Femeia din biblie

Noapte. Şi cam frig. Dar totuşi, pentru o noapte de ianuarie nu e chiar atât de frig. Stau în staţie şi aştept RATB-ul. Iarăşi nu am bilet. Iarăşi trebuie să fiu cu ochii în patru să nu mă prindă controlul. Mă uit în jur. În staţie mai sunt câţiva cetăţeni zgribuliţi de frig. Neoanele, reclamele, panourile şi luminiţele de la Crăciun, cu care Bucureştiul e încă împânzit, îndulcesc întunericul. În jur se aude doar zumzetul obişnuit al oraşului, maşini, claxoane, frânturi de conversaţii, paşi de oameni grăbiţi.

În sfârşit apare şi autobuzul meu. Cetăţenii din jur se înviorează. Uşile se deschid. Mă duc în faţă. Am observat că toată lumea care nu are bilet se duce în spatele autobuzului. Controlorii au învăţat şi ei asta. Urcă de obicei câte doi. Unul pe uşa din spate şi unul pe uşa din mijloc. Aşa că mă duc în faţă. Chiar în dreptul uşii văd un domn. E îmbrăcat cu pantaloni de stofă negri, geacă neagră, o vestă albastru închis sub care se văd cămaşa şi cravata. Are o mină serioasă, gânditoare, o figură de om matur. Ăsta e controlor, mă gândesc eu. Mă uit în spate. Ceilalţi călători par să fie oameni de treabă. Mă pun la o distanţă sigură şi îl ţin sub observaţie pe omul cu cravată. Dacă scoate legitimaţia şi începe să ceară biletele, o să cobor la prima.

Autobuzul se pune în mişcare. Cetăţeanul pare paşnic. Nici măcar nu se uită la ceilalţi călători. Priveşte undeva în zare. La un moment dat văd cum scoate un telefon celular şi cu gesturi febrile formează un număr. Începe să vorbească. Are un timbru bine definit. De tenor. Se aude în tot autobuzul.

– Nelule! Femeia prevăzătoare din biblie, aia de la Proverbe. Aia e biserica Nelule. De biserică e vorba Nelule. Altceva nu poate fi. Pentru că altfel, în sens material, ar trebui construită întâi casa. Aia e biserica Nelule. Despre asta e vorba. Femeia aia e defapt biserica Nelule. Da Nelule. Altfel nu are sens. Aia e biserica.

Mă uit la el şi mă dumiresc. Ăsta e pocăit. Hmmm…. Ce s-o fi întâmplat cu credinţa ortodoxă? Acum câţiva ani nu erau aşa mulţi pocăiţi şi sectari. Acum dai de ei peste tot, pe stradă, în tramvai, în supermarket, în metrou. Unii iţi vin şi la uşă… Dacă intri cu ei în vorbă nu mai scapi. Ori sunt îmbrăcaţi în haine obişnuite, ori sunt îmbrăcaţi elegant şi au o biblie în mână, ori în costum şi au ecuson în piept. Peste tot dai de ei. Adventişti, Martori ai lui Iehova, Baptişti, Mormoni, etc.

Ce s-o fi întamplat cu ortodoxia? Nu mai e la modă să îţi păstrezi credinţa în care te-ai născut? E mai “cool” să fi protestant? Mă gândesc la domnitorul Constantin Brâncoveanu. Cum l-au capturat otomanii pe el şi pe fiii lui şi au vrut să îl convertească la islamism. Şi pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa lui, li s-au retezat capetele copiilor în faţa lui, apoi a fost şi el decapitat. El şi mulţi alţii au murit apărându-şi convingerile, pământul, familia, credinţa. În schimb românii din ziua de azi, fără împotrivire, doar cu nişte vorbe şi nişte daruri, sunt ademeniţi să renunţe la credinţa strămoşilor noştri. De fapt, aceşti aşa-zişi misionari vor doar să atragă noi adepţi, noi surse de venit. O dată încercaseră să mă atragă şi pe mine nişte tineri ( nu are relevanţă de la ce biserică) să intru în rândurile lor. Mi-au explicat filozofia lor, m-au ademenit să vin la întruniri la ei. Sunt foarte mulţi tineri, spuneau, vino şi tu, o să iţi placă, toţi sunt prietenoşi. Am mers de câteva ori, i-am ascultat. Nu e bine să critici pe cineva fără să îl cunoşti, fără să îl asculţi. Ar însemna să fii ipocrit, să ai idei preconcepute, mie nu îmi place mâncarea asta, niciodată nu am gustat din ea dar nu îmi place, cam aşa ar suna.

