In memoriam Nelson Mandela.

Viaţa lui Nelson Mandela nu a avut nimic din simplitatea de carton a unui film hollywoodian. Destinul său nu a fost, în nici un moment, atât de simplu pe cât ar dori să sugereze cei care au intenţionat, impotriva voinţei sale, să îl transforme, din timpul vieţii, în imaginea vidată de substanţă a unui poster publicitar. Prin curaj şi prin ezitări,prin alegerile sale si prin curajul de a îmbrăţişa echilibrul in vremuri de fanatism, Nelson Mandela a fost un om al veacului său. Moştenirea sa este de găsit tocmai în această umanitate pe care mitificarea o refuză.

Unicitatea tranziţiei democratice a Africii de Sud, în contextul continentului, este opera cea mai însemnată pe care Nelson Mandela o lasă in urma sa. În acest mod, după decenii, revoluţionarul Mandela se apropia de idealul umanist şi creştin al lui Albert Luthuli. În locul confruntării care ar fi opus rasele şi ar fi marcat sfârşitul unei naţiuni, Mandela a preferat parcursul lipsit de spectaculozitate ale edificării constituţionale. Actul fondator al eliminării inegalităţii rasiale a fost dublat de travaliul, delicat şi profund, al constituţionalizării.

Maturitatea vizionară a lui Mandela a stat in această incredere în virtuţile libertăţii instituţionalizate. Proclamarea demnităţii umane, prin noua lege fundamentală,este gestul graţie căruia Africa de Sud se desparte de un trecut al barbariei şi al rasismului.Căci demnitatea umană este valoarea ce depăseşte rase şi clase, spre a vorbi tuturor celor care îmbrătişează sanctitatea persoanei ca temei al vieţii lor. Reconcilierea din Africa de Sud este parte din acest efort de recimentare al solidarităţilor, efort care nu poate fi inţeles în afara paradigmei moderaţiei constituţionale. Evitarea retribuţiei nu este semnul slăbiciunii, ci maniera în care noul stat alege să se delimiteze de un reflex al violenţei.

Spre deosebire de atâţia alţii dintre contemporanii săi africani, iar numele lui Robert Mugabe este unul dintre acestea, Nelson Mandela a fost fidel unui ethos al auto-limitării democratice. Retragerea din viaţa publică, după terminarea mandatului, este forma prin care preşedintele Republicii a omagiat ideea de pluralism însăşi. Contrastul dintre alegerea stenică a lui Mandela si delirul de grandoare al multora dintre şefii de stat ai vremurilor noastre este dramatic.

Despărţirea de Mandela este ocazia de a medita la puterea şi semnificaţia libertăţii, ca şi la imperativul moderaţiei politice. Rasismul, cu monstruoasa sa gramatică intelectuală, corupe şi distruge chiar şi cele mai nobile comunităţi. Reafirmarea centralităţii persoanei umane este alternativa la barbarie şi la fanatism.

Şi un post scriptum.
Liberal- conservator, rasismul bigot al politicii de “apartheid” şi radicalismul sanguinar al comunismului îmi repugnă în egală măsură. Culoarea pielii sau “ clasa socială” nu pot fi criteriile în baza cărora semenii tăi să fie prigoniţi sau lichidaţi. Teroarea de stat sau teroarea unei “ mişcări de eliberare naţională” sunt,ambele, maniera de a refuza compromisul, in favoarea intransigenţei şi cruzimii.