Biografia lui Gaito Gazdanov pare scoasă dintre coperţile unui roman foileton. Soldat în războiul civil în armata lui Wrangel, emigrat la Paris, ducând o existenţă în care provizoratul se amestecă cu educaţia universitară, admirator al lui Nabokov de pe vremea când acesta era Sirin, prozatorul rus traversează, între 1903 şi 1971, un secol al tragediilor purtând în chiar fiinţa sa amprenta traumei, despărţirilor şi nefericirii. Din acest context straniu şi accidentat se naşte opera sa, devenită, în anii din urmă, o revelaţie în spaţiul rus şi cel occidental.
Apărut imediat după 1945,”Spectrul lui Alexander Wolf” este anatomia unei obsesii ce invadează viaţa şi aruncă fiinţa umană în maelstromul din care nu se mai poate salva. Naratorul fără nume, (în care se poate ghici ceva din natura fugară şi imprevizibilă a lui Gazdanov însuşi) este parte din umanitatea rusă pe care înfrângerea în război şi exilul au aruncat-o pe ţărm occidental. Oricât de departe de întinsurile stepei, oricât de departe de memoria carnagiilor pe care le-a contemplat, acest jurnalist trepidant parizian duce cu sine amintirea secretului arzător ce îl consumă ca un fier roşu- amintirea clipei în care a ucis cu revolverul pe călăreţul ivit în calea sa. O crimă, singura crimă a vieţii sale, crima în jurul căreia se adună neliniştea fără de leac, neliniştea care îl leagă de patria sa pe veci pierdută.
Romanul lui Gazdanov stă sub semnul triplu al lui Leonid Andreev, al lui Poe şi al thriller-ului. Naratorul lui Gazdanov este un caz de conştiinţă ce evocă efigiile scindate andreeviene- naraţiunea este mărturisirea unei inimi care îşi spune taina, marcată de vecinătatea unui dublu, acest straniu călăreţ, dublu pe care nu îl poate exorciza. Şi toate acestea pe fundalul unui Paris în care jurnalistul alunecă în adâncurile lumii subterane, descoperind coincidenţe şi explorând destine. Căci reapariţia, peste ani, a victimei sale ţine de acest registru al fantasticului urban- o carte îl duce către un autor, Alexander Wolf. Iar acest autor este omul pe care moartea l-a ratat, în stepa rusă,victima ce se iveşte din coşmarurile sale, spre a prinde trup.
În acest univers al junglei urbane şi al viselor, biografiile se întreţes şi se amestecă, ca şi cum un Zeu ciudat s-ar juca cu soarta celor pe care în veghează. Iubirea întâlnită de acest ziarist fără nume, Elena Nikolaevna, este însemnată de pecetea unei taine ce duce spre trecut potecile acestui Paris enigmatic duc către inima palpitândă a lui Wolf. Între narator şi omul pe care a l-a ucis, relaţia simbiotică aminteşte glacialitatea demonică a lui “William Wilson”. O faţă se află mereu în oglindă, spre a aminti că nimic nu trece şi că nici măcar dragostea nu este la adăpost de paradoxurile ininteligibile ale morţii. Parisul lui Gazdanov este labirintic, plin de energie carnivoră, casă a unor fiinţe ce aspiră la tihna iubirii, zadarnic. Erotismul lui Gazdanov este obsesional şi thanatic. Sfârşitul se poate întrezări în fiecare sărut.
Dublul revine spre a închide acest ciclu al căutărilor şi măştilor. Suspansul este condus cu mână sigură, în cadrele unui gotic modern. Spectrul lui Wolf revine pe uşa dragostei. Morfinomanul din viaţa Elenei Nikolavna este Wolf insuşi, întors să îşi ceară femeia pierdută. Asemeni marinarului din ibseniana ”Femeie a mării”, el îşi cântă cântecul demonic de sirenă. Focul de arme tras de narator ucide pe cel pe care arma sa l-a mai ucis, de demult, în stepa rusă. Chipul amantului misterios este chipul lui Wolf, al acelui Wolf pentru care moartea a venit, în cele din urmă.
Muzical şi hipnotic, textul lui Gazdanov posedă carnaţia catifelată şi ucigaşă a filmului noir. Cadrele se succed cu o viteză schimbătoare, iar enigmele se dezvăluie, treptat, ca într-un joc de cărţi îndelungat şi nocturn. Vocea lui Gazdanov este o voce a nopţii şi a morţii. Capodopera sa poartă amprenta acestei existenţe frânte şi reinventate, departe de Rusia natală.
Gaito Gazdanov, “Spectrul lui Alexander Wolf”, traducere din limba rusă şi note de Adriana Liciu, Polirom, 2014.