Erau într-adevăr foarte deschişi şi prietenoşi cu noii veniţi, dar mi s-au părut un pic prea îndoctrinaţi. Dacă încercai să discuţi ceva cu ei abăteau discuţia către biblie, către biserică, ca şi cum li s-ar fi dat o misiune: mă, vedeţi când vin ăştia din afară, nu vă întindeţi prea mult la vorbă cu ei, puneţi punctul pe i, aduceţi în discuţie subiectul pe care îl stăpâniţi cel mai bine şi convingeţi-i să ni se alăture. Dacă încercam să vorbesc despre lucruri de care nu auziseră, sau cu care nu erau de acord, spuneau că e ceva în neregulă cu mine, că ideile astea ar trebui să îmi iasă din cap, că înainte să vorbesc ar trebui să consult biblia şi să văd ce scrie acolo, ar trebui să vin la un curs de studiu cu unul dintre misionari. Mai târziu, după ce i-am cunoscut mai bine, măştile au început să le cadă, i-am văzut şi când se certau, şi când se purtau urât cu unul dintre membri, un băiat mai sărac. Nu avea pe nimeni, taică-su era în puşcărie, de maică-sa nu-mi vorbise niciodată. Nu avea unde să stea, aşa că locuia în biserică. Biserica era de fapt o casă care aparţinea pastorului, în camera spaţioasă din faţă se ţineau întrunirile, iar prin spate erau camere, baie, bucătărie. Băiatul ăsta, neavând mai nimic şi locuind în casă, era un fel de copil de mingi, ceilalţi îl priveau de sus.

Probabil şi cu el fuseseră prietenoşi la început, îi vorbiseră cu voci mieroase despre adevărul pe care numai la ei îl găseşti. Toţi ceilalţi se înşeală, nu te poţi mântui decât dacă îi asculţi pe ei. Acum fiind botezat, îndura si plătea zeciuială. Şi asta au omis să spună la început, abia mai târziu, mult mai târziu am aflat câ odată botezat în legea lor trebuia să plăteşti bisericii o parte din tot ce câştigi tu. Şi nu era deajuns să te botezi, trebuia să aduci tot timpul noi adepţi, să pleci pe stradă cu biblia în mână şi să convingi şi pe alţii să vină la întruniri.

O dată, uimit că aveau peste tot doar cd-uri cu muzică religioasă şi văzând că nu ascultă altceva, l-am întrebat pe unul de ce nu ascultă şi alte genuri sau măcar la radio. Mi-a spus că nu au voie şi că o să îmi dau şi eu seama dacă stau cu ei, că după o vreme, dacă mă izolez, nu o să mai simt nevoia să ascult muzică de lume. Altă dată, mă plimbam pe stradă şi m-a abordat o fată începând să îmi ţină un discurs lung despre religie. Am întrebat-o de ce încearcă să mă convertească pe mine, eu sunt deja creştin, tot ce îmi spune am mai auzit. În loc să meargă pe stradă să abordeze oameni care sunt în mare majoritate creştini, pentru că noi suntem creştini încă de acum două mii de ani, apostolul Andrei chiar a locuit într-o peştera pe lângă Pontul Euxin pe vremea când avea loc simbioza dintre cuceritorii romani şi dacii autohtoni, mai bine să se ducă într-o ţară păgână, sau măcar cu altă religie majoritară. Mi-a spus că ea se gândeşte la mântuirea mea, că eu şi alţi oameni de pe stradă, chiar dacă spunem că ştim, de fapt nu ştim, sau am uitat, am fost botezaţi creştini de către părinţi, când eram mici, nu a fost alegerea noastră, şi probabil nu am mai fost la o biserică tot de când eram mic. Şi a continuat să vorbească, abătând încet conversaţia de la chestiuni generale la lucruri mai concrete, cum ar fi întrunirile lor , singurul loc unde pot găsi adevărul şi calea spre mântuire. I-am răspuns că dacă i-ar fi păsat într-adevăr de mine şi de mântuirea mea, m-ar fi trimis să mă rog, sau m-ar fi trimis la o biserică creştină, oricare, sa îl caut pe Iisus. De ce să vin neapărat la ei? Aceeaşi biblie o găsesc şi la alţi creştini.

