Camera 231: săptămâna a patra
Ceva negru undeva în panoramele din inima lui.
Lalele de la soţii Tate îi trezeau lui Henry cheful
să fie o lalea şi să nu dorească mai mult
decât apă, decât lumină, decât aer.
Însă nervii îi huruiau întunecat, nesupuşi,
& sufocarea apărea, whiskey-ul vis şi-ar tot picura
cântecul de sirenă. Trandafiriu acolo
îmi plutesc şi trandafirii de la Phil & Ellen, prietene.
Bărbaţi & femei de culoarea cărnii vin & se frământă
sub ferestrele mele. Îi blestem
sau mârâi la ei, dintr-un ţinut fără flori.
Ore fără timp numai vânt, sau deloc. Întorc
ceasul înainte să mă rad.
Curând va cădea întunericul. Curând vei vedea stelele
pentru care te înfierbântai copil, bărbat, & n-ai făcut nimic –
cap compas la lampa de sudură!
Palid ca propriul cadavru, Henry mutilează
suprafaţa unui pământ ori a altuia, cu picioarele spre sud ,
cu ochii ceţoşi spre vest, trezindu-se pentru marş.
John Berryman,” Cântece vis”, traducere de Radu Vancu.
Casa de Editură Max Blecher, 2013
