Ianuarie 1990 este momentul istoric în care ura intră în panoplia pasiunilor post-comuniste ale românilor. Ceea ce se întâmplă, acum, este trasarea liniei de demarcaţie ce nu va fi niciodată trecută. Cei ce sunt captivi urii sunt, până astăzi, magma din care se hrăneşte pulsiunea demonică inundând comunitatea noastră şi modelând destine.
Ura este chipul cel mai puternic al fesenismului.Apărătorii democraţiei, apărătorii ordinii pe care FSN o clădeşte sunt apostolii acestui cult devorator şi ubicuu. Lecţia comunismului este rafinată, cu cinismul elegant de care doar populismul este capabil. Ura nu mai este liantul unui regim întemeiat pe coerciţie, ci este reperul în jurul căruia se adună speranţele. Ura este sinonimul viitorului.În religia politică a fesenismului, a urî cu pasiune este calea de intrarea în paradisul terestru pe care puterea legitimată de revoluţie îl oferă fidelilor ei. Refuzul urii este refuzul mântuirii ce pare accesibilă în decursul a câteva luni sau ani.
Ura se revarsă, acum, cu energia pe care libertatea i-o poate conferi. Ea se vede în paginile de ziare şi se poate distinge în privirea omului ce se încolonează în marş. Ura fesenistă unifică şi consolidează, linişteşte temeri şi acordă tututor privilegiu de a fi parte din acest fluviu uman care îşi adună apele.
Pragul anului 1990 este, aşadar, un prag al urii. Ţintele sale sunt ţintele pe care memoria colectivă le reţine, din deceniile de democraţie populară sau de ceauşism. Străinul pe care fesenismul îl acuză ca rădăcină a răului este versiunea revizuită a duşmanului poporului denunţat în constituţiile comuniste. De la partidele “ istorice” la cei ce refuză monocromia ideologică, portretul urii se conturează fară dificultate. Este aceasta recuperarea definiţiei ceauşismului târziu. Omul fesenist este un constructor devotat şi conştient al democraţiei. Al unei democraţii care se ridică pe soclul acestei uri contagioase şi maculante.
Iar daca ura are nevoie de o instituţie în care să se întrupeze, aceasta este Televiziunea Română Liberă. Înainte ca trusturile media să inventeze ritualurile lor de execuţie imundă, ea este vocea care dă glas urii feseniste. Realitatea secundă a propagandei, fragilizată în ultimii ani de comunism, este revitalizată de această vibraţie populistă. TVRL se naşte sub semnul fanatismului- devastările de sedii politice, intimidările opoziţiei devin ocazii de a sărbători triumful libertăţii. Regimul pseudo-democratic al FSN se fondează pe această încredere în puterea minciunii de a mişca mulţimile.
Edificiul urii se înalţă, începând din 28/ 29 ianuarie 1990. Puterea sa este intactă, după 24 de ani. Rafinările tehnologice nu au afectat nimic din fibra sa imtimă. Dincolo de inovaţiile tehnologice, mobilizarea de acum evocă mobilizarea de atunci. Umbra fanatismului se întinde, acum, ca şi atunci, asupra noastră. Resentimentul este, pentru atâţia dintre compatrioţii noştri, unicul sentiment politic pe care îl pot imagina. Departe de a se fi epuizat, ciclul istoric al urii ne cuprinde în pântecele sale.