Nu cumva îi pasă mai mult de ea însăşi? Nu au trimis-o şefii ei să cutreiere străzile şi să aducă cât mai mulţi oameni la ei, nu i-au spus că nu e deajuns să vina ea şi să se boteze, ci că trebuie să aducă şi pe alţii, cu cât mai mare numarul de noi adepţi pe care îi aduce cu atât mai mari şansele ei de mântuire? Nu cumva e mai mare bucurie pentru taxele pe care le-aş plăti dacă m-aş alătura lor decât pentru izbăvirea mea? S-a uitat la mine speriată şi s-a înroşit, a spus pe nerăsuflate că ar trebui să vin să discut cu un misionar mai bătrân, că el ar putea să îmi dea un răspuns la întrebările mele.

Mă gândeam la toate întâmplările astea din trecut în timp ce mă uitam la omul din autobuz, cel cu faţa de controlor. Cred că şi pe el l-au sedus, l-au izolat de restul lumii şi acum îl reprogramează. Dacă i-au dat şi temă de gândire pentru acasă.

Dar şi Nelu ăsta. Mare dobitoc. Să nu ştie el că femeia aia din biblie e defapt biserica. Mare nătărău, zău aşa. Ce încredere să mai ai în asemenea oameni? Lipsă de cultură monşer.

2 Comentarii

  1. Nu as fi asa transant. Personajul care a declansat articolul mi se pare decent in preocuparile sale. Poate daca biserica ortodoxa ar fi mai implicata social, ei ar avea mai putin succes. BOR a ales sa IMPUNA religia in scoli ca MATERIE, e adevarat scolara, dar totusi materie. BOR alege sa construiasca fizic o catedrala a mantuirii, poate daca s-ar ocupa de educatia noastra metafizica ar fi mai bine. Totusi BOR alege sa faca din moaste vedete pe baza celor mai bune practici ale concernelor media. Constat asta ca un ortodox care am fost si voi ramane, care a mai fost pe la biserica si dupa ce s-a botezat. E adevarat ca le prefer pe cele micute care au si oaresce comunitati precum Stavropoleos din Bucuresti sau biserica din satul Bogdanesti (Valcea).

    • Nu am incercat sa apar Biserica Ortodoxa Romana. Este o institutie care m-a dezamagit de multe ori. Reprezentatii ei, care ar trebui sa pastoreasca suflete, se comporta de multe ori ca niste oameni de afaceri corupti. Voiam doar sa arat ca si reprezentantii altor culte sau confesiuni, desi vor sa para cinstiti, sau cum se spune „mai catolici decat Papa”, sunt la fel ca ai nostri. Si in plus nu fac altceva decat sa faramiteze imparatia, incearca sa convinga lumea sa vina la ei, critica si duc un razboi impotriva ortdoxiei. Crestini care se lupta cu alti crestini, asta nu imi place la ei. De ce nu se duc acesti asa-zisi misionari sa evanghelizeze in tari fundamentalist islamice? E prea riscant?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *