Veşti bune de la Editura Academiei Române… nota de picior!

Nu credeam că voi scrie ceva astăzi, însă vestea bună de la Editura Academiei Române şi articolul lui Călin Cotoi m-au stârnit. Situaţiunea mediului academic românesc, al cărui decalaj şi desincronizare cu ce se întâmplă în lume este deja un lucru comun.

Dacă privim mai atent, se întrevede o recuperare la nivelul formelor care aşteaptă cu răbdare fondul. Până atunci, o bună parte a producţiei academice autohtone se revarsă în publicaţii care nu fac decât să subţieze stratul de ozon (asta datorită copacilor din care se face hârtie). Desigur, există şi producţii meritorii, dar nu am să scriu despre asta!

Dictonul „publish or perish” este valabil şi la noi. Trebuie să existe cel puţin un criteriu care să susţină sistemul! Dar nu e vorba numai de criterii cantitative, este vorba şi de calitate! Pentru asta editurile şi publicaţiile academice au fost clasificate aşa încât nu contează numai să publici, ci contează şi unde o faci.

Fară să verific clasificările, am considerat mereu că Editura Academiei Române este ceva prestigios: este o instituţie subordonată Academiei Române, ce funcţionează în baza Legii nr. 752/2001 şi a Statutului Academiei Române. Pe site-ul editurii se mai spune că: “este finanţată atât de la Bugetul de Stat, cât şi din venituri proprii sau din alte surse de finanţare. A fost înfiinţată în anul 1948, continuând şi dezvoltând, în cei 60 de ani de activitate, publicarea de cărţi şi reviste începută în anul 1868 de înaltul for ştiinţific şi cultural academic român.”

Dincolo de asta, relaţia cu cei care trimit texte spre publicare este reglementată de normele minimale privind prezentarea manuscriselor. Am citit documentul în căutarea unui material riguros în limba română privind regulile de editare… şi am găsit ceva neaşteptat privind referinţele. Redau punctul nouă:
nota-de-picior
Zău că “notă de picior” sună rebarbativ! Nu mi-am imaginat vreodată că pot spune asta despre ceva legat de Academia Română. Cred că trebuie să fie o mare realizare să publici la această editură. În clasificarea editurilor, făcută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, Editura Academiei Române este bine cotată, mai ales în domeniul istoriei.

Citind normele astea minimale, mi-am amintit însă, de o carte excelentă: Anthony Grafton, The Footnote: A Curious History (Cambridge: Harvard University Press, 1997) şi m-am gândit: ce-ar fi dacă ar fi să traduc cartea asta pentru Editura Academiei? Credeţi că mi-ar sugera titlul: Nota de picior: O istorie curioasă?

Într-adevăr, notele de subsol au o istorie interesantă şi ciudată, dar şi mai ciudat este modul cum reglementarea lor este articulată în limba română în normele minimale privind prezentarea manuscriselor de la Editura Academiei Române!

Un comentariu

  1. Nu ştiu dacă e un aspect atît de important în istoria unei instituţii care, nu-i aşa, e formă în aşteptarea fondului. E drept, mi-ar plăcea să citesc lucrarea respectivă în română.
    În altă ordine de idei, am văzut (într-o vreme era destul de des pe HBO sau Cinemax) un film israelian interesant, Nota de subsol. Merită căutat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *