se mai întrevede niciun viitor, ea moare!

6 Comentarii

  1. un maghiar says:

    Am cumparat cartea dupa ce am vizionat si eu emisiunea respectiva, din pura curiozitate…Inca nu am ajuns la sfarsit, dar mi-a placut modul prin care domnul Boia simplifica, explica intamplarile, te face sa intelegi foarte simplu o chestiune complexa care a avut o conotatie internationala, ma refer la primul razboi mondial, cum a pornit, unde a ajuns…cum a schimbat aceasta lume in care traim…
    Ceea ce m-a frapat in mod negativ, avand in mintea mea refuzul celor din emisiune, ca oricine cine incearca sa prezinte intr-un mod realist lucrurile, (cred ca cu asta nu jigneste istoria unui popor), este considerat un tradator…Pentru nationalistii de serviciu cel care se incumeta sa prezinte chestii logice si adevarate, sa deschida ochii asupra faptelor istorice intr-un mod real, imediat este bagat in cutia tradatorilor, nationalistii refuza adevaruri istorice, pentru a avea numai o istorie stralucitoare. Asumarea istoriei la orice natiune, nu inseamna numai asumarea faptelor glorioase din istorie, dar si a greselilor, a adevarurilor care sunt stanjenitoare…Numai prin acest fel se poate lumina constiinta unui popor, se poate merge inainte…

  2. Romania e in al 7-lea an de la aderarea sa la UE si ma mir faptul ca se uita de faptul ca pe pașaport înainte de „Romania” e scris „Uniunea Europeana”, ca pe langa identitatea de „romani” cetățenii României sunt cetățeni EUROPENI, fapt ce oferă nu numai drepturi, dar si OBLIGAȚIUNI. N-am intalnit discutii, articole emisiuni, in care cetatenii elementar sa fie informati si educati in spiritul valorilor si principiilor europene. Statul Romania pune pe prim plan educatia patriotico-ultranationalista si o neglijeaza totalmente pe cea DEMOCRATICA, EUROPEANA. Se face imporfesia ca nici cei de la Palatul Cotroceni n-au deschis ni n-au vazut Carta Drepturilor Fundamentale in UE, in deosebi art.21 care interzice categoric DISCRIMINAREA pe cele mai diverse motive. Oriunde n-as arunca ochii pe forumuri, in presa – la tot pasul e prezenta DISCRIMINAREA. Cele mai odioase idei de sorginte fascista ca EXCLUSIVISMUL natiei si limbii romane etc. – se propaga la nivel de stat.

  3. Liviu Gaiță Liviu Gaiță says:

    Va multumesc pentru replica adecvată pe care o dați acelei făcături media. Pentru mine este dureroasă reacția dominantă în intelectualitatea română la scrierile domnului Boia. Nu prea are parte de critici sau de contraargumente, ci doar de răstălmăciri mult sub ștacheta analizei critice pe care o propune. Eu nu prețuiesc și îmi reprim impulsurile de „mândrie”, pe orice temă. Cărțile domniei sale, multe realizări discrete ale conaționalilor mei, de la opere de artă, tehnice, spirituale sau doar muncă bine făcută, precum loturile agricole bine lucrate sau … programele Radio România Cultural, sau articolul dumneavoastră de mai sus, astfel de lucruri mă fac să mă simt nu mândru, ci confortabil că sunt român. Pentru mine asta înseamnă spațiu vital. Vreau numai să subliniez ce importantă poate fi publicarea unei reacții precum a dumneavoastră, poate pentru mulți ca mine.

  4. mihai tanase says:

    Am sa-mi permit sa ma bag în discutie cu un citat despre care am aflat doar de curând:

    „Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult”.
    Ion Luca Caragiale

  5. Cred ca este necesar sa dezvoltati ideile din acest scurt dar consistent articol. Cred ca toti ce DORESC au nevoie mare de cunoastere. Identific ca una din principalele cauze, ale starii total nesatisfacatoare de lucruri din tara noastra, absenta „insulelor” de competente IN TOATE DOMENIILE. Nu de putine ori, am incercat senzatia absentei intelectualilor de calitate, spatiu politic si implicit mediatic fiind ocupat de caricaturi.

    • Liviu Iancu says:

      Aveţi perfectă dreptate: toţi diletanţii se cred cunoscători, aceasta este marea problemă a societăţii româneşti.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *