Noi putem să facem, întotdeauna, lucrurile mai bine decât celălalt. Putem să tăiem iarba mai bine, să aranjăm biroul mai bine, să gătim mai bine, să facem o lucrare mai bună, să trăim mai bine, să alegem partenerul potrivit, să ne creștem copiii mai bine. Noi suntem, deci, mai buni decât ceilalți! E greu să scapi de „crucea” asta. Ceea ce îmi amintește de o conferință TEDx (Tali Sharot: The optimism bias), unde speaker-ul i-a întrebat oamenii din public cât de interesanți, atractivi sau modești sunt comparativ cu cel de lângă. Evident, toți se credeau superiori ceilalți. Ceea ce este imposibil, nu-i așa? Problema fiind aceea că avem mereu tendința să credem asta, ca și cum ar veni din instinct.
Eu am obișnuința să spun: hai, îți dau ție comanda, fă tu mai bine ca mine! Evident că nu sare nimeni să-și demonstreze potențiala pricepere sau superioritate sau cum vreți să o numiți. Dar la vorbă nu ne întrece nimeni. Știu că sună a clișeu, dar nu pot să nu aduc în discuție realitatea asta. Poate că, totuși, ceva începe să se mai miște, vreo adiere a conștiinței de sine ne poate face să ne oprim un pic și să ne gândim: eram noi în stare să facem cutare treabă mai bine? O duceam până la capăt în felul nostru, da, dar asta nu înseamnă neapărat că rezultatul era mai bun sau mai rău. Când încercăm să ne situăm în termeni de bine sau rău, iese la iveală o poveste lungă și fără sfârșit.
Această problemă apare mereu și a devenit un fel de minge slab umflată pe care o aruncăm unul de la altul, fie acasă, la școală sau la serviciu; fiecare o modelează cum vrea și se folosește de ea atunci când responsabilitatea îi cade pe umeri precum zăpada de la streașină.
Și ca să mă apropii doar puțin de politică (fiindcă nu-mi place să vorbesc despre ea), de câte ori nu am auzit: ei, dacă aveam eu banii ăia, ce făceam în locul ăsta? Ridicam munți, pavam străzile cu aur și ceream taxă de intrare, să vadă lumea de ce sunt capabil. Sau ”Nu este în stare de nimic primarul ăsta, păi uite cum arată cartierul ăsta, a distrus totul, a furat și mințit”. Trecând peste partea cu ”cine l-a votat”, dacă te-ai fi aflat în locul lui, chiar făceai ce nu a fost el în stare? Chiar? Că dacă e așa, ar cam trebui să trăim într-o Românie schimbată la 180 °. Dar nu trăim, nu-i așa? Fiindcă noi mereu vom fi mai buni decât celălalt. Doar cu vorba, mă tem.
