Deși nu mă consider feministă cu acte în regulă, m-am exersat, de-a lungul timpului, în discuții salonarde despre inegalitatea de șansă și am scris, printre altele, despre misoginismul unor critici literari versați. Cu toate acestea, nu pot să nu constat, cu o doză, ce-i drept măsurată, de stupoare, o inversare a rolurilor tradiționale în câteva din serialele bune ale momentului. Mă gândesc mai ales la „The Fall” (2013). În mini-serialul cu polițiști și criminal în serie, agentul Scully își face come-back-ul și schimbarea de atitudine. Suspectă e nu poziționarea femeii ca lider, ci preluarea integrală a prerogativelor masculului alfa din filmele de acțiune și exercitarea lor cu ostentație și tendențios, cu mesaj. Polițista-șefă nu este posedată de bărbați, ci îi posedă, după ce ea i-a ales, nu a fost aleasă de ei. Se autodeclară (în descendență sartriană/beauvoiriană) subiect, nu obiect. Pledează pentru tratarea bărbaților ca obiect în virtutea revanșei istorice. Nu se supune ordinelor de la șefii-bărbați. Nu este ușor de sensibilizat, iar moartea polițistului-aventură-de-o-noapte-o lasă rece. Crede în eficacitatea „nopților dulci” împrumutate de la femeile din tribul Mosuo (ultima microsocietate matriarhală din lume- incitând la reverii cu amazoane), care-și primesc bărbații în mare secret și-i expulzează imediat după consumarea actului amoros.
Ce îmi incită curiozitatea este ambivalența atitudinii acestui personaj. E ceva anacronic și desuet în vehemența și încrâncenarea verdictelor rostite răspicat, cu sprânceana ridicată. O vagă ipocrizie plutește în aer. Bărbatul devine, în acest tip de discurs, noua femeie-victimă. E frustrat de atributele virilității și, prin aceasta, devine extrem de vulnerabil. Machismul său nu mai are acoperire. Radicalitatea misandriei/a androcriticii este atât de vizibilă, încât mă duce cu gândul la caricatură. Ori feminismul își atinge, prin acest personaj, limitele ultime, convertindu-se într-un misoginism cu semne schimbate, ori se autopastișează, conștientizându-și tarele și metehnele.
Vreau să mizez pe a doua posibilitate. Dincolo de motivațiile posibile ale scenaristului/regizorului, ce este vizibil de la o poștă nu numai în cazul acestui mini-serial, ci și în canavaua mediatică actuală, este un mare eșec al feminismului istoric. În lupta sa cu opozițiile binare, feminismul și-a creat catalige tot din opoziții binare. Luptând cu clișeele, a creat alte clișee, la fel de caduce, opace, găunoase. Revoluția reprezentată de feminism nu poate și nu trebuie să fie contestată, dar pe ruinele exploziilor sale se construiesc edificii la fel de șubrede.
Un adaos: tocmai datorita acestui motiv, femeile sunt obligate la o viata morala si la o discutie seriaosa cu barbatul cu care se hotarasc sa faca sex. Trecutul lui sexual (incepind cu familia) trebuie sa fie cunoscut de femeie, ca sa fie sigura ca barbatul nu este purtator de HPV. Deci, adio relatiilor episodice, cedarilor pe baza de chimia momentului, starii de delasare provocata de psihicul labil sau stresul societatii moderne etc.
Viata morala este obligatorie pentru ambele sexe si cei doi parteneri nu trebuie sa aiba secrete, unul fata de altul. De nici un fel.
HPV pindeste!
Absurditatea feminismului ca dogma este dovedita cu prisosinta in filmul „Al 41-lea”.
Feminismul a fost transformat in arma ideologica si utilizat fara scrupule.
Comparati situatia din SUA anilor ’60, cand sotia lui Lee Harvey Oswlad nu a fost anchetata/interogata, pentru ca in SUA (cel putin atunci, nu mai stiu acum) membrii familiei nu sunt/erau obligati sa depuna marturie unul impotriva altuia in procese penale, cu URSS, unde Ana Pauker si-a turnat sotul.
