Only Lovers Left Alive (2013) – ultima nostalgie a lui Jim Jarmusch

Only Lovers Left Alive, ultimul film al lui Jim Jarmusch, pare o poveste minimalistă despre două personaje, Adam și Eva, venerabili vampiri, care trăiesc aparent post-modern, separat, unul în Detroit, SUA (Adam), celălalt în Tanger/Tangier, Maroc (Eva). Ei se iubesc de câteva secole și s-au căsătorit de mai multe ori de-a lungul nesfârșitei vieți vampirești, totuși preferă acum să locuiască fiecare în lumea lui.

Și de aici începe, de fapt, filmul. Lumile lor, deși atât de diferite, lumea solară, plină de viață și excentricitate a Tanger-ului marocan și lumea decrepită, abandonată și sumbră a Detroit-ului odată opulent se intersectează nu doar prin întâlnirea dintre cei doi în Detroit, apoi în Tanger, ci și prin valorile care îi unesc: nostalgia după o lume veche, după o atmosferă magică încărcată de mirosuri, senzații, povești cu artiști celebri, referințe culturale elitiste (mesele cu Byron, adagiul pentru Schubert, invențiile lui Tesla aplicate de eroul nostru în vila sa din părăsitul Detroit, poeții și poeziile lor care o însoțesc peste tot pe Eva). Adam suferă de dezgust existențial, oamenii îl deprimă, îi consideră pe toți zombie, nu își găsește motivația pentru a mai trăi câteva sute de ani, contemplă gândul de a se sinucide cu un glonț de lemn lucrat manual, trăiește singur și izolat într-un oraș la fel de trist (Detroit), compunând muzică pe care refuză să o comercializeze, dar care ajunge totuși la fani. E înconjurat de zeci de instrumente muzicale vechi și își petrece zilele într-o obsesie egocentrică. Eva călătorește din Maroc însoțită doar de o valijoară de mână plină cu cărți, pe care le alege cu mare grijă, mângâind și contemplând paginile vechi, înainte de a le pune în genți.

Atitudinea lor față de viață diferă radical și aceasta este e frumusețea contrapunerii celor doi iubiți. Eva este o supraviețuitoare, vrea să trăiască, să cunoască și să preserve frumusețea oriunde o poate găsi, să danseze și să se bucure, își cultivă prieteniile (nu întâmplător trăiește în Tanger, loc predilect al artiștilor dintotdeauna, al expați-lor și călătorilor excentrici, al îmbinării armonioase dintre Vest și Est, dintre magia orientală și sofisticarea europeană) și consideră preocuparea de sine excesivă a lui Adam o irosire a vieții. Pentru Eva nu există nicio îndoială că viața vrea ca noi, oameni și vampiri deopotrivă, să câștigăm, să supraviețuim, să trăim cu vitalitate. Pare imposibil să rămânem vii după ce am pierdut puritatea, pe care nici măcar niște vampiri numiți Adam și Eva nu o mai pot regăsi decât în atmosfera și atitutinea lor nostalgică care tânjește după frumosul rămas în lume și în om și o luptă – inegală, inutilă – pentru prezervarea acestui frumos. Nimic nu mai este posibil, nu putem salva trecutul, nu există un ciclu al vieții în care oferim mai departe ceea ce cunoaștem și ceea ce iubim, totul se pierde, iar cei doi vampiri trăiesc amândoi cu conștientizarea acestei pierderi.

Adam e obligat să-și abandoneze prețioasele instrumente muzicale în Detroit după apariția nefastă a surorii Evei, o tânără vampiră care cară după ea o valiză plină cu haine kitsch și care vrea să trăiască clipa fără niciun sens al responsabilității. Eva își pierde cel mai bun prieten, venerabilul dramaturg și poet elisabetan Christopher Marlowe, care moare în urma penuriei de sânge necontaminat care lovește sursa din Tanger. Referințele culturale nenumărate sunt oarecum elitiste la Jarmusch, dar indică précis percepția multor artiști și intelectuali contemporani a vidului imens care urmează unei lumi care moare încet, dar sigur, sub ochii nostri, în timp ce nu există urmași demni de a primi o astfel de moștenire. Lumea cea nouă este obsedată de faimă, celebrități și consumul fără grija unei moșteniri, aici și acum. Lumea de vinyl a lui Adam este demult apusă. Poeziile cu care Eva călătorește nu își au rostul într-o lume lipsită de lirism și sensibilitate, o lume modernă care poate oferi orice, poate procura orice, mai puțin sânge pur, vital, atât de necesar supraviețuirii. Întregul film este un poem vizual despre lumea pe care o vede astăzi Jarmusch: toxică, rece, vicioasă, o lume care își omoară poeții și geniile (referințele lui Jarmusch la Marlowe – Dr. Faust și Nicola Tesla nu sunt întâmplătoare, cum nici jocul identificării autorului; Jarmusch ne spune că Marlowe ar fi scris unele dintre piesele lui Shakespeare, iar eroul nostru Adam câteva adagii pentru Schubert). Ideea veche la Jarmusch – și la alți artiști – că nimic nu este cu adevărat orginal, că totul se construiește pe acumulările anterioare vine cumva în contradicție cu dorința nespus de melancolică de a păstra o lume ideală, aproape perfectă, în orice caz idealizată. Oricum ar fi este o lume în care trebuie să supraviețuim, chiar dacă frumusețea aparține deja trecutului într-un vechi oraș arab, în care totuși supraviețuiește energia unor îndrăgostiți.

Despre Tanger, un frumos articol aici – http://tmagazine.blogs.nytimes.com/2014/04/11/the-aesthetes/?_php=true&_type=blogs&_r=0

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *