Pentru cei care se lasă înghiţiţi de valul imbecilizării televizate,Crăciunul nu mai este decât o aglomerare de vizite la mall şi de reţete culinare. Consumerismul tâmp a învins, iar din această victorie se naşte o umanitate văduvită de memorie şi suspendată într-un etern prezent populat de reclame colorate.
Există şi un alt Crăciun, mai puţin glamour şi deloc încărcat de somptuozitatea kitsch a lumii de acum.Este acel Crăciun care se iveşte din amintirile suferinţei şi ale solitudinii, un Crăciun ce evocă puterea libertăţii de a înfrunta, în tăcere şi în izolare, mobizarea terorii şi a urii. Din acest Crăciun pustiu, sărac şi neimblânzit se iveşte şi umbra celor care au fost şi nu mai sunt decât amintire, umbra celor care au rămas să apere crezul abandonat şi disperat al demnităţii. Si poate că spectrul cel mai nobil din această colindă de Crăciun, pregătit să ne viziteze în clipele în care uităm de drumul luptei şi al curajului, este acela al lui Iuliu Maniu- de departe, de foarte departe, el face să ajungă până la noi ecoul unor alte vremuri. Iar din acest ecou se hrăneşte propria noastră hotărâre de a nu ceda ispitei retragerii, de a nu lăsa răul să triumfe, dominând un univers din care speranţa a fugit, izgonită fiind de laşitate.
Şi ori de de câte ori, noi, cei de astăzi, simţim că totul pare să nu mai aibă sens, că lumea din jurul nostru este deja câştigată de acestă letargie fatală, că nici un cuvânt şi nici un gest nu mai poate trezi libertatea adormită, este nevoie să ne aducem aminte că îndoielile şi temerile noastre nu au fost şi ale sale- efigia lui Iuliu Maniu este efigia acestei confruntări care se duce, paşnic şi luminos, până la capăt, ştiind că la acel capăt nu te aşteaptă laurii mulţimii, ci solitudinea morţii atroce.
Şi ori de câte ori simţim că povara de astăzi este de nesuportat, să ne întoarcem spre nopţile în care un alt Crăciun,al închisorii şi gerului,îl acoperea cu mantia sa de tăcere pe Iuliu Maniu. Din temniţă, cerul se poate doar imagina, ca o frântură de univers care nu mai este limitată de gratii şi de groaznica monotonie a zilelor care se duc, sub semnul dureriii şi al izolării. Să ne îndreptăm spre acel Crăciun şi să simţim cum din suma clipelor de atunci se naşte energia ce ne dă nouă imboldul de a merge mai departe. România de mâine, România libertăţii, România pe care ei, cei mari şi cei puternici, cei lacomi şi tiranici, nu o pot înţelege niciodată, această Românie este idealul pe care un Crăciun de demult şi umbra lui Iuliu Maniu ni-l convoacă, cerându-ne să nu lăsăm loc resemnării în sufletele noastre. Din vocea de atunci creşte şi vocea noastră. Colinda de Crăciun este o colindă a speranţei şi luminii.