Cate Ane in comunism? Nu stiu daca extreemismul feminist este fascist sau comunist. Inclin spre a doua culoare.
Pe aceasta cale, normal, femeile trebuiau rasplatite de liderii stingisti pentru cooperare si obedienta. Si a aparut „libertatea sexuala totala”, care da voie femeilor sa faca orice. Cu instrumentarul natural. Fara rusine, fara teama, fara raspunderi sociale.
Exista -totusi- o mica problema. (Nu doar paternitatea copiilor, care nu mai intereseaza, chiar daca s-a dat oribila decizie a CC al PCR:”Nici un copil fara tata!”. Directiva ce a transformat femeile iresponsabile si oportuniste in vanatoare de barbati, cu ajutorul statului si a PCR. Se vina fie tot barbatul, fie doar salariul lui, pentru pensie alimentara… Desigur, cei vinovati trebuiau/trebuie sa raspunda pentru faptele lor. Nu-i apar. Dar in practica, cei vinati nu erau vinovatii!!!!!!!!!! Aici era buba.)
Cu cat sunt mai multi parteneri sexuali in viata unei femei, cu atit e mai mare riscul de a lua virusul ala ticalos: HPV. Si virusul ala se ia chiar si atunci cand se utilizeaza prezervativ.
Daca la barbati HPV este relativ neutru (barbatii sunt doar gazde temporare, transmitatori), la femei provoaca dezastre in cele mai multe cazuri: cancerul de col uterin. (Vedeti incidenta cancerului de col in ultimii ani.- Ca si a cancerului de san, dar din alte motive. Boli tipice.-)
Am putea spune ca este o limitare naturala (sa nu folosesc alt termen) a conditiei femeii. Cine o incalca, risca enorm. Nu barbatii dicteaza. Nu ei sunt raii…
In ce ma priveste, ca unul lovit de extremismul feminist comunist si neocomunist, cred ca e bine sa existe un dialog in societate, prin care sa se stabileasca un model comportamental sanatos si liber, al femeii moderne. In slujba societatii (copiii), dar si in folosul femeilor, tinind cont de nevoile lor. Si de raportul ce trebuie stabilit cu barbatii in familie si societate.
Oricum, cred ca e bine sa se stie ca femeile cu mai mult de 2-3 parteneri sexuali (indiferent de sex) in toata viata, prezinta un risc marit de a dobandi HPV. Vorbiti cu medicii de profil si vedeti.
(Fata mea e moasa si a avut ca lucrare finala, la facultate, tocmai un studiu pe aceasta problema. Si atentionarea tinerelor femei asupra riscului unei vieti sexuale prea bogate in personaje. Cum am ajutat-o la tasta, sa transcriu manuscrisul, am mai invatat ceva, la batrinete. Cred ca este util, daca raspindesc informatia. Si va rog sa o raspinditi si domniile voastre. Daca nu aveti incredere in mine, ca neprofesionist si unul ce discuta „dupa ureche”, va rog sa va adresati specialistilor. Dar ideea merita raspindita, chiar daca se opune feminismului extremist, agresiv, „consumator de barbati” gen Kollontai, Zsa Zsa Gabor etc. Sau tocmai de aceea?)
Feminazismul este deja o politica de stat in Europa. Sunt multi cei care nu se vad in situatia de a fi atinsi vreodata de aceste radicalisme ideologice dar efectele deja se pot constata. Din lume araba se soptea cateodata ca Europa va fi invinsa cu femeile, adica natalitatea imigratiei cu origini arabe, dar de ce sa se osteneasca ei chiar atat de mult? Europa poate striga linistita „Am Infrant!” Ne-am invins prin feminazismul nostru, autohton, de-al casei, cu arome americane dar bine reprelucrat Euro.