Estul Ucrainei este scena pe care se desfăşoară un nou act din drama ce a debutat cu anexarea Crimeii. Democraţia şi auto-determinarea sunt răstălmăcite, spre a da o aură de legimitate agresiunii ce se alimentează din absenţa reacţiilor celor care ar putea-o opri. Grandomania geopolitică a lui Putin se suprapune peste slăbiciunea, complicităţile şi naivităţile occidentale.
Dar această sfidare nu este doar una militară. Dincolo de ea se află ambiţia de a edifica un model alternativ la cel denunţat şi demonizat de Kremlin. De aici, versatilitatea regimului Putin şi tentativele acestuia de a recurge la un instrumentar de teme şi de imagini capabil de a adânci diviziunile în interiorul “ lagărului “ occidental. Sinteza lui Putin are vocaţia de a uni vârste si registre până atunci separate tradiţional. Pentru cei care trăiesc în umbra grandorii sovietice, Putin este paladinul ce răzbună umilinţele şi restaurează o patrie dezunită şi mutilată. Pentru cei care aspiră la regăsirea drumului pierdut la 1917, Putin îmbracă, în ceremoniile sale, hlamida de urmaş al ţarilor şi de protector al ortodoxiei. Sinteza de naţionalism, de paternalism şi de mistică a statului pe care Putin o pune în scenă duce mai departe o linie influentă în politica rusă. Tradiţiile, mai vechi sau mai noi, sunt instrumentalizate, mobilizate şi metabolizate propagandistic.
Ceea ce îl leagă pe Putin de predecesorii săi sovietici este înclinaţia de a se raporta, polemic şi agresiv, la un Occident desenat caricatural, diabolizat ritualic. În epoca de înflorire a socialismului biruitor,Vestul era un deşert al rapacităţii şi exploatării, un infern în care drogurile şi mizeria corupeau clasa muncitoare şi o secătuiau de energiile ei revoluţionare. Occidentul de astăzi al lui Putin este zugrăvit ca un teritoriu în care morala familiei este abandonată, iar naţiunile sunt ameninţate cu extincţia, prin legiferarea căsătoriilor homosexuale. Polarităţile ideologice sunt inversate , deliberat, iar Putin este celebrat ca un apostol al familiei, creştinităţii şi moralei. El este, în lectura tovarăşilor de drum europeni sau americani, autenticul conservator dedicat idealurilor pe care Vestul le-a părăsit, vinovat. Ca de atâtea ori în istorie, din Răsărit o nouă lumină se ridică. Iar Putin şi Rusia sunt emisarii acestei regenerări. Vocile lui Ovidiu Hurduzeu sau Iulian Capsali nu sunt excentrice, ci parte a unui curent ce elogiază Roma ortodoxă a lui Putin şi miracolele ei de însănătoşire morală.
Pentru cei care rămân devotaţi libertăţii, rezistenţa faţă de acest avans al Leviathanului rus este o datorie de la care nu se poate abdica. A legitima mascarada intelectuală a unui Putin travestit în conservator înseamnă a tăgădui şi macula moştenirea lui Edmund Burke şi a celor care i-au urmat. Potemkiniada lui Vladimir Putin maschează, inabil, alianţa dintre voracitatea imperialistă şi apetitul tiranic pentru ordinea sclaviei. Soclul pe care este urcată statuia sa este unul mincinos şi cariat, fondat de patrimonialism, corupţie şi violenţă .Fibra democraţiei liberale se cere întărită,în contra ispitelor şi a cântecelor de sirenă.
